Între cei care vor fi schimbați se numără șefii de la Interne şi Tranziţie ecologică, a anunţat luni secretarul general al preşedinţiei Alexis Kohler.
Noul ministru de Interne Gerald Darmanin, de dreapta, era până în prezent ministrul Acţiunii şi conturilor publice.
Tranziţia ecologică revine unei foste ecologiste care a trecut la partidul prezidenţial Barbara Pompili, fost secretar de stat pentru Biodioversitate în timpul mandatului de cinci ani al preşedintelui socialist François Hollande.
Un senior al baroului, avocatul Eric Dupond-Moretti a fost numit ministru al Justiţiei.
Roxana Mărăcineanu va rămâne şi în noul Guvern francez. Ea va fi ministru delegat al Sporturilor, în cadrul Guvernului condus de Jean Castex.
Jean-Michel Blanquer a fost numit ministru al Educaţiei Naţionale, Tineretului şi Sporturilor în noul Guvern francez, iar fosta înotătoare va avea rolul de ministrul delegat al Sporturilor.
Campioană mondială la 200 metri spate în 1998 şi vicecampioană olimpică în 2000, reprezentând Franţa, Roxana Mărăcineanu a fost numită, la 4 septembrie 2019, ministru al Sporturilor în locul Laurei Flessel, fostă campioană olimpică la scrimă, care a demisionat din motive personale. Ea era ministru în guvernul lui Edouard Philippe din 17 mai 2017.