De la București, relicva Sfântului Anton fi dusă și în alte comunități catolice din Arhidieceza Romano-Catolică de București, de la Brăila, Constanța, Craiova, Ploiești și Pârâul Rece (Brașov).

Potrivit Arhidiecezei Romano-Catolică, relicva Sfântului Anton de Padova se află în România din 7 mai și a străbătut teritoriul țării într-un pelerinaj național organizat de Provincia Franciscană „Sf. Iosif” a Fraților Minori Conventuali din România, cu binecuvântarea Conferinței Episcopilor catolici din România.

Pelerinajul se desfășoară sub  motoul „Sfântul Anton de Padova, ocrotitorul și mijlocitorul familiei creștine” şi se va încheia cu o celebrare solemnă la Mănăstirea franciscană de la Pârâul Rece miercuri, 13 iunie, când în calendarul catolic este sărbătorit Sfântul Anton de Padova.

Relicva peregrină a Sfântului Anton de Padova constă într-un fragment de mușchi mumificat

Relicva peregrină a Sfântului Anton de Padova constă într-un fragment de mușchi mumificat prelevat din trupul Sfântului în anul 1981, când s-a deschis mormântul la împlinirea a 750 de ani de la moarte. Această relicvă a fost aşezată într-un ostensoriu (un recipient transparent), inclus într-un bust aurit al Sfântului Anton de Padova: Sfântul ţine în mână o carte, Biblia, pe care este aşezat ostensoriul cu relicva. Împreună cu această relicvă solemnă, va fi adus şi un relicvar mai mic, conţinând acelaşi tip de relicvă, folosit pentru a binecuvânta credincioşii.

Aceste relicve peregrine prin lume, din anul 1981 și până astăzi, au vizitat zeci de țări. După pelerinajul din România, relicvele vor fi duse în Austria, iar mai apoi vor ajunge, pe parcursul acestui an, în Italia, Spania, SUA, Canada, Anglia și Australia.

Călugărul franciscan Anton de Padova a fost declarat Sfânt la numai un an după moartea sa

Sfântul Anton de Padova (1195 – 1231) a fost un preot catolic, călugăr franciscan și învățător al Bisericii, născut în Portugalia. Renumit predicator, a săvârșit minuni încă din timpul vieții. A fost declarat sfânt de Biserica Catolică la numai un an după moartea sa, datorită numeroaselor minuni atribuite mijlocirii lui. Este unul dintre cei mai iubiți și venerați sfinți catolici, fiind cinstit deopotrivă de catolici, ortodocși, musulmani, hinduși, budiști etc.

În România, în fiecare zi de marți ,creștinii se roagă  Sfântului Anton

În țara noastră există o veche tradiție de devoțiune la Sfântul Anton de Padova în fiecare zi de marți, când în comunitățile catolice se fac rugăciuni speciale adresate acestui „sfânt al minunilor” și multe biserici îl au ca patron: numai în Arhidieceza de București există opt biserici dedicate lui (în București – Colentina, Câmpina, Brezoi, Râmnicu Vâlcea, Constanța, Mihail Kogălniceanu, Măcin și Urziceni).

Catedrala Sf. Iosif rămâne deschisă și noaptea

La Catedrala Sf. Iosif din București, relicva Sfântului Anton de Padova va ajunge vineri, 8 iunie, la ora 18.00, unde va fi primită solemn. După Sfânta Liturghie de la ora 18.30, relicva va putea fi venerată individual de credincioși, Catedrala rămânând deschisă toată noaptea. Sâmbătă, 9 iunie, după Sf. Liturghie de la ora 7.00, relicva va fi scoasă în procesiune și va fi așezată într-un altar amenajat în curtea Catedralei Sf. Iosif. Aici va rămâne pentru venerarea credincioșilor până duminică, 10 iunie, ora 13.00, când va avea loc binecuvântarea solemnă a copiilor și a crinilor, precum și a tuturor celor prezenţi.

 
 

Urmărește-ne pe Google News