Navalnîi a murit pe 16 februarie în circumstanțe neclare, în colonia penală rusă cunoscută drept „Lupul polar”, unde ispășea o pedeapsă de 19 ani de închisoare pentru acuzații de extremism.

Autoritățile din districtul autonom Yamal-Nenets, unde se află închisoarea, au refuzat inițial să deschidă o anchetă penală, declarând că moartea principalului opozant al Kremlinului a fost cauzată mai degrabă de „boli combinate” decât de activități criminale.

Această decizie a fost anulată de procurorii regionali pe 16 august, indicând anchetatorilor să-și continue investigația, după cum reiese dintr-o scrisoare adresată pe 30 august lui Vasily Dubkov, avocatul lui Navalnîi.

„Aceasta nu înseamnă că va fi deschis un dosar penal, doar că ancheta va continua”, a spus Ivan Zhdanov, un vechi aliat al lui Navalnîi care trăiește în exil.

Zhdanov a sugerat că autoritățile ruse ar putea încerca să redefinească circumstanțele morții activistului sau să prelungească ancheta pe termen nelimitat.

Luna trecută, peste 180 de medici ruși au semnat o scrisoare deschisă în care îndeamnă anchetatorii federali să acuze personalul penitenciar pentru neglijență în legătură cu moartea lui Navalnîi și îl acuză pe președintele Vladimir Putin că ignoră avertismentele cu privire la condițiile de detenție care i-au pus acestuia viața în pericol.

Foto: Profimedia

Urmărește-ne pe Google News