Sistemele de infotainment de pe mașini devin din ce în ce mai inteligente și mai integrate cu smartphone-urile. Mai nou, acestea au și aplicații, precum cele folosite la navigații sau cele care permit ascultarea de muzică.

Google te va spiona și în mașină

Este pentru prima oară când un mare constructor auto se lasă pe mâna Google în această privință. Grupurile auto nu prea vor să cedeze controlul deoarece nu vor să devină producători de bunuri de consum, de mărfuri, în vreme ce alte companii fac profituri uriașe pe baza datelor strânse de la consumatori.

Cea mai bună comparație este cea cu lumea smartphone-urilor, unde doar o mână de producători fac profit, respectiv Apple, Samsung, Huawei și Xiaomi. Restul companiilor producătoare nu prea scot bani. În schimb, Google profită de faptul că smartphone-urile sunt așa răspândite și face profituri mari din afișarea de reclame.

La fel se întâmplă și în lumea calculatoarelor, unde Microsoft are marje mari de profit, în vreme ce producătorii de PC-uri se chinuie după ani de zile de scădere a vânzărilor.

Cel mai mare grup auto din lume

Alianța Renault-Nissan este cel mai mare grup auto din lume ca vânzări.

Renault deține Dacia în România, Lada în Rusia și compania Renault Samsung Motors în Coreea de Sud. La rândul său, Nissan deține și brandul Infiniti, dar și o treime din constructorul Mitsubishi Motors.

Renault este cel mai mare acționar al Nissan, cu 43,5% din titluri, în vreme ce Nissan are 15% din Renault. Statul francez este cel mai mare acționar al Renault, cu 15,01% din capital.

Cele două companii negociau recent o posibilă fuziune între ele. Dacia este cea mai mare companie din România și cel mai mare exportator din țara noastră.

 
 

Urmărește-ne pe Google News