Prin aceste notificări, Guvernul britanic încearcă să ajungă și la persoanele care nu au aflat încă despre schimbarea regulilor, printre care și cele din categoriile vulnerabile, precum vârstnicii.

Cei care au însă un motiv întemeiat pentru întârziere, vor avea la dispoziție un timp nelimitat pentru formularea cererii.

Precizarea vine în contextul îngrijorărilor reprezentanților grupurilor de migranți cum că printre cei care nu au depus încă cererile se află mulți copii.

În acest context, ministrul imigrației, Kevin Foster, a dat exemplul studenților care s-ar putea afla în situația în care aplică pentru prima dată la universitate și încă nu au statutul stabilit.

De asemenea, oficialul guvernamental a explicat că persoanele pentru care cererea nu a fost încheiată până la termenul limită de pe 30 iunie nu își vor pierde rezidența și vor avea drepturile protejate de lege.

Întrebat dacă noile reguli privind imigrația ar face mai dificilă atragerea lucrătorilor din statele Uniunii Europene, ministrul a spus că „în primă instanță”, angajatorii din Regat ar trebui să fie încurajați să ofere pachete satisfăcătoare pentru angajații de pe piața britanică.

Ce fel de statut pot solicita cetățenii UE

În urma referendumului pentru Brexit din 2016, cetățenii din statele blocului comunitar pot depune solicitări pentru statutul stabilit, în cazul în care demonstrează că au trăit în Regat neîntrerupt de cel puțin cinci ani, înainte de 31 decembrie 2020. Ei pot alege și varianta statutului prestabilit dacă se află în Marea Britanie de mai puțin de cinci ani, perioadă calculată până la finalul anului trecut.

Aproximativ 5,6 milioane de cetățeni ai Spațiului Economic European (SEE) și persoane aflate în întreținerea lor au solicitat așa-numitul statut stabilit. Alte 400.000 de cereri se află în analiză, iar la linia de asistență a Guvernului vin zilnic mii de apeluri.

Cetățenii care au depus până acum cele mai multe cereri sunt polonezii (975.000) și românii (918.000).

 
 

Urmărește-ne pe Google News