UPDATE ora 23.30: Nicolae Ciucă a confirmat că nu a menționat data de 3 aprilie în discuțiile informale cu presa.

„Chiar dacă nu a menționat cineva ziua de 3 aprilie, este greu de crezut că domnul Ciolacu își amintește ceva din acea perioadă dacă a uitat ce a discutat săptămâna trecută!”, a scris Ciucă pe Facebook.

***

Știrea inițială: Preşedintele PSD i-a răspuns preşedintelui PNL. „Nici domnul Ciucă, nici domnul Iohannis, împreună sau separat, nu au fost în programul meu pe 3 aprilie! Ca să nu se mai încurce domnul Ciucă în explicații…”, a transmis Ciolacu.

Președintele PSD a atașat și programul său oficial din 3 aprilie, însă niciodată pe agenda publică a premierului nu apar și discuțiile politice, acestea nefiind făcute publice.

PNL a precizat însă că informația furnizată de news.ro, potrivit căreia Ciucă a discutat cu Ciolacu pe 3 aprilie, nu este adevărată.

„Nicolae Ciucă nu a spus (nici off the record, nici în declarația de presă) nimic legat de data de 3 aprilie. A spus doar că în primăvară a avut loc o discuție, în cadrul căreia Ciolacu s-a angajat că PSD va susține amendamentul. Deci postarea făcută de Marcel Ciolacu se bazează pe o invenție”, au transmis reprezentanții PNL.

PNL a vrut să dea o lege pentru Iohannis, Ciolacu nu a fost de acord

PNL a depus săptămâna trecută în Parlament un amendament de modificare a legii, astfel încât șeful statului să poată deveni parlamentar, după ce îi expiră mandatul, dacă își va dori acest lucru. Practic, potrivit modificării legii cerute de PNL, Iohannis nu va trebui să demisioneze din funcție înaintea alegerilor parlamentare din 1 decembrie.

Dar președintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, a explicat luni, 23 septembrie, într-o discuție cu jurnaliștii, că, din punctul său de vedere, nu este normal să fie dată o lege cu dedicație pentru șeful statului: „Nu îl susțin pentru că nu cred că este o urgență și nu cred că este corect să facem o lege pentru un singur om. Este însă corect să aibă dreptul să candideze și să fie ales”.

La scurt timp, membrii Biroului Permanent Naţional al PSD au decis să nu voteze proiectul de modificare a legii propus de PNL.

Apoi, PNL a anunțat oficial că nu va mai pune pe ordinea de zi a Biroului Permanent al Senatului dezbaterea amendamentului până când nu va primi un răspuns din partea Biroului Electoral Central. Partidul condus de Nicolae Ciucă, președinte al Senatului, a sesizat BEC în urma deciziei Consiliului Legislativ, care a avizat propunerea PNL, dar cu „observaţii şi propuneri”.

Alegerile parlamentare vor fi pe 1 decembrie, iar mandatul președintelui Iohannis expiră pe 21 decembrie.

Ciucă s-a supărat pentru că Ciolacu nu a acceptat cerința pentru Iohannis

Surse liberale au declarat pentru Libertatea marți, 24 septembrie, că președintele PNL, Nicolae Ciucă, nu mai vrea să vină la ședințele de coaliție cu PSD decât dacă vor fi subiecte care ţin exclusiv de activitatea Guvernului, iar coaliția PSD-PNL este improbabilă după alegeri.

Totul a plecat de la faptul că președintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, a promis inițial că sprijină demersul liberalilor privind candidatura președintelui Klaus Iohannis la parlamentare, dar apoi șeful PSD s-a răzgândit, susțin sursele citate.

„Nicolae Ciucă nu va mai merge la ședințele de coaliție pe chestiuni politice, nu mai are ce să discute despre aceste aspecte. Doar pe chestiuni guvernamentale, dacă va fi cazul. Nu vrea să mai discute cu Ciolacu după ce a făcut”, au precizat sursele din PNL.

Acestea susțin că Nicolae Ciucă s-a supărat și pentru că Marcel Ciolacu nu l-a mai sunat după ce PSD a decis oficial că nu sprijină demersul PNL privind candidatura lui Klaus Iohannis la alegerile parlamentare.

Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu sunt candidați la alegerile prezidențiale care vor avea loc pe 24 noiembrie (primul tur) și 8 decembrie (turul al doilea).

Urmărește-ne pe Google News