„O decizie foarte importantă de mare impact pentru fermierii români se referă la reluarea exporturilor şi tranzitului cu carne şi animale vii în Turcia. Este o oportunitate uriaşă pentru producătorii români de a avea acces la o piaţă imensă, dar în acelaşi timp vor putea stabili rute comerciale solide şi cu alte zone de interes din regiune şi Orientul Mijlociu”, a afirmat Marcel Ciolacu.

Premierul României a precizat că este nevoie de astfel de măsuri „pentru a ne atinge obiectivele ambiţioase pe care ni le-am propus în plan economic”.

Totodată, Marcel Ciolacu i-a mulţumit preşedintelui Recep Erdogan pentru decizia ca românii să poată călători în Turcia doar cu buletinul, nemaifiind nevoie de paşaport. Decizia va fi operaţionalizată în jurul datei de 1 iunie.

„Prin decizia de astăzi, românii care vor dori să călătorească în Turcia o vor putea face doar cu buletinul, nemaifiind nevoie de paşaport. Ştim foarte bine că mulţi români preferă Turcia ca destinaţie turistică şi cred că acest lucru va ajuta foarte mult”, a transmis Marcel Ciolacu. 

Premierul Marcel Ciolacu, însoţit de o delegaţie de miniştri, se află în vizită oficială în Turcia, la invitația președintelui turc Recep Erdogan.

Român cu Lamborghini, acuzat de ANAF că nu poate justifica investiția. Fiscul a evaluat bolidul la 1,8 milioane de lei și a cerut impozit pe venit. Cum s-a terminat procesul
Recomandări
Român cu Lamborghini, acuzat de ANAF că nu poate justifica investiția. Fiscul a evaluat bolidul la 1,8 milioane de lei și a cerut impozit pe venit. Cum s-a terminat procesul

În cadrul vizitei, miniştrii care îl vor însoţi pe prim-ministrul vor avea întrevederi cu omologii lor turci în vederea dezvoltării proiectelor comune dintre cele două state.

Potrivit Executivului, vor fi semnate şi o serie de Acorduri şi Memorandumuri de Înţelegere privind cooperarea sectorială în domenii precum securitate socială, IMM-uri, turism, aspecte funcţionale privind activitatea misiunilor diplomatice ale celor două ţări şi urbanism.

FOTO: Guvernul României (Facebook)

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (2)

Marica13   •   25.05.2024, 15:21

Moldoveanu Ciordacu,e preș in fata altora.

K476   •   22.05.2024, 00:58

Ne intoarcem la livrare de materie prima? Care este progredul, ca nu il vad.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Din ce grupare ar fi făcut parte „Șacalul”. Ca să nu dea de bănuit, mergea din când în când la biserică
Știrileprotv.ro
Din ce grupare ar fi făcut parte „Șacalul”. Ca să nu dea de bănuit, mergea din când în când la biserică
Cum arăta Matilda Pascal Cojocărița la începutul carierei. A câștigat Miss România în 1979, la 19 ani
Viva.ro
Cum arăta Matilda Pascal Cojocărița la începutul carierei. A câștigat Miss România în 1979, la 19 ani
Doamne, ce imagini a publicat Elena Udrea cu fiica ei, Eva Maria! Înaltă, frumoasă, cu ochii albaștri, dar triști
Libertateapentrufemei.ro
Doamne, ce imagini a publicat Elena Udrea cu fiica ei, Eva Maria! Înaltă, frumoasă, cu ochii albaștri, dar triști
Zodiile care vor avea un final de an de vis. Berbecii pot da o lovitură financiară. Leii au șansa să-și schimbe viața
FANATIK.RO
Zodiile care vor avea un final de an de vis. Berbecii pot da o lovitură financiară. Leii au șansa să-și schimbe viața
Cum se menține Nadia Comăneci în formă la 62 de ani. 3 alimente pe care le-a scos din dietă: „În schimb, beau o bere-două la cină”
GSP.RO
Cum se menține Nadia Comăneci în formă la 62 de ani. 3 alimente pe care le-a scos din dietă: „În schimb, beau o bere-două la cină”
Așa scapi de scamele și de resturile de detergent din mașina de spălat. Metoda simplă prin care o cureți fără produse scumpe
FANATIK.RO
Așa scapi de scamele și de resturile de detergent din mașina de spălat. Metoda simplă prin care o cureți fără produse scumpe
'Am băgat foarte mulți bani'. Imagini din apartamentul de 250.000 de euro al Andreei Tonciu / FOTO
Unica.ro
'Am băgat foarte mulți bani'. Imagini din apartamentul de 250.000 de euro al Andreei Tonciu / FOTO
"De o săptămână este acolo". Fotbalistul care a plecat de la FCSB are o soacră celebră: "Fata mea a nimerit un băiat bun" | EXCLUSIV
Orangesport.ro
"De o săptămână este acolo". Fotbalistul care a plecat de la FCSB are o soacră celebră: "Fata mea a nimerit un băiat bun" | EXCLUSIV
"Şacalul", bănuit că a ucis mai multe femei. Gafe colosale făcute de anchetatori, înainte ca Delia să fie omorâtă
Observatornews.ro
"Şacalul", bănuit că a ucis mai multe femei. Gafe colosale făcute de anchetatori, înainte ca Delia să fie omorâtă
Horoscop 12 septembrie 2024. Taurii ar fi bine să își păstreze căldura sufletească, chiar și într-o zi precum cea de astăzi, pentru că vor avea nevoie de ei
HOROSCOP
Horoscop 12 septembrie 2024. Taurii ar fi bine să își păstreze căldura sufletească, chiar și într-o zi precum cea de astăzi, pentru că vor avea nevoie de ei

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI