Vineri seară, Adrian Ursu l-a avut în studioul Antenei 3, printre invitați, pe avocatul Gheorghe Piperea. Intrat pe skype pentru a discuta despre investigațiile de presă din această perioadă de pandemie, ziaristul Cătălin Tolontan a dialogat cu Gheorghe Piperea pe tema vaccinării. Cei doi s-au contrat, ambii păstrându-și calmul.

Gheorghe Piperea a spus că el, personal, este „precaut cu vaccinul” și că i se pare grav că se va crea o discrepanță între drepturile celor vaccinați și ale celor nevaccinați. „Nu vom fi lăsați să facem mai multe lucruri. N-o să fiu lăsat să intru în sala de judecată, ni se vor lua din drepturi”, a spus avocatul.

Ziaristul Cătălin Tolontan a întrebat: „De unde aveți această informație că nu veți fi lăsat să intrați în tribunale, nu vă supărați?”.

Gheorghe Piperea a spus că a primit zeci de semnale de la oameni. Reporterul a insistat și a întrebat: „Ar fi foarte grav dacă cineva ar interzice accesul, dar ați afirmat-o nu ca pe o posibilitate, ci ca pe o certitudine. Cine din autoritățile care vă pot bloca accesul în tribunal v-a spus asta?”.

Apoi, Gheorghe Piperea a început să vorbească despre „pastilele” pe care le iau cei care urmează să se vaccineze și despre faptul că nu s-au studiat interacțiunile vaccinului cu medicamentele pe care le iau oamenii ca tratament.

Cătălin Tolontan a intervenit din nou și a spus: „În seara asta se confirmă că dacă aveți nevoie de un avocat, luați-l pe domnul Piperea, este un avocat cu adevărat excepțional, dacă vreți un sfat despre vaccin, întrebați un medic, pentru că domnul avocat nu are nicio expertiză în domeniul medical”.

În materie de achiziții publice, Piperea s-a întrebat ce plan are statul de a cumpărat arme pentru polițiști și a angajat „oameni pentru forțele de represiune”, iar jurnalistul a precizat că „statul a angajat și 1.000 de oameni la DSP, așa că planul ar putea fi să fim sănătoși”. 

„E important să luptăm pentru drepturile noastre și pentru cheltuirea corectă a banilor publici, asta fac investigațiile de presă”, a spus Cătălin Tolontan și a  încheiat spunând: „Aș vrea să rog publicul Antenei 3 să se gândească la faptul că niciunul dintre cei care vă sfătuiesc tot timpul să nu faceți vaccinul nu va merge în spital alături de dumneavoastră”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News