Alimentatia excesiva de Sarbatori poate avea urmari neplacute asupra starii noastre generale de sanatate si in special a sistemului digestiv. Balonarea e una dintre afectiunile cel mai des intalnite in aceasta perioada.

Cateva din cauzele cele mai des intalnite ale balonarii sunt:

– Alimentatia excesiva – atunci cand se consuma portii mari de alimente si se mai si combina macronutrientii (proteine, lipide, glucide) in mod necorespunzator, apare fenomenul de balonare.

– Intoleranta alimentara – mai ales la lactoza si la gluten. Intoleranta anumitor alimente poate fi stabilita doar prin teste specifice si deci trebuie sa ne adresam unui gastroenterolog.

– Aerofagie – inghitirea unor cantitati mari de aer poate cauza balonare. Lucruri simple, cum ar fi vorbitul in timpul mesei, bautul lichidelor cu paiul, mestecarea gumei trebuie eliminate pentru a reduce incidenta balonarii.

– Sindromul de colon iritabil – e adeseori asociat cu balonarea, insa evaluarea si tratamentul vor fi facute de catre un medic de specialitate.

– Constipatia – este una din cauzele cele mai frecvente ale balonarii. Pentru combaterea constipatiei trebuie crescuta cantitatea de fibre alimentare asimilate: fructe, legume, cereale neprelucrate etc. Trebuie consumate 8 pahare cu apa pe zi, deoarece in absenta fluidelor constipatia devine si mai severa.

Iata cateva sfaturi practice ce pot fi aplicate cand suferim de balonare:

– Plimbare usoara dupa masa – miscarea poate stimula eliberarea hormonilor care incurajeaza activitatea digestiva.

– Eliminarea gazului nedorit – exista medicamente care contin niste substante specifice si care descompun repede gazele formate in exces. Ceaiul de menta sau de fenel ajuta la eliminarea gazelor.

– Fibrele alimentare – trebuie consumate in cantitati mari.

– Eliminarea stimulentilor – ceai negru, cafea, ciocolata, grasimile, care pot favoriza spasmele tractului digestiv.

– Evitarea temperaturii prea reci sau prea calde a alimentelor – pentru a scadea incidenta aerofagiei.

– Observarea si notarea alimentelor care produc balonare si implicit eliminarea lor din dieta.

Balonarea poate semnala prezenta unor afectiuni serioase ale tractului digestiv si daca nu cedeaza prin remedii simple, este necesar sa ne adresam medicului pentru un examen complet.

Un meniu dietetic pentru perioada dintre Craciun si Revelion

Mic dejun

Suc de portocale  (100 ml)
Cereale de orez (100 g)
Un pahar cu lapte  (200 ml)
Cafea  (200 ml)
Zahar  (10 g)

Pranz

Piept de pui la gratar  (100 g)
Orez fiert  (100 g)
Spanac fiert  (100 g)
Salata de sfecla fiarta sau coapta  (100 g)
Ulei de masline  (2 linguri)
Sare si piper
Ceai verde  (200 ml)

Cina

Carne de vita
degresata  (100 g)
Sote de morcov     (100 g)
Paste de orez  (100 g)
Salata verde cu rosii
Ulei si zeama de lamaie, sare, piper
Un pahar cu lapte degresat  (200 ml)
Compot de piersici  (100 ml)
Aport energetic si nutritional: calorii – 1.493 Kcal; grasimi – 44 mg; proteine – 77 mg; sodiu – 956 mg;  carbohidrati – 228 mg; potasiu – 2.940.

 
 

Urmărește-ne pe Google News