UPDATE Ora 13:10 | Biserica Ortodoxă Română a reacţionat şi a confirmat că „obiectele de folosinţă perpetuă se curăţă înainte de folosire şi după”.

„Reamintim că în practica Bisericii Ortodoxe Universale, folosirea linguriței comune, la împărtășirea euharistică, nu a fost în trecut şi nici în ultimele două luni de pandemie sursă de contaminare pentru vreun credincios ortodox”, a mai transmis BOR.


Propunerea utilizării unor lingurițe de plastic pentru împărtășania credincioșilor a fost respinsă de BOR și a dus chiar la o propunere fără precedent din partea Patriarhului Daniel: amânarea Sfintei Împărtășanii.

Această recomandare a fost însă eliminată din ordinul publicat azi noapte în Monitorul Oficial, mai multe reguli fiind relaxate, pe durata stării de alertă. Astfel, a fost stabilit la 16 numărul credincioșilor care pot lua parte la ceremonii religioase private, precum nunți, botezuri, înmormântări.

De asemenea, slujbele din biserici trebuie să ţină cont de regula că între participanţi trebuie să fie o distanţă de cel puţin 2 metri, iar fiecare persoană să aibă un spaţiu personal de cel puţin 4 metri pătraţi. Totodată, purtarea măştii de protecție este obligatorie.

Principalele reguli privind accesul în lăcașele de cult şi distanța minimă de siguranță

  • Accesul credincioșilor în lăcașul de cult și în locațiile unde se organizează slujbe cu caracter privat se va face limitat, astfel încât să fie asigurată o suprafață de minimum 4 mp pentru fiecare persoană și o distanță de minimum 2 m între persoane
  • Nu se va permite accesul credincioșilor care prezintă simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree)
  • La intrarea în lăcașul de cult sau în locațiile unde se organizează slujbe cu caracter privat, persoanele sunt obligate să își dezinfecteze mâinile cu dezinfectant pe bază de alcool, pus la dispoziție de organizatorii evenimentului religios
  • Activitățile religioase în interiorul lăcașelor de cult și în locațiile unde se organizează slujbe cu caracter privat se desfășoară cu participarea unui număr de maximum 16 persoane
  • În interiorul lăcașelor de cult și în locațiile unde se organizează slujbe cu caracter privat este obligatorie purtarea măștii, astfel încât să acopere gura și nasul
  • Slujbele care se vor oficia de către personalul de cult, în aer liber, se vor desfășura cu menținerea distantei de 1,5 m între persoane.

Măsuri sanitare specifice care trebuie luate:

  • În cadrul ritualurilor religioase în care se vor folosi obiecte de cult care intră în contact cu credincioșii, acestea se vor dezinfecta după fiecare utilizare.
  • Se vor dezinfecta periodic, o dată la 4 ore, obiectele sau suprafețele frecvent atinse (de exemplu, mânerele ușilor, balustrade, scaune)

Urmărește-ne pe Google News