”MAE a solicitat Companiei Tarom executarea unui zbor pe ruta Bucureşti-Tokyo-Seul-Bucureşti pentru preluarea cetăţenilor români rezidenţi în Japonia. MAE a primit de la Compania Tarom în data de 20 aprilie factura aferentă în valoare de 1.041.521,48 lei. A fost întocmită documentaţia de plată conform procedurii de aplicare a ordinului Ministerului Finanţelor Publice 1792/2002, iar în momentul de faţă documentaţia îşi urmează cursul de avizare şi aprobare, urmând a fi efectuată plata”, a declarat, astăzi, Doris Mircea, directorul general pentru diplomație publică din cadrul MAE.
O aeronavă TAROM cu destinaţia Bucureşti – Tokyo – Bucureşti a repatriat, în martie, pe aeroportul „Henri Coandă” din Capitală, aproape 30 de români din Japonia, majoritatea femei şi copii. Unele dintre persoanele repatriate şi-au exprimat nemulţumirea faţă de faptul că autorităţile române le-au cerut să achite biletele de avion, respectiv 1.000 de euro pentru adulţi şi 500 de euro pentru copii, dar Teodor Baconschi, ministrul de Externe, a declarat că biletele au fost subvenționate de stat și că au avut un ”tarif rezonabil”, în condiții normale costând chiar și 2.000-3.000 de euro.
În ce țară parlamentarii nou aleși nu au putut ajunge în Parlament două săptămâni din cauza valurilor prea mari?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Care era metoda inedită de alegere a Papei în secolul al XIII-lea?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Care țară europeană are doi șefi de stat simultan?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
În ce țară europeană prăbușirea unei scheme piramidale în 1997 a dus la proteste masive și la căderea guvernului?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Ce țară a devenit democratică după ce dictatorul a pierdut un referendum pe care l-a organizat ca să se mențină la putere?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
ULTIMA ORĂ. Care ar fi cauza morții unuia dintre medicii rezidenți decedați din Iași. Ce s-a descoperit la autopsia lui Emanuel Mirel Luca, de 28 de ani
Viva.ro
Pentru prima oară, de când tatăl ei a intrat în cursa pentru Cotroceni, fiica lui Crin Antonescu a simțit nevoia să facă acest gest pentru politician. De nebănuit despre ce este vorba, de fapt
Libertateapentrufemei.ro
”Cel mult o nepoată prin alianță....”. Oana Roman a luat foc la adresa Calinei Roman, fata surorii sale. Cuvintele sale sunt extrem de dure: „Am tolerat prea mulți ani o situație...”. Ce a putut să spună despre nepoata ei de 24 de ani, acuzată că a devalizat apartamente
Adevarul.ro
Imagini tulburătoare din locuința lui Gene Hackman și a soției sale, făcute publice de autorități: mizerie, șobolani și urme de sânge
Elle.ro
Naomi Hedman și Andrew Barabancea s-au despărțit? Ce a dezvăluit chiar Ozana Barabancea: „A avut o relație foarte frumoasă, dar…”
Unica.ro
Dezvăluirea lui George Simion despre Călin Georgescu. Un detaliu în ceea ce privește declanșarea pandemiei a atras atenția tuturor
Observatornews.ro
Ultimele imagini cu Rareş, filmate de prietenii cu care s-ar fi drogat. Fratele lui a avut o presimţire şi l-a chemat acasă: "L-au lăsat pe stradă şi au chemat salvarea"
HOROSCOP
Horoscop 16 aprilie 2025. Leii au la dispoziție o zi specială în care va fi nevoie de generozitate autentică, în special în relațiile cu cei dragi