Filmul, care a avut premiera vineri la festivalul de la Cannes, i-a lăsat cu gura căscată pe cei care l-au vizionat. De-a lungul peliculei, familia regală britanică este făcută praf. Prinţul consort Phillip, soţul reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, e numit un psihopat care a orchestrat moartea Dianei, iar suverana e considerată “un gangster cu diademă pe cap”. Miliardarul Mohammed Al Fayed, al cărui fiu, Dodi, a murit odată cu Diana, a fost cel care a finanţat bugetul de 2,5 milioane de lire sterline al documentarului, fiind cunoscută ura sa faţă de Casa Regală.