Celebra Afacere Skoda derulata in anii 20-30, in care s-au vehiculat comisioane ilegale de peste 2.000.000 franci elvetieni, a dus la schimbarea unui guvern, iar rezonanta scandalului a cutremurat pana si Palatul Regal. Dupa 1990, vremurile par sa fi revenit pentru pofticiosii la “furniturile armatei”. Am avut scandalul modernizarii avioanelor MIG care au lasat impresii de nesters in brazdele patriei si in familiile pilotilor. Au urmat scandalul elicopterelor PUMA, al caselor pentru generali si cel al fregatelor. În jurul tuturor acestor afaceri s-au vehiculat nume de politicieni de marca sau ministri. Si nimic nu s-a intamplat. Pentru ca atunci Palatele lucrau armonios.

Acum avem, in premiera, doua scandaluri in care si ministrul apararii, dar si seful Statului Major General sunt cercetati de procurori. Doi capi ai Armatei, fiecare cu un sustinator. Ministrul apararii este sustinut de premier, iar generalul Badalan a fost promovat de presedintele Traian Basescu. Daca ministrul Atanasiu este cert un om care a promovat politica premierului, ramane de analizat daca Badalan a actionat de capul lui dijmuind flota auto a Armatei, ce-i drept buna de casat, sau a avut si el o comanda politica. Daca ne amintim ca presedintele Basescu a promis Armatei autovehicule Hummer, precizand chiar ca “Atanasiu nu stie”, gestul lui Badalan poate sa apara ca o pregatire a terenului pentru a motiva aceasta afacere. Iar reactivarea de catre presedintele Basescu a procurorului Ilie Botos in functia de sef al Parchetelor Militare ar putea fi o pregatire a terenului pentru cercetarea lui Badalan.

Ca si atunci, in cazul afacerii “Skoda”, si acum avem de-a face cu un razboi intre Palate. Atunci a cazut guvernul si a ramas Regele. Tinand cont ca istoria este repetabila, nu ma astept la nici o surpriza nici in acest caz.

 
 

Urmărește-ne pe Google News