Fane Spoitoru, pe numele său adevărat Ion Titișor, a fost considerat primul ”Naș” al lumii interlope de după Revoluție. Printre reprezentanții clanurilor prezenți la înmormântarea acestuia, unii au ținut să vină în tricouri negre pe care era imprimată poza lui Al Pacino, actorul care a întruchipat celebrul mafiot Michael Corleone în trilogia ”Nașul”. Fane Spoitoru și-a câștigat renumele și influența prin taxele de protecție pe care le cerea restaurantelor din București.

Fane Spoitoru și Adrian Copilul Minune

Fiecare județ are cât un ”Naș”, iar la nivel național șeful lumii interlope devine cel care dovedește că are cea mai mare putere și influență, ne-a explicat un fost procuror. Dacă ”Nașul” județean este ales uneori prin votul șefilor de clanuri din cartiere, cel național se autoimpune prin forță sau notorietate, ne-a precizat mândru un personaj al acestei lumi.

 

Așa a făcut-o și Fane Spoitoru în anii 90. Era așa de influent, încât, în 1995, acesta a organizat petrecerea de botez a fiului său la Palatul Parlamentului din București. Printre invitați s-au numărat Adrian Păunescu și Mădălin Voicu. În 1996 încep problemele legale pentru Ion Titișor, care fuge în Canada, iar anul următor este condamnat la nouă ani de închisoare.

Încercarea lui Giovanni

Giovani Becali a avut o tentativă să urce pe locul lăsat liber, asta și pentru că în anii 90 era unul dintre cei mai influenți impresari de fotbaliști. După Campionatului Mondial din 1994, fotbaliștii români erau căutați de toate cluburile, iar Giovanni scoatea bani frumoși din transferuri.

De altfel, acesta, aflat acum în penitenciar la Jilava, și-a și construit vila din Pipera după modelul casei din filmul Scarface, în care Al Pacino a jucat rolul mafiotului Tony Montana. Tot din acea perioadă, Giovanni Becali a început să se autointituleze ”mafiot”.

Epoca dură a fraților Cămătaru

Însă puterea și influeanța unui ”Naș” era disputată cu adevărat de două tabere, cea a fraților Nuțu și Sile Cămătaru, pe numele lor adevărate – Ion și Vasile Balint, și cea condusă de Nicu Gheară.

Disputa a fost demonstrată cel mai bine în perioada 1995-1998, când, așa cum a scris presa vremii, Nicu Gheară ar fi dorit inclusiv să-l asasineze pe Dumitru Nicolae zis “Niro” pentru că dorea să deschidă un nou complex comercial la marginea Capitalei. Omul de afaceri ar fi cerut protecția Cămătarilor. Într-un interviu acordat ”României Libere”, Dumitru Nicolae a recunoscut că au fost tentative de asasinat asupra sa, dar a precizat că nu știe cine au fost autorii.

Războiul dintre Nuțu Cămătaru și Nicu Gheară a rămas netranșat până la capăt. În 2003-2004, Cămătarii au început să se trezească la ora 5.00 dimineața, când polițiștii intrau în forță să facă percheziții, și apoi să petreacă ani buni după gratii. În schimb, Nicu Gheară a preferat să se stabilească în Spania sau Elveția, asta și pentru a scăpa de luptele directe cu Cămătarii.

Epoca petrecerilor și a fotomodelelor

Însă, Nicu Gheară, prin petrecerile de fițe de la Ibiza, unde este înconjurat de iahturi și fotomodele, a trezit admirația multor așa-ziși gangsteri locali, care l-au proclamat “Nașul” lor.

Printre aceștia, a fost și șeful lumii interlope din Galați, Marian Ivan, asasinat în plină stradă de un adversar de cartier.

La înmormânarea acestuia, în 2009, prima coroană din cortegiu a aparținut lui Nicu Gheară, care și-a arătat respectul pentru cel care-l socotea drept „Naș”.

Ioan Clămparu

Alături de Fane Spoitoru, Nicu Gheară și frații Cămătaru, un alt interlop  de seamă era denumit de gangsterii locali “Șeful tuturor”. Este vorba de botoșăneanul Ioan Clămparu, cel care a terorizat Spania prin modul milităresc în care și-a organizat armata de infractori adusă din România. Acesta se află acum închis la Penitenciarul Jilava.

 


MANUAL DE UTILIZARE PENTRU ”NAȘI”

“Nașul” lumii interlope are nu doar putere, ci și o serie de responsabilități. Din discuțiile purtate cu membrii ai acestei lumi, cu foști procurori și cu anchetatori DIICOT, a reieșit că liderii, “Nașii”, au următoarele obligații:

Trebuie să ţină legătura cu Poliţia

“Nașul” face schimb de informaţii cu oamenii legii în momentul când au loc incidente în oraş pentru a linişti lucrurile rapid.

Judecata

Liderul lumii interlope trebuie să decidă soarta unui mafiot care comite o agresiune față de un alt șef de clan. “Nașul” decide dacă agresiunea va fi răzbunată sau agresorul își va răscumpăra greșeala prin cedarea unei afaceri.

Împărțirea teritoriului

În cadrul consiliilor purtate de liderii clanurilor, fiecare grupare primeşte un teritoriu de acţiune. În cazul în care un clan doreşte să facă şi trafic cu droguri, alături de prostituţie, trebuie să ceară acordul consiliului.

Supraveghetor pentru Omerta

Liderul lumii interlope trebuie să se asigure că membrii clanurilor care au probleme cu legea respectă legea omerta și nu devin ”pârâcioşi”.

Nimeni nu iese din Mafie

Membrii clanurilor nu sunt lăsaţi să renunţe la ”familie” , pentru simplu motiv că astfel nu mai pot fi controlaţi de către lideri. În plus, reprezintă un risc ca faptele lor să ajungă la urechea procurorilor.

 
 

Urmărește-ne pe Google News