Potrivit unui comunicat de presă al PV, formaţiunea politică îşi motivează alegerea lui Remus Cernea pentru a reprezenta partidul la prezidenţiale prin faptul că acesta „are de comunicat un mesaj nou, coerent şi foarte bine fundamentat”. În acelaşi comunicat este specificat că Remus Cernea „este un candidat care a demonstrat prin numeroasele sale acţiuni şi luări de poziţie din ultimii 10 ani că este un promotor veritabil al valorilor culturale, civice şi politice care vizează temelia unei societăţi deschise şi a unei democraţii avansate”.

0-177044-cernea.jpg

Remus Cernea a mai candidat ca independent la primele euroalegeri din noiembrie 2007. La lansarea candidaturii sale, care a avut loc în septembrie 2007, Remus Cernea a vrut să îşi exprime într-o manieră originală ideile legate de reformarea clasei politice româneşti, prin spargerea unor geamuri în Piaţa Victoriei, la sediul Guvernului României (foto sus).

Partidul Verde a participat la euroalegerile din noiembrie 2007, obţinând 0,38% din voturile valabil exprimate. În iunie 2009, deşi şi-a depus din nou candidatura la alegerile europarlamentare, BEC a respins cererea din cauza numărului insuficient de semnături. În ceea ce priveşte alegerile parlamentare din noiembrie 2008, PV nu a trecut pragul electoral.

Bogdan Șchiop, lider sindical în administrația publică: „În acelaşi timp în care anunţă concedieri, se înfiinţează instituţii noi, agenţii noi, pur politice” | Interviu
Recomandări
Bogdan Șchiop, lider sindical în administrația publică: „În acelaşi timp în care anunţă concedieri, se înfiinţează instituţii noi, agenţii noi, pur politice” | Interviu

Remus Cernea s-a născut la 25 iunie 1974 în Hunedoara şi a absolvit în 2002 Facultatea de Filosofie din cadrul Universităţii din Bucureşti.

În 1998, a fondat Societatea Culturală Noesis, o organizaţie care a editat primele cărţi on-line româneşti şi enciclopedii multimedia cu specific cultural. Din 2003 până în august 2008, a fost director executiv al asociaţiei Solidaritatea pentru libertatea de conştiinţă. A organizat numeroase acţiuni civice, coaliţii de organizaţii neguvernamentale, proteste de stradă, manifestări culturale. În prezent este preşedintele Asociaţiei Umaniste Române.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Unica.ro
'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Mădălin Ionescu spunea în urmă cu mai mult timp: „Facem foarte mult sex...”, însă anunțul făcut de Cristina Șișcanu i-a surprins pe toți: „Abia vorbim. Nu știu ce să fac, nu știu cât va ține. Suntem ceva... praf”. Ce se întâmplă cu mariajul lor
Viva.ro

ULTIMA ORĂ! Demisie cu scandal în televiziune! Vedeta noastră le-a spus șefilor ADIO după 10 ani de emisiuni celebre
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ! Demisie cu scandal în televiziune! Vedeta noastră le-a spus șefilor ADIO după 10 ani de emisiuni celebre
Stațiunea din România unde stratul de zăpadă are aproape jumătate de metru. Unde se poate schia în weekend
FANATIK.RO
Stațiunea din România unde stratul de zăpadă are aproape jumătate de metru. Unde se poate schia în weekend
Alina Pușcaș, PRIMELE DECLARAȚII despre plecarea Andreei Bălan din juriul emisiunii Te cunosc de undeva: „S-a implicat și foarte mult în noua relație…”
Elle.ro
Alina Pușcaș, PRIMELE DECLARAȚII despre plecarea Andreei Bălan din juriul emisiunii Te cunosc de undeva: „S-a implicat și foarte mult în noua relație…”
Acasă la Anca Țurcașiu. Artista stă într-un apartament din Panduri, pe care l-a decorat ca-n povești / GALERIE FOTO
Unica.ro
Acasă la Anca Țurcașiu. Artista stă într-un apartament din Panduri, pe care l-a decorat ca-n povești / GALERIE FOTO
România le merge direct la suflet turiştilor străini. O franţuzoaică nici n-a mai vrut să plece: "De opt ani sunt aici. Am deschis o afacere"
Observatornews.ro
România le merge direct la suflet turiştilor străini. O franţuzoaică nici n-a mai vrut să plece: "De opt ani sunt aici. Am deschis o afacere"
Horoscop 3 ianuarie 2025. Capricornii se bucură de sprijin solid din partea celor din anturajul apropiat, de sfaturile și sugestiile lor
HOROSCOP
Horoscop 3 ianuarie 2025. Capricornii se bucură de sprijin solid din partea celor din anturajul apropiat, de sfaturile și sugestiile lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI