OMS se scuză că a apărut studiul înainte ca și cercetătorii implicați în el să-și fi dat acordul, iar compania producătoare susține că eșantionul pe care s-a realizat studiul este prea mic pentru a fi reprezentativ, arată Financial Times.

„Medicamentul Remdesivir este un antiviral care a fost dezvoltat iniţial pentru infecţia cu virusul Ebola. El nu prea s-a dovedit eficace în infecţia cu virusul Ebola, însă se pare că e foarte eficace în infecţia cu noul coronavirus”, a explicat în urmă cu trei zile medicul Alexandru Rafila, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, pentru Antena 3. 

A adăugat și că dacă totul merge bine, ar putea să ajungă și în spitalele din România la toamnă.

“Celelalte medicamente pe care le folosim în momentul de faţă sunt mai puţin legate de replicarea virală, de înmulţirea virusului. Mai degrabă sunt implicate în reducerea efectelor infecţiei, cum este Hidroxiclorochina. În paralel se testează şi alte antivirale, unele dintre ele provin din Japonia, China. Cred că la toate aceste tratamente antivirale ar trebui să avem un răspuns începând din toamnă. Atunci cred că Remdesivirul ar putea să fie deja autoritzat şi să fie fabricat”, a mai spus Rafila.

Studiu neconcludent

Doar că în ciuda primelor semnale, acest prim studiu clinic din China, publicat din greșeală de OMS, dezamăgește. Cercetătorii au urmărit 237 de pacienți, dintre care 158 au primit medicamentul și 79, nu.

Medicamentul se pare că a avut efecte secundare semnificative, înrăutățind starea unor pacienți, astfel că medicii au trebuit să întrerupă tratamentul pentru 18 dintre ei, arată Financial Times.  

OMS a explicat retragerea de pe site a studiului realizat în China prin faptul că nu a trecut încă prin procesul de peer review, adică recenzia din partea altor cercetători, proces necesar pentru validarea studiilor științifice. 

„Foarte important, pentru că studiul a fost finalizat mai devreme din cauza numărului mic de pacienți înrolați, eșuează în a oferi rezultate statistice indubitabile. Prin urmare, rezultatele studiului nu sunt concludente, cu toate că datele sugerează potențialele beneficii ale Remdesivir, în mod special în rândul pacienților tratați la începutul bolii”, este răspunsul OMS.

Studiul de la Universitatea din Chicago realizat anterior și care ar fi arătat efecte pozitive ale medicamentului a apărut pe piață ca o speranță și un argument pentru redeschiderea economiilor lumii, aflate în colaps. Doar că și în acest studiu se spune că „Remdesivir nu a fost asociat cu beneficii clinice sau virologice”. 

Alte studii sunt în desfășurare pentru a proba eficiența acestui medicament care a fost creat inițial pentru a trata pacienții cu Ebola, dar nu a primit niciodată aprobarea pentru a ajunge pe piață.

 
 

Urmărește-ne pe Google News