Cuprins:
UPDATE | Documentul în forma integrală poate fi citit mai jos:
În Ordinul 1549/9 septembrie 2020, pentru modificarea Ordinului ministrului sănătății nr. 555/2020, se explică ce trebuie să facă un pacient care are simptome de COVID-19, dacă este infectat cu coronavirus și cum se rezolvă urgențele medicale, a informat Digi24.
Ce trebuie să facă o persoană care are simptome de COVID-19
Un pacient care are simptome de infecție respiratorie acută sună la 112 și la medicul de familie, apoi așteaptă ambulanța care îl va transporta la o unitate medicală pentru examinare.
Dacă are simptome grave, este internat în spital, i se acordă îngrijiri și i se face testul COVID.
Dacă are simptome uzuale, i se recoltează probe pentru test, după care rezultatul va fi trimis la DSP și DSP-ul comunică rezultatul pacientului.
Totodată, pacienții cu simptomatologie de COVID-19, pe care medicii o pot vedea la un computer tomograf sau în urma unei radiografii, chiar dacă testul COVID este negativ, vor fi tratați ca și pacienții COVID, deci ca fiind infectați și va fi repetat testul la 48 de ore, potrivit sursei citate.
Ce trebuie să facă o persoană confirmată cu coronavirus
Pacienții confirmați cu COVID-19 sunt direcționați de către DSP-uri, tot prin serviciile de ambulanță, pentru evaluare la spitale. Transportul se prioritizează în funcție de gravitatea fiecărui caz în parte.
Pacienții asimptomatici, dar fără modificări biologice, pot fi izolați în spital sau acasă, în funcție de ce decide medicul, iar pacientul asimptomatic cu factori de risc sau forme ușoare poate fi izolat în spitalele de fază 1 sau 2 sau acasă, decizia aparținând tot medicului.
Formele medii și severe vor fi internate în spitale care au terapie intensivă, iar perioada de internare o stabilește medicul, informează Digi24.
Cum se rezolvă urgențele medicale la pacienții COVID
O noutate este că urgențele medico-chirurgicale din unitățile de primiri urgențe sau din spitalele non-COVID care se pozitivează pe parcursul internării vor fi transferate la spitale-suport, însă numai după ce urgența, problema chirurgicală, va fi rezolvată, iar starea de sănătate a pacientului este stabilă.
În cazul în care urgențele medico-chirurgicale ale pacienților cu COVID din spitalele de fază 1 și 2 nu pot fi operate acolo, pacienții vor fi transferați în spitalele-suport, cu măsurile necesare de izolare și cu avertizarea în prealabil a spitalului.
Dacă un pacient COVID are nevoie de o operație și este internat într-un spital de boli infecțioase unde operația nu poate fi făcută, atunci el va fi transferat într-un alt spital unde operația se poate realiza.
Vindecarea asimptomaticilor, stabilită de medicii de familie. Nu se mai face retestare după 14 zile de izolare
Pacienții asimptomatici care nu au modificări biologice pot fi izolați în spital sau acasă, în funcție de cum decide medicul, iar vindecarea lor va fi stabilită de medicul de familie.
Dacă sunt izolați acasă, vor rămâne în izolare 14 zile, iar medicul de familie trebuie să le supravegheze telefonic, zilnic, starea de sănătate și dacă va constata că în cele 14 zile nu apar simptome de boală, atunci medicul de familie va face o scrisoare medicală către DSP și acel pacient este declarat vindecat.
În cazul acestor asimptomatici, nu va mai fi necesară retestarea după cele 14 zile de izolare și aceștia își pot relua activitatea, pot merge la serviciu, dar cu condiția ca alte zece zile, după cele 14 de izolare, să păstreze distanța față de colegii de serviciu, de exemplu, și să poarte mască.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro