Toate informaţiile despre EVALUAREA NAŢIONALĂ 2018, AICI
Peste 150.000 de absolvenți s-au înscris la Evaluarea Națională 2018. Examenele încep luni, cu proba la Româna și continuă miercuri, cu proba la Matematică.
Regulament pentru Evaluarea Națională 2018, pentru clasa a 8-a
- Se interzice candidaţilor la evaluarea naţională să introducă în sălile de examen ghiozdane, rucsacuri, sacoşe, poşete şi altele asemenea, candidaţii având obligaţia de a lăsa obiectele menţionate în sala de depozitare a obiectelor personale stabilită de comisia din unitatea de învăţământ în acest scop.
- Candidaţii care refuză depozitarea obiectelor menţionate la alin. (1) în sala stabilită de comisie în acest scop nu vor fi primiţi în examen.
- Se interzice candidaţilor la evaluarea naţională să aibă, în sălile de examen, asupra lor, în obiectele de îmbrăcăminte sau încălţăminte, în penare şi altele asemenea ori în băncile în care sunt aşezaţi în sălile de examen, orice fel de lucrări: manuale, cărţi, dicţionare, culegeri, formulare, memoratoare, notiţe, însemnări, rezumate, ciorne sau lucrări ale altor candidaţi etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor.
- Se interzice candidaţilor să aibă, în sălile de examen, asupra lor, în obiectele de îmbrăcăminte sau încălţăminte, în penare şi altele asemenea, sau în băncile în care sunt aşezaţi în sălile de examen, telefoane mobile, căşti audio, precum şi orice mijloc electronic de calcul sau de comunicare/care permite conectarea la internet/la reţele de socializare, care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru efectuarea calculelor, pentru comunicare între candidaţi sau cu exteriorul.
- Se interzice candidaţilor să comunice între ei sau cu exteriorul, să copieze, să transmită materiale care permit copiatul sau să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notiţe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare între candidaţi sau cu exteriorul.
- Încălcarea regulilor menţionate la alin. (3)-(5) va fi considerată fraudă/tentativă de fraudă, iar candidaţii respectivi vor fi eliminaţi de la proba respectivă, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceştia ori de alţi candidaţi, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane şi indiferent dacă ei au primit ori au transmis materialele interzise/ciornele/foile din lucrările scrise.
Calendar Evaluarea Naţională 2018, pentru clasa a 8-a
04-08 iunie 2018: Înscrierea la evaluarea naţională
08 iunie 2018: Încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a
11 iunie 2018: Limba şi literatura română – probă scrisă
13 iunie 2018: Matematica – probă scrisă
14 iunie 2018: Limba şi literatura maternă – probă scrisă
19 iunie 2018: Afişarea rezultatelor înaintea contestaţiilor (până la ora 12:00)
19 iunie 2018: Depunerea contestaţiilor (orele 14:00 – 19:00)
20-22 iunie 2018: Soluţionarea contestaţiilor
23 iunie 2018: Afişarea rezultatelor finale după soluţionarea contestaţiilor