Decizia Tribunalului Prahova nu este definitivă.

Fostul ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu, este acuzat de trafic de influenţă şi spălare de bani după ce ar fi primit, între 2012-2014, 620.000 euro de la o firmă de software, respectiv un procentaj de 15% valoarea a două contracte promovate de Ministerul Justiţiei, potrivit DNA.

Relu Fenechiu a fost informat de noile acuzaţii joi, când a fost dus la DNA Ploieşti de la penitenciarul din oraş, unde ispăşeşte pedeapsa de cinci ani de închisoare primită în dosarul Transformatorul.

„În perioada 2012-2014, suspectul Fenechiu Relu, în calitatea amintită mai sus a pretins şi a primit de la o firmă de software, un procentaj de 15% din valoarea a două contracte promovate de Ministerul Justiţiei (în valoare de 14.700.000 lei fără TVA) şi de o societate farmaceutică cu acţionar majoritar Ministerul Sănătăţii (în valoare de aproximativ 1.800.000 euro), pentru sprijinul promis şi acordat în câştigarea şi derularea acestor proiecte. Concret, sprijinul acordat de suspectul Fenechiu Relu s-a materializat prin intervenţia sa la funcţionari din cadrul Ministerul Justiţiei sau la persoane din conducerea societăţii farmaceutice, asupra cărora avea influenţă la acel moment”, informa Direcţia Naţională Anticorupţie.

Gabriel Resources a primit încă o sentință defavorabilă în România. Ce se întâmplă cu acțiunile sub sechestru ale companiei canadiene
Recomandări
Gabriel Resources a primit încă o sentință defavorabilă în România. Ce se întâmplă cu acțiunile sub sechestru ale companiei canadiene

Anchetatorii precizau că, pentru acest „ajutor”, Fenechiu a primit de la reprezentanţii firmei de software, prin intermediul a două societăţi pe care le controla, suma totală de 620.000 euro.

Totodată, pentru a ascunde provenienţa ilicită a banilor, între cele două societăţi şi firma de software au fost încheiate mai multe contracte de prestări servicii, în realitate serviciile respective fiind efectuate doar de către angajaţii acesteia din urmă, mai informa DNA.

În acelaşi dosar este cercetat şi fostul director al Direcţiei Tehnologia Informaţiei din Ministerul Justiţiei, Ion Krech, pentru luare de mită.

„În perioada 2012-2013, suspectul Krech Ion, în calitate de director al Direcţiei Tehnologia Informaţiei din cadrul Ministerului de Justiţie, manager al unuia dintre proiectele derulate de minister şi membru în comisia de licitaţie, a pretins şi primit, printr-un intermediar, de la reprezentanţii unei firme de software, în trei tranşe, suma totală de 239.000 euro. Aceşti bani au fost pretinşi şi primiţi pentru ca suspectul Krech Ion să sprijine această firmă în câştigarea licitaţiei pentru atribuirea şi derularea unui proiect derulat de Ministerul Justiţiei, în valoare de 14.700.000 lei fără TVA”, potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Două ținte de mici dimensiuni, identificate în spațiul aerian de la Marea Neagră. Suspiciuni de război electronic împotriva României
Recomandări
Două ținte de mici dimensiuni, identificate în spațiul aerian de la Marea Neagră. Suspiciuni de război electronic împotriva României

Relu Fenechiu a fost condamnat în 2014 la 5 ani de închisoare cu executare, în dosarul „Transformatorul”.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Mesajul Ucrainei pentru nord-coreenii trimiși să lupte de partea lui Putin. ”Mii de soldați ruși au luat decizia corectă”
Știrileprotv.ro
Mesajul Ucrainei pentru nord-coreenii trimiși să lupte de partea lui Putin. ”Mii de soldați ruși au luat decizia corectă”
Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Viva.ro
Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale?  „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Libertateapentrufemei.ro
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale? „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Orașul din România asemănător cu cele din Germania. Mai multe clădiri din el au fost reabilitate și își recapătă încet strălucirea de pe vremuri
FANATIK.RO
Orașul din România asemănător cu cele din Germania. Mai multe clădiri din el au fost reabilitate și își recapătă încet strălucirea de pe vremuri
O vedetă din anii 90 parchează mașinile de sute de mii de euro ale jucătorilor. Cei care l-au recunoscut au fost șocați
GSP.RO
O vedetă din anii 90 parchează mașinile de sute de mii de euro ale jucătorilor. Cei care l-au recunoscut au fost șocați
Leguma considerată superaliment, dar de care nu au auzit mulți români. Este bogată în vitamina C și topește kilogramele în plus
FANATIK.RO
Leguma considerată superaliment, dar de care nu au auzit mulți români. Este bogată în vitamina C și topește kilogramele în plus
Cine ar fi, de fapt, noul iubit al Alexiei Eram, după despărțirea de Mario Fresh. Mama ei, Andreea Esca, i-ar fi dat deja 'binecuvântarea' pentru noua relație
Unica.ro
Cine ar fi, de fapt, noul iubit al Alexiei Eram, după despărțirea de Mario Fresh. Mama ei, Andreea Esca, i-ar fi dat deja 'binecuvântarea' pentru noua relație
WhatsApp introduce o nouă funcție. Ce avantaje aduce
Financiarul.ro
WhatsApp introduce o nouă funcție. Ce avantaje aduce
Averea moştenită de Laura Crişan după ce şi-ar fi asasinat tatăl. Ancheta a durat trei ani şi s-a extins în trei ţări
Observatornews.ro
Averea moştenită de Laura Crişan după ce şi-ar fi asasinat tatăl. Ancheta a durat trei ani şi s-a extins în trei ţări
Horoscop 24 octombrie 2024. Capricornii au la dispoziție o zi care aduce energie debordantă și multă determinare în tot ce și-au propus
HOROSCOP
Horoscop 24 octombrie 2024. Capricornii au la dispoziție o zi care aduce energie debordantă și multă determinare în tot ce și-au propus

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI