Sociologul Alfred Bulai (61 de ani), fost prodecan și șeful Departamentului de Sociologie din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) din București, este acuzat de foste studente că le cerea să se dezbrace, că le mângâia și chiar că a făcut sex cu unele, a relatat site-ul snoop.ro. În replică, rectorul Remus Pricopie a cerut retragerea lui Bulai de la șefia Departamentului de Sociologie și suspendarea predării cât timp Comisia de Etică face o analiză.

„Printre victimele lui Alfred Bulai se află și o colegă, membră REPER, care a ales să împărtășească povestea ei pentru a trage un semnal de alarmă și pentru a încerca să prevină existența unor astfel de comportamente încă prezente în școli și universități”, a transmis partidul înființat de Dacian Cioloș, cel care recent a anunțat că nu se va mai implica în REPER.

„Partidul REPER este cu tot sufletul alături de ea în aceste momente extrem de dificile, înțelege cât i-a fost de greu să vorbească deschis despre trauma prin care a trecut și trece. Îi transmite cât de mult ne inspiră prin curajul ei și dorința de a rupe cercul tăcerii și de a ajuta și alte femei tinere să nu mai treacă prin situații de abuz, intimidare, hărțuire sexuală ori viol. De multe ori, astfel de povești rămân cu victimele și nu ajung mai departe”, se mai precizează în comunicat.

Sondaj INSCOP la comanda Libertatea. Alegeri prezidențiale: Marcel Ciolacu, George Simion și Mircea Geoană, pe primele 3 locuri
Recomandări
Sondaj INSCOP la comanda Libertatea. Alegeri prezidențiale: Marcel Ciolacu, George Simion și Mircea Geoană, pe primele 3 locuri

Partidul REPER a cerut Poliției Române să ancheteze cazurile de la SNSPA, „nemaifiind nevoie de plângere prealabilă din partea victimelor”.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (4)

Cristina14102020   •   31.07.2024, 08:42

Acest Bulai are vreo legătură cu doamna Bulai și cu deputatul care făcea pe statuia vie în Norvegia ?

demostene1   •   30.07.2024, 18:06

ce e vulgar sau jignitor cand am zis ca marea feminista a tacut 10 ani?

demostene1   •   30.07.2024, 17:13

***

Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (4)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Explozibilul care l-a ucis pe Ioan Crișan era militar. Frizerul care ar confecționat detonatorul a dat informații prețioase
Știrileprotv.ro
Explozibilul care l-a ucis pe Ioan Crișan era militar. Frizerul care ar confecționat detonatorul a dat informații prețioase
Pepe a luat foc după propunerea Ralucăi Pastramă și A REFUZAT categoric: „Se trezește mamă peste noapte! Nu am cum să fiu de acord...”
Viva.ro
Pepe a luat foc după propunerea Ralucăi Pastramă și A REFUZAT categoric: „Se trezește mamă peste noapte! Nu am cum să fiu de acord...”
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale?  „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Libertateapentrufemei.ro
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale? „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Nu ignora acest semnal dacă ai Dacia. Ce înseamnă simbolul în Zig Zag de pe bord și ce trebuie să faci
FANATIK.RO
Nu ignora acest semnal dacă ai Dacia. Ce înseamnă simbolul în Zig Zag de pe bord și ce trebuie să faci
A fost ispită la „Insula Iubirii”, acum se iubește cu un fotbalist legendar » A confirmat relația la ieșirea din hotel
GSP.RO
A fost ispită la „Insula Iubirii”, acum se iubește cu un fotbalist legendar » A confirmat relația la ieșirea din hotel
Drumul impresionant construit doar de drone și roboți. Șoseaua de 158 de kilometri care a fost asfaltată fără muncitori pe șantier
FANATIK.RO
Drumul impresionant construit doar de drone și roboți. Șoseaua de 158 de kilometri care a fost asfaltată fără muncitori pe șantier
Delia, schimbare spectaculoasă de imagine! Toată lumea vorbește despre noul look al artistei! Cum a apărut îmbrăcată și coafată / FOTO
Unica.ro
Delia, schimbare spectaculoasă de imagine! Toată lumea vorbește despre noul look al artistei! Cum a apărut îmbrăcată și coafată / FOTO
Taxă nouă în factura de energie electrică. O vom plăti de luna aceasta
Financiarul.ro
Taxă nouă în factura de energie electrică. O vom plăti de luna aceasta
ANIMAŢIE. Reconstituirea zilei în care Laura Crişan şi-ar fi ucis tatăl. Cine a trădat-o pe suspecta asasinatului din Arad
Observatornews.ro
ANIMAŢIE. Reconstituirea zilei în care Laura Crişan şi-ar fi ucis tatăl. Cine a trădat-o pe suspecta asasinatului din Arad
Horoscop 25 octombrie 2024. Racii simt nevoia să se elibereze de anumite poveri emoționale care s-au dovedit a fi un balast incredibil de greu
HOROSCOP
Horoscop 25 octombrie 2024. Racii simt nevoia să se elibereze de anumite poveri emoționale care s-au dovedit a fi un balast incredibil de greu

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI