„M-a sărutat din senin”, spune fosta studentă la UNATC Bianca Stânea despre Felix Alexa, într-o investigație publicată de Rise Project. Publicația a prezentat și alte mărturii, sub anonimat, ale unor foste studente, acum actrițe, regizoare sau scenografe.
Experiențele relatate vorbesc despre avansuri, mesaje insistente, urmăriri, amenințări sau șantaj profesional. Una dintre victime a făcut plângere la poliție după ce Alexa i-a spart ușa de la casă și cauciucurile de la mașină.
Alexa: „Exagerări, lucruri scoase din context”
La prima reacție după apariția articolului, publicat luni, 28 octombrie, Felix Alexa a declarat, vineri, la Radio România Cultural, că intenționează să deschidă o acțiune în justiție împotriva celor care l-au acuzat.
„Sunt multe exagerări, lucruri scoase din context, evident scoase din context, aș putea spune că sunt chiar și unele minciuni pe care o să le demonstrez în justiție, și cei care mă înfierează acum s-ar putea să aibă surprize mari”, spune profesorul, care predă din 1994 la UNATC.
Pentru că acest articol are efecte majore asupra vieții mele profesionale, particulare din toate punctele de vedere, și mărturisesc că, azi, întorcându-mă în București, m-am întâlnit cu avocați, pentru că voi începe o acțiune în justiție, cum mi se pare absolut normal, ca să îmi apăr onoarea și cariera de 32 de ani.
Felix Alexa:
„Șocat” de ancheta Rise Project
Regizorul spune că a întârziat să reacționeze pentru că era implicat într-o producție teatrală, care a avut premiera joi, și că a fost „șocat” de acuzațiile din articol.
„Motivul este foarte simplu: eu am avut aseară premiera la Teatrul Național din Timișoara, la «Conul Leonida», și nu am vrut să fie amestecat actul artistic cu acest material care, în primul rând, m-a șocat, evident, și după aceea am încercat să nu intervină în premiera mea. Deci ăsta e principalul motiv pentru care nu am răspuns până acum, faptul că nu am vrut să amestec viața profesională cu cea particulară”, a explicat Alexa.
Profesorul a adăugat că va cere un drept la replică.
„Au fost relații de iubire”
„Repet: nu am nimic împotriva demersului Rise Project, însă cred că trebuie făcut cu multe nuanțe, în sensul în care oricine poate acuza pe oricine că a făcut un gest nepotrivit. Unele declarații din acel articol sunt puțin în sensul ăsta”, a mai spus regizorul.
E prea mult gunoi aruncat asupra numelui meu, carierei mele. Pot să demonstrez că unele declarații de acolo sunt trunchiate, scoase din context, chiar minciuni.
Felix Alexa:
Întrebat dacă a avut relații personale cu studentele sale, Alexa a răspuns afirmativ: „Au fost relații de iubire, în văzul întregului teatru românesc”.
Rectorul UNATC, Liviu Lucaci, a precizat, într-un punct de vedere transmis anterior către Radio România Cultural, că va demara o anchetă în cazul acuzațiilor aduse profesorului Felix Alexa.