Comentează„Am stat pe loc şi am privit. Am văzut cum cei doi l-au luat pe Ulezu de mâini şi l-au aruncat în groapă, apoi au aruncat pământ şi pietre peste el. Ulezu se sufoca şi încerca să iasă la suprafaţă. Mi-am dat seama că era viu, pentru că pământul de pe el se mişca”, mărturisea, în sala de judecată, bărbatul care a denunţat crimele comandate de Bahaian.
Anchetatorii au descoperit patru cadavre. Dar n-au putut proba implicarea lui Bahaian decât în trei dintre crime. Cine este „Il Capo Di Tutti Capi” care a ordonat asasinatele?
Cuprins:
Croitoraşul cel viteaz care a păcălit toţi uriaşii din România
Născut în 1962, în Bucureşti, Bahaian a avut o tinereţe boemă. Era membru în Uniunea Artiştilor Plastici, iar pe vremea comunismului cânta la chitară şi făcea tricouri imprimate şi mărţişoare, pe care le vindea de la tarabă. „Vreme de 7 ani, am trăit în lumea artiştilor, fiind pictor de profesie. Pentru mine, arta e o evadare spirituală, o detaşare din cotidian”, declara el, peste ani, într-un interviu.
După Revoluţie, a simţit imediat şansa de a face şi mai mulţi bani şi şi-a deschis o afacere. „Am pornit la drum în 1991”, povestea Bahaian, „cu două maşini de cusut şi doi lucrători, dintre care unul eram eu. Noaptea coseam, ziua vindeam prin consignaţii. Aveam succes: hainele erau de calitate, preţurile accesibile, iar ambalajele deosebite. Şi în fiecare lună mai cumpăram o maşină, mai angajam un lucrător”.
Aşa a apărut Sabina Product SRL, firma pe care Bahaian a botezat-o cu numele fiicei care avea numai 2 ani atunci când el a divorţat de soţia lui, avocată de profesie.
Şi, ca-n poveşti, afacerea lui Bahaian a început să crească rapid, aducând profit într-o lună, precum altele într-un an. Legenda spune, potrivit presei de atunci, că Sergiu Bahaian era „copilul de suflet” al unui general de securitate, în casa căruia se ţineau petreceri la care veneau mulţi rezervişti din Miliţie şi Securitate, dar şi politicieni, şi artişti.
Sâmburele de adevăr din această legendă e că Bahaian se afişa adesea în compania lui Nicolae Ulieru, care pe atunci era purtător de cuvânt al SRI. Şi păreau foarte apropiaţi, spun cei care i-au văzut. În 2010, după ce Bahaian a fost arestat pentru crime, Ulieru a recunoscut public că a avut cu el „o relație de amiciție” şi că i-a oferit gratis „servicii de consultanţă culturală”. „Era un tip foarte inteligent, cultivat. Voia să dea ţepe şi tunuri, însă în ceea ce priveşte latura criminală, eu, personal, nu-l văd în stare de aşa ceva”, mărturisea fostul purtător de cuvânt al SRI.
Cum a ajuns afacerist de top, pornind de la două maşini de cusut
În numai trei ani, Sabina Product deţinea trei fabrici şi un magazin, după cum se lăuda Bahaian, într-un interviu publicat de „Tineretul Liber”, în 1994. El mai spunea că exportă haine în Belgia, Olanda şi SUA, iar în finalul interviului, mulţumea „Băncii Agricole, pentru suportul moral şi financiar acordat firmei Sabina Product”. Banca, una de stat, a şi falimentat în 2001, pentru creditele neperformante acordate, care n-au mai fost recuperate niciodată.
Cu banii, Bahaian şi-a cumpărat notorietatea şi a penetrat în sferele înalte ale societăţii. A înfiinţat o agenţie de publicitate, o firmă de producţie muzicală şi a devenit sponsor al echipei naţionale de handbal şi al echipei de handbal Dinamo Bucureşti.
Şi-a înnobilat numele cu semne diacritice, devenind Băhăian, apoi şi-a construit, cu abilitate şi talent, o imagine de Mecena al artelor şi sportului. În 1995, finanţa producţia filmului „Asfalt Tango”, regizat de Nae Caranfil, dar şi albumul scos de Loredana Groza în colaborare cu Direcţia 5. Sponsoriza Galele Tele 7abc şi concertele din România ale unor mari artişti internaţionali, precum Dr. Alban, Capella, Culture Beat, Rednex.
Tot în 1995, vara, Bahaian organiza la Costineşti „Sabina Music Live”, un soi de străbunică a lui „Neversea” şi „Untold” în care, de la ora 18.00 şi până la 6.00, urcau pe scenă marile formaţii româneşti şi soliştii în vogă. Conform reclamelor din presa vremii, pentru acest concert maraton erau folosite 40 de tone de echipament, o instalaţie de sunet de 30.000 W şi una de lumini, de 120.000 W.
Numele „Sabina Product” apărea tot mai des în presă, pe stadioane şi în sălile de spectacole, devenind notoriu şi credibil. Atunci, Bahaian a pus în practică schema unei escrocherii care l-a îmbogăţit rapid.
Jocul piramidal prin care a păcălit peste 7.000 de oameni
Printr-o campanie lansată la mica publicitate, el anunţa că oferă oricui „contracte de asociere în participaţiune” la Sabina Product, oferind câştiguri nesperate: lunar, 25% din suma cotizată. Era un joc în sistem piramidal, de tip „Caritas” sau „FNI”.
Mii de oameni, dornici de îmbogăţire rapidă, s-au înghesuit să cotizeze la Bahaian. Potrivit rechizitoriului, Sabina Product a încasat aproape 8 milioane de dolari SUA, peste două milioane de mărci germane şi 11,2 milioane de lei (vechi – n.r.) de la 7.150 de depunători. Au existat şi oameni care, sperând că-şi vor spori averea, au depus sute de mii de dolari.
În vara lui 1995, Sabina Product n-a mai putut onora cererile de retragere ale acestor deponenţi mari. Mai întâi, a fost redusă dobânda, la 15% lunar, apoi s-a ajuns la deznodământul previzibil: în septembrie 1995 au fost oprite plăţile către „asociaţi”, iar aceştia au fost anunţaţi că Sabina Product va deveni societate pe acţiuni. Atunci a început degringolada, iar sute de oameni s-au înghesuit să-şi retragă depunerile.
Bahaian a fugit în Ungaria, cu toţi banii firmei. Atunci a fost deschisă o anchetă penală, iar el a fost arestat şi adus în România în decembrie 1995. În septembrie 1997, a fost pus în libertate de judecători şi apoi arestat din nou, pentru că păcălise un afacerist german.
În decembrie 1998, Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat la 5 ani de închisoare pentru bancrută frauduloasă, fals în înscrisuri oficiale şi uz de fals. Bahaian a stat în spatele gratiilor până în octombrie 2001, când a fost liberat condiţionat, pentru bună purtare.
Dar un an mai târziu, el a fost din nou arestat, pentru înşelăciune: luase 10.000 de dolari de la bărbat căruia îi promisese că-i vinde trei maşini, câştigate de firma lui la o licitaţie.
Voia să-i plătească pe actori cu un cec fără acoperire
Când a ieşit din închisoare, a revenit pe scena publică, încercând să-şi recapete strălucirea de odinioară. Şi-a făcut profil pe Facebook şi colecţiona, în lista de prieteni, celebrităţi din lumea mondenă. Spunea despre el că e singur, interesat de „bărbaţi şi femei” şi că a absolvit, în 1986, „institutul”, o facultate incertă, ce avea pe reţeaua de socializare o pagină cu un singur like. „A afirmat, nedovedit, că are studii superioare şi că este regizor”, notau judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti, într-o decizie de condamnare a lui Bahaian.
Cei care l-au cunoscut au declarat despre Bahaian, în sălile de judecată, că avea o putere de convingere extraordinară şi era atât de persuasiv, încât nimeni nu era în stare să-l refuze.
Pe Facebook, poza într-un artist, regizor și producător de spectacole. Scria poezii și posta pe pagina lui fotografii cu flori fragile, prinse în chihlimbar, în aceeași perioadă în care, spun procurorii DIICOT, el comanda uciderea unor oameni.
În toamna lui 2009, Bahaian a încercat un reviriment în forţă şi a cumpărat echipa de fotbal Gloria Buzău, care retrogradase în Liga a II-a. Tranzacţia s-a încheiat prin doi interpuşi ai săi care administrau în acte o firmă de apartament, specializată în lacuri şi vopsele. Firma avea un capital social de 200 de lei.
„Ce e viaţa fără metafore?”, filozofa Bahaian, într-o postare. „M-am tot întrebat şi răspunsul m-a întors la o dragoste mai veche, dar care niciodată nu s-a învechit: teatrul”, scria el, anunţând lansarea proiectului „Melanje de Trois”, cu trei piese scurte regizate chiar de el. Nu s-au mai jucat niciodată, pentru că a vrut să-i plătească pe actori cu un cec fără acoperire.
Nu se ştie dacă Bahaian a profesat vreodată ca regizor şi nici câte spectacole de teatru a pus în scenă. Dar în motivările condamnărilor sale au rămas consemnate, negru pe alb, multe dintre regiile puse de el la cale, pentru comiterea unor infracțiuni.
Cum l-a învăţat pe „Chioru” să joace rolul unui avocat
După ce a trecut prin experienţa închisorii, Bahaian şi-a rafinat modul de operare şi a făcut o regie pentru fiecare dintre înşelăciunile comise, el fiind şi cel care distribuia rolurile coparticipanților, în funcţie de scenariu şi de potenţialul infracţional al fiecăruia.
Atunci când un fost tovarăş de arest i-a cerut ajutorul, pentru a păcăli o doctoriţă să cumpere cu 65.000 de euro un apartament în centrul Capitalei, pe care o bancă l-ar fi scos la licitaţie, Bahaian a găsit imediat pe cineva care să joace rolul de avocat. L-a sunat pe şoferul lui personal şi l-a anunţat că are „un job” pentru „Chioru”, cumnatul lui.
„Chioru” a declarat la proces că a mers acasă la Bahaian, care l-a instruit cu tot ceea ce avea de făcut ca avocat: „mi-a cerut să nu vorbesc neîntrebat şi să las impresia că sunt grăbit”. Apoi i-a înmânat două ştampile, ca să parafeze contractele de vânzare-cumpărare. Doctoriţa înşelată a declarat la poliţie că avocatul era un bărbat „slab, la 1,70 m, cu părul dezordonat, care purta ochelari cu rame groase”. Femeia i-a plătit lui „Chioru” şi 4.000 de lei, onorariu de avocat.
Bahaian a recunoscut că el a încasat 20.000 de lei de la fostul tovarăş de celulă, pentru că falsificase şi contractele, ca să pară emise de bancă, şi pusese la dispoziţie, pentru semnarea actelor, apartamentul închiriat de el în Piaţa Universităţii, unde-şi avea biroul.
Schema prin care Bahaian a ţepuit zeci de firme
Din biroul său, aflat în buricul Capitalei, Bahaian îşi coordona afacerile. Erau „inginerii financiare”, cum le numea el, prin care a reuşit să înşele zeci de societăţi comerciale cu milioane de euro. Schema era relativ simplă: înfiinţa sau prelua firme, prin ele cumpăra o marfă, pe care o „achita” prin emitere de cecuri sau alte instrumente de plată fără acoperire, apoi revindea marfa şi încasa banii.
Prin această metodă, Bahaian a tranzacţionat tone de cereale, paleţi, betoniere, maşini de lux, cărămidă, chiuvete şi bideuri, brazi de Crăciun, carburanţi, bărci cu motor, prefabricate de beton, blocuri ceramice, uşi metalice şi marmură.
În rolul celor care semnau contractele, în numele firmelor, Bahaian distribuia „săgeţi”, oameni amărâţi, cu carte puţină şi nevoi multe. Aceştia erau aduşi în Bucureşti, cazaţi în hoteluri ieftine sau în apartamente închiriate şi duşi apoi prin restaurante şi cazinouri, pentru a se convinge că drumul lor spre îmbogăţire abia a început. Firmele folosite de Bahaian erau cesionate fie pe numele lor, fie pe nişte nume din buletine false pe care era pusă poza lor.
„Săgeţile” era coordonate, din umbră, de „locotenenţii” lui Bahaian, care asigurau deplasarea prin oraş şi hainele pentru întâlnirile de afaceri şi erau de faţă atunci când se încheiau contractele cu societăţile ţepuite.
Bahaian coordona totul din umbră, nevăzut. El era cel ce „pescuia” societăţile ce urmau a fi înşelate, apoi le suna, sub o identitate falsă, şi spunea că e reprezentantul unei firme ce vrea să încheie afacerea. Dacă simţea că terenul e propice, îşi trimitea la înaintare „săgeţile” şi „locotenenţii”. Lucra astfel pe mai multe fronturi, simultan, cu grupări infracţionale diferite.
În cel puţin cinci ani de „inginerii financiare”, prin fruntea firmelor folosite de el ca nadă au trecut zeci de oameni săraci. Când societăţile înşelate au început să depună plângeri la poliţie, Bahaian şi „locotenenţii” lui au eliminat rapid „săgeţile” ce duceau spre ei. Poliţia a descoperit patru cadavre.
L-au îmbătat criţă şi l-au aruncat în canalul Dunăre – Marea Neagră
Totul a ieşit la iveală în 2010, după ce Ion B. le-a mărturisit anchetatorilor că a fost martor la cele patru crime. Ion avea 20 de ani, era dintr-un sat din Constanţa şi a intrat în reţeaua lui Bahaian împins de la spate de sărăcie. Şeful lui direct era Valentin Şlepac, omul de încredere al lui Bahaian.
Prin 2005, îşi amintea tânărul, Şlepac l-a pus paznic la un depozit din Bragadiru, unde era ţinută marfa procurată prin înșelăciune. Acolo, spune Ion, l-a cunoscut pe Lucian Cernat, un tânăr de 39 de ani, tot din Constanţa, care semna documentele pentru marfa adusă în depozit.
Bahaian îi fabricase lui Cernat o carte de identitate falsă, lipind poza lui pe buletinul pierdut de Ionuţ S.. Cu această identitate, Cernat figura ca asociat unic în trei firme, care dădeau ţepe în afaceri, plătind cu cecuri fără acoperire. În august 2006, când societăţile înşelate au început să-l sune pe Cernat şi să-l ameninţe că vor sesiza poliţia, el le-a cerut bani lui Şlepac şi Bahaian ca să fugă în străinătate. „Era supărat că nu fusese plătit așa cum se înţeleseseră de la început și le reproşa că nu sunt corecţi cu el”, îşi amintea Ion, în sala de judecată, spunând că a asistat la o ceartă între cei trei.
După câteva zile, într-o seară, Şlepac, un alt subordonat de-al lui, Nicolae Mîrşu, şi Ion au mers la hotelul din Bucureşti, unde era cazat Cernat. „Spuneau că vor să-l omoare acolo şi să dea foc camerei de hotel, dar s-au răzgândit”, spune Ion. La hotel, Mîrşu şi Cernat au băut împreună vreo 12 cutii cu bere, apoi Şlepac i-a zis tânărului să meargă cu ei la Constanţa, că o să-i dea banii, după ce vinde nişte aparate de sudură.
Cernat l-a crezut şi a urcat în maşină, iar pe drum, a mai băut nişte rom. „Când am ajuns pe podul spre Cernavodă”, spune Ion, „am coborât toţi patru, iar Cernat, Şlepac şi Mîrşu au mers să facă pipi. Eu am rămas lângă maşină şi am văzut cum Mîrşu şi Şlepac l-au apucat de picioare pe Cernat, care era beat criţă, şi l-au aruncat peste balustrada podului, direct în Canalul Dunăre – Marea Neagră. Şlepac s-a uitat în jos, după el, şi a început să râdă”.
Ion mai povesteşte că atunci, Şlepac i-a zis că ar trebui să îl omoare şi pe el, ca să nu spună cuiva ce a văzut, dar „am promis că tac”, spune tânărul.
Cadavrul lui Cernat a fost descoperit după trei săptămâni. Legistul a stabilit că victima avea o alcoolemie de 1,8 g‰ şi a concluzionat că moartea a fost una accidentală. Iar Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia a dispus neînceperea urmăririi penale, deși poliţiştii găsiseră în buzunarul tânărului acel buletin falsificat.
Şlepac a recunoscut că l-a ucis pe Cernat şi a spus că a făcut asta la solicitarea lui Bahaian, care era principalul beneficiar al fraudelor comise prin societăţile unde tânărul figura ca administrator.
Cine era cel care ucidea oameni, la comanda lui Bahaian
În 2003, când l-a cunoscut pe Bahaian, Valentin Şlepac avea 25 de ani. „Regizorul” abia ieşise din închisoare şi l-a convins pe tânărul din comuna Valu lui Traian să intre cu el într-o afacere. Şlepac a pus banii şi a rămas fără ei, dar avea speranţa, alimentată de Bahaian, că o să-i recupereze cândva, aşa că a stat aproape de mentorul său.
După ce s-a însurat și a devenit tată, Bahaian i-a botezat copilul, iar relaţia dintre cei doi a devenit şi mai strânsă. Un martor declara în anchetă că l-a auzit pe Bahaian spunând că are încredere mare în Şlepac, „întrucât nu l-a înșelat niciodată la bani. Şi eu am observat că acesta era foarte respectuos cu Bahaian. Deşi, în discuţiile pe care eu le aveam cu el despre Şlepac, Bahaian se referea la el cu titlul de «ţăran», «incult» și-l desconsidera total. Dar îmi spunea că îi este util, pentru că îl ascultă întru totul și e un bun executant”.
Un alt martor le-a povestit anchetatorilor că, atunci când a încercat să ia legăura cu Bahaian, care-i datora nişte bani, Şlepac l-a sunat și l-a ameninţat: „Nu-l mai deranja pe nașul, că-ţi pun viză de America!”.
Ȋn 2010, după ce toate infracţiunile au ieşit la iveală, Şlepac discuta cu naşul lui, într-o convorbire telefonică interceptată, despre anchetă şi plata avocaţilor. Când Şlepac i-a cerut: „Nu mă lăsa azi, să… măcar să… dau acolo, la mașină și să… să…. să… cum, se zice, să am de supravieţuire, nu mai zic…”, Bahaian i-a răspuns: „Nu te las toată viaţa… Să fii convins de asta”.
Mai târziu, în anchetă, Şlepac a povestit cum Bahaian i-a cerut să-l împuşte pe un bărbat care îl presa să-i dea înapoi nişte bani. La rândul lui, acel bărbat le-a mărturisit anchetatorilor că Bahaian l-a sunat şi i-a zis: „Băi, prostule, nu ştii cu cine te-ai încurcat. Nu ştii, dar ai zilele numărate! Ai să vezi ce ai să păţeşti!”.
Uciderea zidarului care aştepta o casă de la Bahaian
Emilian Leonte era zidar, avea 47 de ani şi lucra cu ziua în construcţii. Locuia, împreună cu concubina lui, într-o casă închiriată din comuna Castelu (Constanţa). Era sărac lipit pământului, iar vecinii îşi aminteau de o maşină albă, de lux, care începuse să vină la poarta lui Leonte. Era maşina lui Şlepac, care l-a „vrăjit” pe bărbat și l-a dus la București.
Curând, zidarul a devenit „administrator” la 14 din societăţile comerciale pe care Bahaian le folosea la infracţiuni. Trupul lui a găsit, pe 18 mai 2009, în Canalul Dunăre-Marea Neagră. Cadavrul era într-o stare avansată de putrefacţie, dar anchetatorii au reuşit identificarea victimei, cu ajutorul cartelei de telefon mobil.
Concubina lui Leonte le-a declarat poliţiştilor că l-a văzut ultima oară pe 16 februarie 2008, când „a plecat de acasă cu Vali, până la Murfatlar. După ce nu s-a mai întors, Vali mi-a zis că soţul meu a plecat în Germania”. Din poze, ea l-a recunoscut pe Valentin Şlepac ca fiind Vali.
Chemat la poliţie în aprilie 2008, Şlepac a declarat că Leonte era un alcoolic, că mai încercase să se sinucidă, prin spânzurare, şi că voia să plece în Germania. Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa a dispus neînceperea urmăririi penale în acest caz, după ce legistul a stabilit că Leonte a murit înecat. O concluzie cel puţin bizară, având în vedere că bărbatul avea craniul făcut ţăndări.
Bahaian a zis: „cum ai procedat cu ăla, procedează și cu ăsta!”
Crima a fost elucidată după ce Ion B. a povestit tot ce s-a întâmplat. Martorul spune că Şlepac îi promisese lui Leonte că-i cumpără o casă în comuna Castelu, dar îl ducea cu vorba. Atunci, „au apărut discuţii, pentru că Bahaian nu i-a dat lui Leonte banii promiși, iar el a început să-l ameninţe pe Şlepac că îi denunţă la Poliţie. Disperat, Şlepac l-a sunat pe Bahaian și l-a întrebat ce face cu Leonte. Eram și eu de faţă la discuţia care se purta pe speakerul telefonului şi am auzit cum Bahaian a zis: «cum ai procedat cu ăla (adică, cu Cernat), procedează și cu ăsta!»”, declara martorul, la proces.
Pe 16 februarie 2008, Şlepac l-a luat pe Leonte de acasă și l-a dus într-un depozit din zona industrială a Constanţei, unde l-a lovit cu un ciocan în cap. Ion B. a fost martor la crimă. A doua zi, la ordinul lui Şlepac, el şi alţi doi, Adrian Grigoraş şi George Oprea, au înfăşurat cadavrul într-o folie de plastic, l-au dus cu maşina până aproape de Canalul Dunăre – Marea Neagră, au legat o bordură de el şi l-au aruncat în apă.
Adrian Grigoraş, zis „Blondu”, avea 17 ani, era orfan de tată şi provenea dintr-o familie săracă din Bragadiru (Ilfov). După clasa a X-a, el a renunţat la şcoală, ca să intre în reţeaua lui Bahaian. George Oprea avea 20 de ani şi era tot din Bragadiru.
În depozitul unde Ion B. a indicat că a fost comisă crima, dar şi în maşina cu care a fost transportat cadavrul, au fost găsite urme de sânge, iar expertiza genetică a stabilit că era al lui Emilian Leonte.
Şlepac a recunoscut crima, iar Grigoraş şi Oprea au mărturisit, la rându-le, cum au participat la ştergerea urmelor şi la ascunderea cadavrului.
A fost implicat Bahaian în uciderea lui Emilian Leonte? Brigita M., „locotenenta” care avea rolul de a-l însoţi pe zidarul din Castelu la întâlnirile de afaceri, le-a declarat anchetatorilor că în 2008 a fost sunată de concubina lui Leonte.
Femeia i-a zis că aflase numărul ei din telefonul bărbatului şi a întrebat-o dacă știe ceva de el. „I-am spus că o să mă interesez”, declara Brigita M. „L-am sunat pe Sergiu Bahaian şi l-am întrebat ce ştie de Leonte, iar el mi-a zis că, dacă mă mai caută nevasta lui Leonte, să-i spun că l-a trimis cu o treabă, în Germania. Dar ea nu m-a mai sunat”.
Procurorii au considerat că nu există suficiente probe pentru a demonstra că Bahaian a fost cel care i-a cerut lui Şlepac să-l omoare pe Leonte.
L-au înmormântat de viu şi au înălţat un WC deasupra gropii
Din decembrie 2007, Sergiu Bahaian a pus la cale încă o reţea infracţională, pentru a înșela societăţile de leasing. Avea nevoie doar de două firme: una care să solicite finanţarea achiziționării unui buldoexcavator, iar alta care să ofere spre vânzare, în mod fictiv, acel utilaj. Bahaian era cel care suna la societăţile de leasing, iar Şlepac – cel care modifica seria de șasiu a buldoexcavatorului, pentru a obţine cât mai multe finanţări.
Administrator la firma care vindea utilajul era Ionel Ulezu, un bărbat de 41 de ani din comuna Lipniţa (Constanţa). La cealaltă firmă, care solicita finanţarea de la societăţile de leasing, era administrator Petrică Captalan, un tânăr de 28 de ani din Timişoara, care crescuse la orfelinat. „Era o persoană puerilă şi n-avea niciun fel de cunoştinţe despre afaceri”, spune şoferul lui Bahaian, care a locuit împreună cu tânărul în acelaşi apartament închiriat din Dristor.
Prin sistemul pus la cale de Bahaian, șase societăţi de leasing au fost prejudiciate cu peste două milioane de lei. Dar în mai 2008, angajata unei societăţii din Cluj, care analiza cererea de finanţare, a descoperit că pentru același buldoexcavator fuseseră instituite garanţii reale de șase ori. A anunţat imediat celelalte societăţi de leasing, iar cei de aici l-au sunat pe Bahaian. Şi el, şi Şlepac au intrat imediat în panică, căci ei erau deja anchetaţi, pentru infracţiuni similare, de cei de la combaterea criminalităţii organizate.
Ionel Ulezu a fost ucis în a doua jumătate a lunii iunie 2008. Sora lui vorbise pentru ultima oară cu el la telefon pe 15 iunie 2008, când bărbatul se oferise să o ducă pe mama lor într-o localitate din Constanţa.
„Bahaian mi-a zis că trebuie să-l omoare pe Leonte pentru că, dacă ajunge la poliţie, amândoi mergem la puşcărie”, a declarat Şlepac, în anchetă. „Ştia că l-am găsit la gară şi că e alcoolic. Mi-a zis că nu se merită ca noi doi să ajungem în puşcărie pentru un boschetar şi că el trebuie să se ducă după ceilalţi, adică după Cernat şi Leonte”.
Ion B. a povestit la proces cum a fost comisă crima. Era de faţă când Şlepac l-a dus pe Ulezu în curtea unei case din comuna Măgura (Constanţa). Ulezu era beat criţă, îşi aminteşte Ion, dar Şlepac i-a mai dat să bea o sticlă cu vin, în care pusese nişte pastile pisate. Pe urmă, spune martorul, „am văzut cum Şlepac şi Grigoraş l-au luat de mâini şi l-au aruncat într-o groapă săpată în curtea casei. Apoi au aruncat pământ şi pietre peste Ulezu, care se sufoca şi încerca să iasă la suprafaţă. Mi-am dat seama că era viu pentru că pământul de pe el se mişca. La sfârşit, Şlepac şi Grigoraş au turnat o placă de ciment deasupra gropii”.
Ion B. a descris curtea în care era îngropat Ulezu, iar poliţiştii au identificat-o: Şlepac cumpărase casa pentru fraţii P. Marin şi P. Petrică, ce fuseseră şi ei cooptaţi în rețeaua lui Bahaian şi puşi administratori de firme, deşi abia dacă ştiau să scrie.
În curtea acelei case a fost găsit cadavrul lui Ionel Ulezu, îngropat la 1,5 metri adâncime, sub o placă groasă de beton, deasupra căreia fusese construit un WC de ţară. Legistul a stabilit că bărbatul „era în viaţă în momentul în care a fost acoperit cu masa de pământ şi pietre” şi că el a murit sufocat, prin presarea toracelui.
Venezuela de lângă casa aflată în comuna Măgura
În aceeaşi curte a fraţilor P., în apropiere de WC-ul sub care era Ulezu, criminaliştii au găsit un alt mormânt. Acolo îşi găsise sfârşitul Petrică Captalan, celălalt „administrator” de firmă din schema prin care erau ţepuite societăţile de leasing.
Ultimul semn de viaţă lăsat de Captalan a fost pe 15 august 2008, când a mers la un oficiu poştal din Constanţa şi a ridicat 300 de lei, trimişi de Grigoraş din Bucureşti. „Locotenentul” care îl supraveghea le-a declarat anchetatorilor că Bahaian i-a spus că „pentru a nu avea probleme cu poliţia, Captalan trebuie să plece în Venezuela, urmând să se stabilească acolo. Mi-a zis că a fost aleasă Venezuela, pentru că această ţară nu face extrădări în România, iar acolo mai sunt și alţi români în situaţii similare cu Captalan”.
Pentru tânărul de la orfelinat, Venezuela era în curtea fraţilor P. din Măgura, acolo unde el a fost găsit îngropat, în faţa casei, la o adâncime de 70 cm. Deasupra lui era turnat un strat de beton. Legistul a stabilit că tânărul „era în viaţă în momentul în care a fost acoperit cu masa de pământ” şi a murit din cauza „asfixiei mecanice prin sufocare”.
Şlepac şi Grigoraş au recunoscut că l-au ucis pe Captalan şi au declarat, în anchetă, că l-au luat cu maşina şi l-au dus până în Măgura. La intrarea în sat, au coborât din maşină, iar Şlepac l-a lovit în cap pe Captalan cu o bâtă de baseball. Pentru că sângera abundent, Grigoraş i-a acoperit capul cu o pungă, apoi l-au dus cu maşina în curtea casei fraţilor P., unde l-au aruncat într-o groapă săpată dinainte şi l-au acoperit cu pământ şi pietre, peste care au turnat o placă de beton.
Doi dintre „locotenenţii” lui Bahaian au murit în închisoare
Bahaian a fost trimis în judecată şi acuzat de constituire a unui grup infracţional organizat şi instigare la omor, în cazul lui Lucian Cernat, Ionel Ulezu şi Petrică Captalan. În anchetă şi pe tot parcursul procesului penal, el a negat că l-ar fi determinat pe Şlepac să-i omoare pe cei trei.
Până la finalizarea procesului, Şlepac a murit, în octombrie 2011, la Spitalul Penitenciar Jilava. Conform versiunii oficiale, el suferea de o afecţiune cronică, incurabilă. Cu un an înaintea morţii lui Şlepac, Bahaian scria pe Facebook: „Ca să existe, lucrurile trebuie rostite. Este evident că rostirea este adeseori mai grea decât nerostirea… de fapt, este greutatea marcării graniţei dintre moralitate şi slăbiciune… it s so quiet. (e atât de liniște – n.r)!”
În octombrie 2012, avea să moară şi al doilea „locotenent” al lui Bahaian: Adrian Grigoraş şi-a dat ultima suflare pe terenul de sport de la Penitenciarul Rahova. Avea 22 de ani și nu suferea de nicio boală. Rudele lui au declarat atunci presei că, înainte de a muri, Grigoraş i-ar fi trimis lui Bahaian mesajul: „să ai grijă și de mine dacă ieși. Dacă nu, voi spune tot ce s-a întâmplat”.
A rămas cu 30 de ani din pedepsele care însumau 106 ani de închisoare
În aprilie 2013, Ȋnalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat pe Sergiu Bahaian la 26 de ani de închisoare pentru constituirea unui grup infracţional organizat şi instigare la uciderea lui Captalan şi Ulezu. Au urmat alte şapte condamnări definitive, în dosarele în care au fost investigate escrocheriile regizate de Bahaian şi instigarea la uciderea lui Cernat:
● 8 ani de închisoare, prin decizia ÎCCJ din 21.06.2013, pentru complicitate la înşelăciune în formă continuată şi fals în înscrisuri sub semnătură privată;
● 12 ani de închisoare, prin decizia Curţii de Apel Bucureşti din 22.10.2014, pentru înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată;
● 10 ani de închisoare, prin decizia Curţii de Apel Bucureşti din 10.11.2014, pentru constituire a unui grup infracţional organizat, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi fals în înscrisuri sub semnătură privată;
● 5 ani şi 6 luni de închisoare, prin decizia Curţii de Apel Bucureşti din 17.06.2015, pentru constituire a unui grup infracţional organizat;
● 20 de ani de închisoare, prin decizia ÎCCJ din 26.11.2015, pentru constituire a unui grup infracţional organizat şi instigare la uciderea lui Lucian Cernat;
● 13 ani de închisoare, prin decizia Curții de Apel Bucureşti din 6.05.2016, pentru înşelăciune în formă continuată;
● 12 ani de închisoare, prin decizia Curţii de Apel Constanţa din 31.01.2017, pentru constituire de grup infracţional organizat şi înşelăciune în formă continuată.
Însumate, cele opt condamnări definitive înseamnă 106 ani de închisoare. Dar, conform matematicii vechiului Cod Penal, care era lege mai favorabilă, pedepsele se pot descontopi, apoi se contopesc din nou, şi tot aşa, până când din ele nu mai rămân decât nişte crâmpeie: 30 de ani de închisoare a decis Tribunalul Giurgiu că e calculul corect pentru Bahaian.
Acum doi ani, el a cerut comutarea pedepsei închisorii de la 30 la 25 de ani, dar Curtea de Apel Bucureşti i-a respins cererea, pentru că legea oferă acest privilegiu doar celor care au împlinit vârsta de 60 de ani şi sunt condamnaţi pe viață.
Sechestru pe 3 covoraşe şi un prăjitor de pâine, după ţepe de milioane de euro
Unde sunt banii obţinuţi de Bahaian prin înşelăciuni? În cazul păgubiţilor de la Sabina Product, n-a mai fost recuperată decât o mică parte din prejudiciu. Iar în cazul dosarelor de înşelăciune, în care zeci de firme au fost ţepuite cu milioane de euro, unul dintre apropiații lui Bahaian, audiat la proces, declara că „sumele rezultate din fapte ajungeau în mare parte la cămătari, pentru datoriile pe care Bahaian le avea”.
Şi unul dintre „locotenenţi” mărturisea că, la cererea lui Bahaian, împrumutase „mulţi bani de la cămătari din Bucureşti, am apelat şi la prieteni de-ai mei, ca, la rândul lor, să se împrumute de la cămătari pentru Bahaian, astfel că, practic, eram obligat să rămână lângă el, îmi speranţa că îmi va restitui banii”. Când instanţa l-a întrebat de ce a împrumutat bani pentru Bahaian, bărbatul a explicat că „el are o putere de convingere extraordinară şi ştie să vorbească cu orice persoană, astfel încât să nu poată fi refuzat”.
Din toate milioanele care i-au trecut prin mână, în octombrie 2010, Bahaian mai avea în proprietatea sa exclusivă următoarele bunuri, pentru care procurorii au dispus confiscarea specială: 3 hard diskuri; un televizor; un calculator, două tastaturi, un mouse şi un monitor; două telefoane cu suport şi prelungitor; o chitară electroacustică, cu suport, pedală efect şi transmiţător pentru chitară; 6 stative; 3 umbrele; un suport televizor; 5 dicţionare enciclopedice în limba franceză; 32 de cărţi de beletristică; un cuptor cu microunde; o lampă de citit aflată în dormitor; două espresoare de cafea; un robot de bucătărie; un prăjitor de pâine; un obiectiv foto digital, două bliţuri şi două lămpi de 25 W; două reflectoare; 8 picturi pe pânză şi 3 obiecte de artă din ceramică; două obiecte stil tablou din lemn; 5 vaze cu motive florale; 3 lămpi de încăpere cu picior; 1 obiect decorativ din lemn; 3 covoraşe ovale de apartament; 18 obiecte decorative (ibrice, suporturi de lumânări, vaze de diferite mărimi) şi două scaune de birou cu mânere din metal inoxidabil.
Dintre toţi cei pe care Bahaian i-a înşelat de-a lungul vieţii, autorităţile statului au fost cel mai uşor de ţepuit.
Cere să fie liberat pentru că „e regizor de teatru şi s-a îmbolnăvit în penitenciar”
Bahaian a început executarea pedepsei în ianuarie 2010. Dacă ar face-o integral, ar trebui să iasă din închisoare în iulie 2038. Dar vechiul Cod Penal prevede că, în cazul pedepselor mai mari de 10 ani, condamnații trecuți de vârsta de 60 de ani pot fi liberați condiționat după executarea unei jumătăți din pedeapsă.
Aşa că Bahaian a cerut, în august anul trecut, să fie liberat condiţionat. Aflat în Penitenciarul de maximă siguranță din Giurgiu, el a explicat instanţei că „a executat 13 ani și 6 luni din pedeapsă, este regizor de teatru, s-a îmbolnăvit în mediul penitenciar și că a înțeles gravitatea faptei sale”.
Avocatul din oficiu a pledat şi el pentru liberarea lui Bahaian, precizând că acesta, „pe parcursul executării pedepsei, a participat la activităţi educative, obţinând diferite recompense, pachet şi vizită, în plus, a finalizat toate programele la care a fost selecţionat, a menţinut legătura cu mediul de suport, se va angaja la vechiul loc de muncă”.
Judecătoria Giurgiu a respins cererea, pentru că „în cauză nu se constată existenţa eforturilor depuse de condamnat pentru reintegrarea sa socială şi reabilitare”.
În vara acestui an, Bahaian a solicitat iar liberarea condiţionată, dar Judecătoria Giurgiu i-a respins din nou cererea, pentru că „nu a participat la activităţi lucrative, iar pe parcursul executării pedepsei, a avut o conduită oscilantă. A îndeplinit parţial obligaţiile pe planul individualizat, nu a depus eforturi pentru a forma convingerea că regretă şi s-a îndreptat”. Decizia a fost menţinută de Tribunalul Giurgiu.
Bahaian va putea cere din nou să fie pus în libertate în martie anul viitor. Luna trecută, el a împlinit 62 de ani în spatele gratiilor.