ComenteazăÎn luna noiembrie a anului 1582, un marinar care se întorcea din Marsilia, oraș care se confrunta cu ciuma bubonică de un an, a intrat în orașul Alghero, din ceea ce atunci era Regatul Sardiniei și Corsicii.
Avea febră și umflăturile pline cu puroi, numite „buboane”, unul dintre principalele simptome ale ciumei. Cu toate acestea, cumva, marinarul a reușit să treacă de paznicii orașului, a căror principală sarcină era să-i oprească pe cei cu simptome.
Câteva zile mai târziu, marinarul a murit, iar primele cazuri au apărut în oraș. În acest moment, soarta orașului Alghero părea deja pecetluită.
Potrivit unor estimări făcute de un istoric, ciuma a ucis 6.000 de locuitori ai orașului Alghero, doar 150 reușind să supraviețuiască bolii. Alte estimări arată că ciuma a ucis 60% din populație, în timp ce altele susțin că numerele ar fi fost „umflate” de autorități pentru a evita plata unor taxe.
Chiar dacă bilanțul epidemiei de ciumă din Alghero nu este clar, situația din oraș ar fi putut să fie mult mai gravă.
Un medic a reușit, după multe insistențe, să impună un set de reguli, care ulterior au fost adoptate și în alte orașe. Este vorba despre Quinto Tiberio Angelerio.
„Este poate surprinzător să descoperim acest doctor în acest oraș, în care religia avea un rol important. Te aștepți ca astfel de măsuri să fie introduse în orașe comerciale, precum Pisa sau Florența, dar el a fost un vizionar. Este chiar impresionant”, spune Ole Benedictow, profesor emerit de istorie la Universitatea din Oslo, care a scris o lucrare pe această temă.
Dr. Angelerio a scris aceste reguli cu mult înainte de apariția medicinei moderne. În secolul XVI, sursa bolii era necunoscută, iar tratamentele erau unele dintre cele mai bizare și includeau chiar și băi în propria urină.
Măsurile care au înfuriat un oraș
Alghero nu era deloc un oraș pregătit pentru o luptă cu o boală care se răspândește rapid. Urbea abia avea un sistem sanitar și număra doar câțiva medici – și aceia cu o pregătire slabă.
Quinto Tiberio Angelerio avea un profil diferit. Studiase în afara orașului și tocmai revenise din Sicilia, regiune care se luptase cu ciuma, cu câțiva ani înainte de apariția bolii în Sardinia.
După moartea marinarului din Marsilia, alte două femei și-au pierdut la scurt timp viața.
Ambele aveau pe corp echimoze, un alt simptom al ciumei. Așa că Angelerio și-a dat seama ce boală s-a abătut asupra orașului, mai ales că văzuse deja simptomele în Sicilia.
A cerut imediat carantinarea pacienților, însă a fost refuzat în repetate rânduri – mai întâi de magistați, apoi de Senatul regiunii, care l-a acuzat de „viziuni apocaliptice”.
Așa că a decis să meargă la vicerege, adică la trimisul regelui pentru a guverna în regat. După ce a obținut acordul acestuia, el a început să realizeze mai multe circuite prin oraș, astfel încât nicio persoană din exterior să nu poată intra.
Inițial, toate măsurile au fost extrem de contestate. Oamenii chiar au vrut să-l linșeze. Dar cum bilanțul deceselor creștea, măsurile impuse de el au început să fie respectate
Câțiva ani mai târziu, el a scris o carte în care a vorbit despre cele 57 de reguli impuse. Multe dintre ele au devenit o normă pentru lupta cu alte epidemii.
Carantină pentru toți locuitorii orașului
În primul rând, locuitorii din Alghero au fost sfătuiți să nu-și părăsească locuințele și să iasă doar în situații excepționale.
Nu aveau voie să meargă în vizite, să se adune în grupuri mari și nici să meargă mai mulți membri ai aceleiași familii la cumpărături.
O măsură similară a fost impusă și în Florența, însă cinci decenii mai târziu.
„A fost o carantină totală a orașului, în primăvara lui 1631. Am găsit aproximativ 550 de cazuri, din 1630 până în 1631, în care oamenii au fost puși sub acuzare pentru că au încălcat măsurile sanitare”, spune John Henderson, profesor în istoria renașterii la Universitatea din Londra.
Inițial, oamenii care intrau în contact cu o persoană cu simptome de ciumă trebuiau să se izoleze pentru 40 de zile, adică „quaranta giorni”, în italiană. Așa a apărut cuvântul „carantină”.
Multe reguli erau încălcate, așa că pedepsele erau pe măsură. Oamenii erau arestați, judecați și de cele mai multe ori condamnați la închisoare, dacă erau prinși.
Într-un caz, o femeie a fost arestată, după ce a ieșit din curte să prindă o găină care-i scăpase.
„În timp ce fugea înapoi, cu găina în brațe, un ofițer vine și o arestează pentru încălcarea regulilor”, povestește profesorul John Henderson. Ea a fost eliberată de un judecător care a decis că „infracțiunea” a fost una minoră.
În alte cazuri, oamenii erau prinși când mergeau pe acoperiș la vecini, pentru a petrece.
Distanțarea fizică, impusă pentru prima oară
O altă regulă importantă impusă de doctorul Angelerio a fost cea a distanțării fizice.
„Oamenii care ieșeau afară trebuiau să aibă un baston de doi metri, pentru a se asigura că păstrează această distanță”, scrie în studiul realizat de profesorul Benedictow.
Până acum, istoria nu consemnează niciun alt moment în care distanțarea socială să fie impusă.
După apariția COVID-19, măsura a fost recomandată aproape imediat. Mai multe țări, precum Marea Britanie, Franța, Coreea de Sud și Germania, au redus distanța socială la un metru sau un metru și jumătate.
Datele arată acum că regula impusă în secolul al XVI-lea de medicul italian este cea corectă. Un studiu estimează că riscul transmiterii COVID-19 la o distanță socială de un metru poate să fie de două până la zece ori mai mare decât la o distanță de doi metri.
Dezinfectarea obiectelor și a cumpărăturilor
Angelerio a realizat că boala este răspândită prin contact, dar și prin atingerea unor obiecte contaminate. Așa că le-a cerut oamenilor să aerisească locuințele și să spele inclusiv mobila.
Pe atunci, era deja un obicei ca bunurile aduse în oraș pe nave să fie dezinfectate cu… fum.
„O mulțime de obiecte erau dezinfectate, inclusiv scrisorile”, spune Alex Banji, istoric și profesor la Universitatea din Leeds.
Locuri speciale pentru carantină
Italia este printre primele țări care a impus carantina în cazurile suspecte de ciumă, dar și care a ridicat spitale doar pentru lupta cu această boală. Primul a fost ridicat în Veneția, în 1423 și era împărțit în secții – pentru pacienții grav bolnavi, pentru cei aflați în recuperare și pentru cei care au avut contact cu o persoană infectată.
În Alghero, Angelerio a ridicat spitale după același model. Iar controalele erau unele stricte. Era ținută evidența tuturor obiectelor care intrau și ieșeau din spital, inclusiv a mobilei și a mâncării.
Regulile lui Angelerio au salvat de două ori orașul Alghero
După ce a învins epidemia de ciumă din 1588, orașul Alghero nu s-a mai confruntat cu o altă situație similară timp de alte șase decenii. Dar când ciuma a revenit în oraș, medicii au căutat imediat manualul scris de Angelerio și au luat aceleași măsuri.
Mai exact, în 1652, când au apărut din nou cazuri de ciumă, medicii au impus aceleași reguli: carantină, izolare, dezinfectarea obiectelor și stabilirea unor circuite în oraș, pentru ca oamenii să nu intre în contact.
Și deși multe dintre ele sunt aplicate și astăzi, în lupta cu COVID-19, autorii lucrării despre munca lui Quinto Tiberio Angelerio consideră că o comparație între ciuma bubonică și COVID-19 trebuie făcută cu rețineri.
„Epidemia de ciumă a fost mult mai gravă și a avut o rată a mortalității aproape de neconceput. De obicei, 60% sau chiar 70% din populația unui oraș își pierdea viața după apariția bolii”.