În Orientul Mijlociu, Mohammed bin Rashid Al Maktoum este renumit pentru transformarea Dubaiului într-o destinație de top pentru afaceri și turism. Totodată, este cunoscut și pentru legăturile cu cursele de cai, fiind proprietarul grajdurilor Godolphin.

Una dintre fiicele sale, prințesa Latifa, a apărut recent în media internațională după ce mai multe imagini filmate, secrete până acum și înregistrate de ea în captivitate, au fost obținute și publicate de BBC. Latifa s-a filmat în timp ce era ținută prizonieră, la ordinele tatălui ei, într-o vilă din Dubai, informează BBC.

Prințesa Latifa a Dubaiului a încercat, în 2018, să fugă din țară, intenționând să ceară azil în Statele Unite, unde, spune ea, ar fi dus o viață normală. Planul a eșuat și de atunci prințesa s-ar afla într-un loc necunoscut. A reușit să trimită mai multe mesaje prietenilor ei, însă acestea s-au oprit acum, iar aceștia cer intervenția ONU.

A studiat în Marea Britanie

Renumit pentru transformarea Dubaiului, acuzat că-și ține fiica ostatică. Șeicul Mohamed, omul care conduce cu mână de fier cel mai mare oraș din Emiratele Arabe
Imagine din iulie 1969, când șeicul Mohammed (primul din dreapta) vorbea cu regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii. În fotografia realizată la Palatul Buckingham mai apar prințul Philip, soțul reginei, și prințul Charles (al doilea din stânga imaginii). Foto: Profimedia
Ideile care să-l convingă pe Donald Trump să sprijine „planul de victorie” al Ucrainei asupra Rusiei: „Lingușiri, profituri, pace”
Recomandări
Ideile care să-l convingă pe Donald Trump să sprijine „planul de victorie” al Ucrainei asupra Rusiei: „Lingușiri, profituri, pace”

Șeicul Mohammed s-a născut în 1949 la casa familiei sale din Shindagha, lângă Dubai Creek. El a fost al treilea dintre cei patru fii ai șeicului Rashid Al Maktoum, cel care a condus Dubaiul timp de 32 de ani, din 1958.

După terminarea liceului în 1965, șeicul Mohammed s-a mutat în Marea Britanie pentru a studia limba engleză la Cambridge. Tânărul șeic a urmat timp de șase luni cursuri la British Armys Mons Officer Cadet School din Aldershot, Hampshire.

În 1968, după întoarcerea sa la Dubai, șeicul Mohammed și-a însoțit tatăl la o întâlnire cu domnitorul de atunci al Abu Dhabi, șeicul Zayed Al Nahyan. Acela a fost momentul în care au convenit asupra unei uniuni care să ducă la înființarea unei federații a emiratelor.

Șeicul Mohammed este din 1971 ministru al apărării

După ce Emiratele Arabe Unite au obținut independența față de Marea Britanie în 1971, șeicul Mohammed a fost numit ministru al apărării, funcție pe care o deține și astăzi.

Șeicul Mohammed s-a implicat puternic în planul tatălui său de a mări rezervele de petrol din Dubai, prin diversificarea economiei și prin transformarea într-un centru comercial și financiar internațional, precum și într-o destinație turistică atractivă.

Prima ninsoare în București. Imagini cu primii fulgi de zăpadă din acest sezon
Recomandări
Prima ninsoare în București. Imagini cu primii fulgi de zăpadă din acest sezon

Astăzi, mai mult de 95% din produsul intern brut al emiratului nu este bazat pe petrol, turismul contribuind cu 20%.

Populația din Dubai a crescut de la aproximativ 40.000 în anii 60 la 3,3 milioane de locuitori, dintre care mulți locuiesc în sutele de clădiri înalte din Dubai.

În 1990, șeicul Rashid a murit după o lungă boală cauzată de un accident vascular cerebral. El a fost succedat de fratele cel mare al lui Mohammed, Maktoum.

Cinci ani mai târziu, șeicul Maktoum l-a numit pe Mohammed prinț moștenitor al Dubaiului. De asemenea, i-a predat o mare parte din funcționarea zilnică a emiratului.

Conduce Dubaiul din 2006 și a continuat dezvoltarea orașului

Renumit pentru transformarea Dubaiului, acuzat că-și ține fiica ostatică. Șeicul Mohamed, omul care conduce cu mână de fier cel mai mare oraș din Emiratele Arabe
Cu o înălțime de 828 m, Burj Khalifa din Dubai este cea mai înaltă clădire din lume. Foto: Hepta

Șeicul Mohammed a devenit conducător al Dubaiului și vicepreședinte și prim-ministru al Emiratelor Arabe Unite în 2006, după ce fratele său a murit la vârsta de 62 de ani.

Sub conducerea sa, dezvoltarea Dubaiului a continuat rapid.

În 2008, emiratul a inaugurat cea mai înaltă clădire din lume, Burj Khalifa, Dubai Mall, pe atunci cel mai mare centru comercial din lume și metroul din Dubai.

Târgul de Crăciun București 2024. Cel mai mare târg din România: peste 130 de căsuțe, roată panoramică, trenuleț, carusel, concerte și multe spectacole
Recomandări
Târgul de Crăciun București 2024. Cel mai mare târg din România: peste 130 de căsuțe, roată panoramică, trenuleț, carusel, concerte și multe spectacole

Criza financiară mondială a provocat prăbușirea pieței imobiliare din Dubai, iar în 2009, companiile de stat au fost aproape de a nu-și mai putea achita datoriile. Abu Dhabi, capitala Emiratelor Arabe Unite, a intervenit și a împrumutat guvernului din Dubai banii de care avea mare nevoie.

Boom-ul construcțiilor din Dubai s-a bazat, de asemenea, pe lucrătorii migranți, care primeau salarii mici, iar mulți dintre ei s-au plâns că au suferit din cauza exploatărilor

Șeicul Mohammed, renumit și pentru implicarea sa în cursele de cai

Renumit pentru transformarea Dubaiului, acuzat că-și ține fiica ostatică. Șeicul Mohamed, omul care conduce cu mână de fier cel mai mare oraș din Emiratele Arabe
Șeicul Mohammed la o cursă de cai în 2002. Foto: Profimedia

Șeicul Mohammed este creditat că a transformat cursele de cai într-o industrie globală. El a călărit cai pe plajele din Dubai în copilărie și a devenit implicat în acest sport atunci când era student în Marea Britanie, în 1967. Zece ani mai târziu, a înregistrat primul succes ca proprietar de cai de curse.

Șeicul a înființat ulterior cea mai mare echipă de curse de cai din lume, Godolphin, care are filiale în Emiratele Arabe Unite, Anglia, Republica Irlanda, Australia, Japonia și SUA. Godolphin a câștigat aproximativ 6.000 de curse de cai în întreaga lume din 1992, inclusiv 315 prestigioase din Group One.

Șeicul Mohammed participă frecvent la evenimente majore de curse, cum ar fi Royal Ascot, unde a apărut alături de regina Elisabeta a II-a.

Prințesa Haya a fugit din Dubai în 2019

Renumit pentru transformarea Dubaiului, acuzat că-și ține fiica ostatică. Șeicul Mohamed, omul care conduce cu mână de fier cel mai mare oraș din Emiratele Arabe
Prințesa Haya bint Al Hussein, fosta soție a șeicului Mohammed bin Rashid Al Maktoum. Foto: Hepta

Șeicul Mohammed a împărtășit dragostea de cai cu cea de-a șasea soție, prințesa Haya bint Al Hussein, fiica fostului rege Hussein al Iordaniei. Cei doi s-au căsătorit în Amman în 2004 și au avut doi copii, Al Jalila și Zayed, dar au divorțat în 2019.

Prințesa Haya a prezentat mereu imaginea unei vieți de familie perfecte în interviuri. Dar în 2018 au început să apară primele fisuri, când prințesa Latifa, una dintre fiicele șeicului Mohammed, a încercat să fugă din Emiratele Arabe Unite cu ajutorul unui fost spion francez și al unui instructor finlandez de fitness, conform BBC. Barca în care se afla Latifa a fost interceptată în largul coastei Indiei, iar prințesa a fost întoarsă în Dubai.

După încercarea eșuată a prințesei Latifa de a evada, prințesa Haya a fost cea care a dat o lovitură șeicului. În 2019, aceasta a fugit din țară și a ajuns în Marea Britanie, unde a cerut azil.

În timpul procesului, o instanță a stabilit că șeicul Mohammed este cel care a decis ca prințesa Latifa să fie adusă cu forța înapoi în Dubai. Același lucru s-a întâmplat și în 2000, când o altă prințesă, sora Latifei, Shamsa, a încercat să fugă.

Aceasta din urmă reușise să fugă de la proprietatea șeicului din Dubai, însă a fost ulterior capturată și dusă, împotriva voinței sale, în Dubai. Poliția britanică a cerut să o viziteze, în cadrul unei anchete, însă Dubai a respins cererea.

Totodată, instanța britanică a decis în procesul în care fosta soție a acestuia cerea protecție că șeicul Mohamed „continuă să ducă un regim în care cele două tinere sunt lipsite de libertate”.

Și fosta lui soție, Haya, a spus că a primit numeroase amenințări cu moartea și chiar a găsit un pistol sub perna ei.

De fiecare dată, șeicul Mohamed a respins acuzațiile, cerând să-i fie respectat dreptul la viață privată. El a afirmat că de fiecare dată a încercat să-și protejeze copiii.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Măsura luată de Kim Jong Un la o zi după ce Vladimir Putin a promulgat Acordul de Apărare reciprocă cu Coreea de Nord
Știrileprotv.ro
Măsura luată de Kim Jong Un la o zi după ce Vladimir Putin a promulgat Acordul de Apărare reciprocă cu Coreea de Nord
Wow, ce vilă superbă și-a cumpărat Angela Similea acum! Și-a vândut conacul după problemele cu bani, însă noua ei casă a făcut furori, mai ales după renovare! Mulți și-au dat coate
Viva.ro
Wow, ce vilă superbă și-a cumpărat Angela Similea acum! Și-a vândut conacul după problemele cu bani, însă noua ei casă a făcut furori, mai ales după renovare! Mulți și-au dat coate
Cum arată soția și fiica lui lui Mihai Gâdea. Sunt superbe și parcă sunt surori. Cine este misterioasa Agatha Kundri Memete, soția realizatorului de la Antena 3
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată soția și fiica lui lui Mihai Gâdea. Sunt superbe și parcă sunt surori. Cine este misterioasa Agatha Kundri Memete, soția realizatorului de la Antena 3
Cuvântul din limba engleză pe care românii îl folosesc des, dar pe care nu știu să îl scrie corect. Cum se traduce, de fapt și de ce până și copiii îl rostesc
FANATIK.RO
Cuvântul din limba engleză pe care românii îl folosesc des, dar pe care nu știu să îl scrie corect. Cum se traduce, de fapt și de ce până și copiii îl rostesc
Gigi Becali, reacție odioasă la GSP Live, după ce Dawa a fost acuzat că și-ar fi agresat soția: „Când te bate la cap, îi mai scapi și câte o «domestică»”
GSP.RO
Gigi Becali, reacție odioasă la GSP Live, după ce Dawa a fost acuzat că și-ar fi agresat soția: „Când te bate la cap, îi mai scapi și câte o «domestică»”
SEMNIFICAȚIA ascunsă a bijuteriilor și accesoriilor purtate de Kate Middleton la Ziua Comemorării. Gestul emoționant făcut de Prințesă
Elle.ro
SEMNIFICAȚIA ascunsă a bijuteriilor și accesoriilor purtate de Kate Middleton la Ziua Comemorării. Gestul emoționant făcut de Prințesă
Așa arăta, înainte de operațiile estetice, o vedetă pe care azi o vezi aproape zilnic la TV. Îți dai seama cine e în poze? FOTO
Unica.ro
Așa arăta, înainte de operațiile estetice, o vedetă pe care azi o vezi aproape zilnic la TV. Îți dai seama cine e în poze? FOTO
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Iancu Guda dezvăluie strategia prin care a făcut bani de-a lungul anilor. Cum l-a ajutat poliţa de asigurare
Observatornews.ro
Iancu Guda dezvăluie strategia prin care a făcut bani de-a lungul anilor. Cum l-a ajutat poliţa de asigurare
Horoscop 12 noiembrie 2024. Balanțele se simt tulburate astăzi, din mai multe motive, cele din mediul de la serviciu sau problemele de sănătate
HOROSCOP
Horoscop 12 noiembrie 2024. Balanțele se simt tulburate astăzi, din mai multe motive, cele din mediul de la serviciu sau problemele de sănătate

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI