Moartea lui George Floyd produce schimbări nu doar în poliția din SUA, ci și în cea din Franța, observă The Guardian. Ministerul francez de Interne a anunțat că va interzice metoda de imobilizare cu genunchiul pe gât folosită la unele arestări.
Pe fondul protestelor antirasism desfășurate la Paris – un ecou al celor de amploare generate în America de moartea lui George Floyd, bărbatul de culoare asfixiat de polițistul care i-a ținut apăsat genunchiul pe gât timp de 8 minute și 46 de secunde -, autoritățile au anunțat o reformă în poliție.
Exact ca în cazul forțelor de ordine din Minneapolis, cărora li se va interzise folosirea controversatei metode care a dus la decesul lui Floyd, și în rândul poliției franceze această procedură va fi restricționată, a anunțat ministrul de interne.
Această metodă de imobilizare nu va mai fi predată în școlile de formare a polițiștilor și jandarmilor. Este o metodă riscantă.
Ministrul francez de interne, Christophe Castaner:
Moartea americanului le-a amintit francezilor de cazul lui Adama Traoré, un tânăr de culoare de 24 de ani, care a murit în 2016 în timp ce se afla în custodia poliției. Ofițerii de poliție care l-au arestat au fost găsiți nevinovați, deși au recunoscut că l-au ținuit la pământ toți trei, folosindu-se de greutatea lor combinată, iar o autopsie independentă, plătită de familia victimei, a arătat că decesul s-a produs ca urmare a intervenției brutale.
Francezii care au ieșit să protesteze în Parisul reclamă același comportament violent și rasist al poliției care a scos și americanii pe străzi.
Aproape 1.500 de plângeri ar fi fost formulate anul trecut împotriva forțelor de ordine, iar în jumătate dintre ele poliția franceză era acuzată de violența.
Castaner
a promis că va avea “toleranță
zero” pentru comportamentele rasiste și că agenții de poliție
care au astfel de ieșiri vor fi suspendați.