Sentința a venit într-un caz dintre un electrician și compania industrială care îl angaja.

Tony Finn, care urmează să fie compensat, lucra la British Bung Company de aproape 24 de ani când a fost concediat, în luna mai a anului trecut.

Acesta a dat compania în judecată acuzând, printre alte lucruri, că a fost victima unei hărțuiri sexuale după un incident cu supervizorul fabricii.

„Limbaj industrial”

Finn a acuzat că în timpul unei certe din iulie 2019, supervizorul s-a referit la el cu apelativul de „bald cunt”, adică „vulvă cheală”.

Finn a fost mai puțin supărat de limbajul „anglo-saxon”, conform publicației, cât de comentariul la adresa aspectului său.

Acuzația a făcut completul de judecată să delibereze dacă remarca și cu privire la chelia sa a fost o simplă insultă sau o hărțuire.

Completul a reținut că Finn nu s-a plâns de „limbajul industrial”, dar s-a simțit jignit de faptul că a fost făcut chel.

Nu s-a plâns de înjurătură, ci de remarca privind aspectul

„Este dificil să conchizi altceva decât că domnul (Jamie) King a rostit acele cuvinte cu scopul de a viola demnitatea (lui Finn) și de a crea un mediu intimidant, ostil, degradant, umilitor sau ofensator pentru el”, se arată în decizie.

Supervizorul a admis că intenția a fost de a-l amenința pe Finn și de a-l insulta.

În opinia instanței, există o conexiune între cuvântul „chel”, pe de o parte, și caracteristicile unui anumit sex, pe de alta. Iar referirile sexuale sunt interzise.

Chiar dacă compania a argumentat că și femeile pot cheli, instanța a afirmat că fenomenul este prevalent printre bărbați.

Similar cu referirile la sâni

Ca parte a deciziei, completul a citat un alt caz, unde un bărbat a fost găsit vinovat de hărțuire sexuală prin remarcarea mărimii sânilor săi. Iar în acest caz este mult mai probabil ca o femeie să primească astfel de apelative, conform tribunalului.

Astfel, instanța a determinat că referirea „vulvă cheală” făcută de supervizor este de natură să creeze un mediu intimidant pentru el și este legată de sexul petentului.

Compensațiile pe care electricianul le va primi vor fi determinate la o dată ulterioară.

 
 

Urmărește-ne pe Google News