Remdesivir, produs de compania farmaceutică Gilead Sciences, este primul medicament autorizat e FDA pentru tratarea bolii cauzate de noul coronavirus în America, potrivit comisarului FDA Stephen Hahn.

Donald Trump a făcut anunţul de la Casa Albă, alături de directorul companiei Gilead Sciences, Daniel ODay, şi de Stephen Hahn, comisarul Administraţiei pentru Alimente şi Medicamente (FDA), informează agenţia Bloomberg, citată de Mediafax.

“Vrem să le mulţumim colaboratorilor care au adus Remdesivir în acest punct şi multora dintre oamenii noştri care au făcut parte din acest efort, de fapt, personalului medical”, a declarat Daniel O’Day, precizând că firma va dona un milion de doze de Remdesivir.

Comisarul FDA Stephen Hahn a declarat că medicamentul a primit autorizaţie de utilizare în regim de urgenţă pentru pacienţii spitalizaţi.

Imediat după anunţ, acţiunile companiei Gilead Sciences au oprit tendinţa de scădere, rămânând la 79,95 dolari în New York. În tranzacţionările extinse, acţiunile Gilead înregistrează o creştere de 2%.

Testele clinice relevă că medicamentul Remdesivir accelerează recuperarea în cazul pacienţilor care au forme avansate de COVID-19, rezultatul fiind considerat de Administraţia Donald Trump drept un progres “semnificativ”.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
O monedă extrem de rară te poate face milionar. Singurul exemplar din 1954 este foarte căutat de colecționari
FANATIK.RO
O monedă extrem de rară te poate face milionar. Singurul exemplar din 1954 este foarte căutat de colecționari
Surpriză în showbiz-ul românesc! Vedeta noastră s-a căsătorit în secret în Dubai! PRIMELE declarații despre evenimentul fabulos: „Totul a fost pe repede înainte." FOTO
Elle.ro
Surpriză în showbiz-ul românesc! Vedeta noastră s-a căsătorit în secret în Dubai! PRIMELE declarații despre evenimentul fabulos: „Totul a fost pe repede înainte." FOTO
Theo Rose s-a tuns și arată complet diferit! „Ai cam rupt cu freza asta! Top!” Artista a optat pentru o tunsoare la modă în acest sezon / FOTO
Unica.ro
Theo Rose s-a tuns și arată complet diferit! „Ai cam rupt cu freza asta! Top!” Artista a optat pentru o tunsoare la modă în acest sezon / FOTO
România, traversată de cea mai puternică furtună de iarnă. Rafalele de vânt ating forţa unui uragan, peste 100 de kilometri la oră
Observatornews.ro
România, traversată de cea mai puternică furtună de iarnă. Rafalele de vânt ating forţa unui uragan, peste 100 de kilometri la oră
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință
HOROSCOP
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI