23 iunie 2013: tragedie românească în Muntenegru
18 români au murit şi alţi 29 au fost răniţi în Muntenegru, după ce un autocar a derapat şi a căzut 40 de metri în râpă, în defileul râului Moraca. A fost cel mai grav accident de peste hotare ce a implicat cetăţeni români.
25 iunie 1984: încep lucrările la Casa Poporului
A doua cea mai mare clădire administrativă de pe glob după Pentagon, Casa Poporului, redenumită Palatul Parlamentului, e privită de unii ca o minune a lumii, iar de alţii, ca o oroare arhitecturală. Pentru ridicarea sa, Ceauşescu a ordonat să fie rase de pe faţa Pământului mai multe cartiere istorice din centrul Bucureştiului şi peste 30 de biserici şi sinagogi.
25 iunie 2009: moare Michael Jackson
Ambulanţa a fost chemată la reşedinţa din California a lui Michael Jackson, după ce megastarul şi-a pierdut cunoştinţa. Medicii au pronunţat decesul la ora locală 21.26 (ora României 0.26), iar raportul toxicologic a indicat drept cauză a morţii un stop cardiac provocat de un amestec de 7 calmante şi antidepresive. Acestea îi fuseseră administrate chiar de medicul personal, Conrad Murray, care i-a făcut şi o injecţie cu propofol, o substanţă folosită în mod normal ca anestezic. Murray a fost condamnat la 4 ani de închisoare.