Noi reguli pentru micii fermieri

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a publicat un proiect ce impune reguli mai stricte pentru micii fermieri care vând produse din propria producție, inclusiv fructe și legume. Conform noilor reglementări, aceștia vor trebui să se înregistreze la Direcțiile Sanitar-Veterinare și vor fi verificați periodic. În special, cei care produc murături sau dulceață.

Mai exact, fermierii care vor să vândă mai mult de 800 de kilograme de fructe și legume pe an vor fi obligați să devină persoane juridice.

Acest lucru presupune înființarea unei firme și o birocrație suplimentară, ceea ce va îngreuna accesul micilor fermieri la subvențiile agricole, consideră productorii.

Proiectul are scopul de a reglementa mai bine piața și de a asigura siguranța alimentară a consumatorilor.

Fermierii se opun noilor reglementări

Mulți fermieri consideră că noile reguli vor duce la dificultăți majore pentru micii producători. 

„Pentru o bună parte din producători înseamnă încetarea activității, pentru ceilalți va însemna o complicare foarte mare a activității și a existenței lor. Prin urmare, vor crește importurile, producția internă va scădea, iar românii vor fi obligați să mănânce orice altceva decât produs românesc”, susține Dan Octavian, producător de mere din Bihor.

Acesta adaugă că importurile vor crește, iar producția internă va scădea semnificativ.

„Trebuie să avem un spațiu special amenajat, să folosim doar produse din ferma proprie sau într-un anumit procent putem să le și cumpărăm, însă trebuiesc certificate. Se pare că pentru o parte dintre producătorii agricoli este încă o cerință în plus”, a adăugat Ion Păunel, președintele Sindicatului de Legumicultori Olt.

Producătorii care vând produse direct în fața curților vor fi obligați să poarte echipamente de protecție alimentară și să prezinte un certificat care să ateste că nu suferă de afecțiuni care pot fi transmise prin alimente.

 
 

Urmărește-ne pe Google News