În afară de Remdesivir, pacienții COVID-19 pot fi tratați la Timișoara și prin ozonificarea sângelui, potrivit tion.ro.

Medicii din Timiș au primit Remdesivir injectabil, care se utilizează în tratamentul formelor grave ale bolii. Acesta a fost gândit inițial ca un medicament împotriva Ebola, dar și-a dovedit eficacitatea și în tratarea pacienților infectați cu noul coronavirus.

Medicamentul a ajuns în urmă cu două
zile la spitalul din Timișoara și este utilizat la pacienții în
stare gravă, cei intubați și ventilați mecanic.

La acest moment sunt disponibile 110
flacoane (dozele pentru 10 pacienți), arată sursa citată.

Medicii din Timișoara au semnat și un protocol de ozonoterapie cu doctorul Dorel Săndesc, prin care spitalului i se pune la dispoziție aparatul de ozonificare a sângelui pentru pacienții cu forme severe de COVID-19. Specialiștii din Terapie Intensivă din spital fac acum un curs pentru a putea aplica această procedură acolo unde și dacă este cazul.

„Am semnat un protocol cu domnul
profesor Săndesc pentru ozonoterapie, la pacienții severi, pentru a
le oferi o șansă în plus. Sunt două vești importante, care aduc
speranța pentru pacienții critici de la Spitalul Victor Babeș din
Timișoara. Noi, medicii, facem tot ce putem pentru fiecare pacient,
indiferent de forma clinică, atât pe secțiile de infecțioase și
pneumonolgie, cât și pe secțiile de terapie intensivă”, a
declarat doctorul Voichița Lăzureanu, directorul Spitalului de Boli
Infecțioase Victor Babeș.

 
 

Urmărește-ne pe Google News