19 octombrie 1960: SUA instituie embargoul comercial împotriva Cubei
La un an după revoluţia prin care a ajuns la putere în Cuba, Fidel Castro, comunist declarat, a confiscat rafinăriile americane aflate pe teritoriul ţării sale, fără a acorda compensaţii financiare. Ca urmare, preşedintele de atunci al SUA, Dwight Eisenhower, a anunţat că rupe toate legăturile diplomatice cu Havana şi instituie embargoul comercial asupra Cubei. Relaţiile dintre cele două state au fost reluate abia anul acesta.
20 octombrie 1968: Jackie Kennedy se mărită cu Onassis
La 5 ani după asasinarea primului ei soţ, preşedintele american JFK, Jacqueline Kennedy şi-a refăcut viaţa. Fosta primă doamnă a Americii s-a căsătorit cu armatorul grec Aristotel Onassis, mai mare decât ea cu 23 de ani şi deţinătorul unei averi fabuloase. Se pare că mariajul lor n-a fost unul fericit, pasiunea bogătaşului grec pentru Jackie stingându-se repede. Marea dragoste a lui Onassis a fost cântăreaţa Maria Callas, cu care ar fi înşelat-o pe Jackie în timpul căsniciei.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
CTP, după anularea prezidențialelor: „Nu e un dezastru și nu este vorba de căderea în anarhie”
Viva.ro
Elena Lasconi critică decizia CCR de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale: ”Aș fi câștigat! Se prăbușește economia, se distruge democrația, duceți țara în anarhie, ar fi trebui să...”
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
FANATIK.RO
Ce să pui în ciorba de fasole ca să iasă perfectă, foarte gustoasă și să ajute la digestie. Este un ingredient secret al gospodinelor experimentate
Elle.ro
Donatella Versace, de nerecunoscut la 69 de ani. Cum arată acum designer-ul, după noile operații estetice. FOTO
Unica.ro
Liderii partidelor de extremă-dreaptă reacționează dur după ce CCR a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale. Ce au declarat George Simion, Diana Șoșoacă și Anamaria Gavrilă
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Observatornews.ro
Adrian Zuckerman, fost ambasador SUA: "Atacul împotriva României a fost mult mai adânc decât se ştie"
HOROSCOP
Horoscop 7 decembrie 2024. Vărsătorii se pot confrunta cu cele mai complicate variante de evoluție a unor parteneriate pe care se bazau