Încurcaţi de TIR-uri

Am pornit din Nădlac la ora 7.35. Primii 40 de kilometri prin mai multe sate până la buza Aradului, mai exact până la Pecica, acolo unde trebuia să urcăm pe A1, ne-au spulberat speranţa că vom ajunge mai repede acasă. Am stat după TIR-uri şi am dat de şoferi nervoşi că nu puteau depăşi mastodonţii de pe şosele. Se circula încet, mai ales că existau restricţii de viteză: 50 km/oră. De la Pecica am mers pe o porţiune de autostradă de 54 de kilometri, până la Timişoara. Şoseaua era liberă. Abia zăreai câte o maşină, iar viteza legală de 130 km la oră te făcea să te gândeşti cât de bine ar fi fost să te poţi duce glonţ la Constanţa. Visul a durat însă prea puţin. A trebuit să coborâm şi să urmăm traseul Lugoj – Făget, unde, ghinion: am prins şi bariera la calea ferată. Deci alte minute de aşteptare.
De la Făget am urmat autostrada Deva-Sibiu, pe 75 de kilometri. Aşa, da! Să tot mergi! Dar un drum prea scurt, pentru că până la Sibiu, mai exact alţi 22 de km, a trebuit să o luăm din nou prin localităţi, unde s-a circulat în ritm de melc. Din sate, am intrat pe un alt segment de autostradă Sibiu-Bucureşti, dar pe care am mers doar până la Cisnădie, fiindcă atât era asfaltată.
De acolo am continuat drumul vechi spre Râmnicu Vâlcea, Dealul Negru, plin de serpentine, la ora 17.30 am intrat pe autostrada Piteşti – Bucureşti, iar după 50 de minute eram în Capitală. Când am văzut coada de pe şoseaua de centură, am decis să mergem prin oraş. Ne-a luat o oră până la intrarea pe Autostrada Soarelui. După un traseu infernal de 900 km, Litoralul ni s-a întrezărit la orizont. Ce-i drept… în beznă! Pentru că ceasul arăta 22.00. Eram pe drum de 14 ore.

Plecarea de la Nădlac


La primele ore ale dimineţii am plecat din faţa vămii Nădlac. Am parcurs cei 40 de kilometri până la Pecica în aproximativ 40 de minute. Cozi interminabile şi şoferi nervoşi din cauza aglomeraţiei. De acolo puteam urca pe autostradă.

Nădlac – Pecica: 40 km


Am ajuns şi la Pecica, unde am urcat pe scurta autostradă de 54 de kilometri, care ne scotea aproape de Timişoara. Am făcut 30 de minute, drumul era liber, cerul se înnorase, iar picăturile de ploaie se spărgeau de parbrizul maşinii.

Cozi interminabile la Făget


Am fost nevoiţi să mergem până la Deva prin mai multe localităţi. Imediat ce am trecut de Lugoj ne-am împotmolit la Făget. Am prins bariera unde am pierdut minute preţioase. Se formase o coadă lungă de 100 de metri.

Deva – Sibiu, cea mai lungă


După aproape cinci ore de mers pe drum am urcat pe autostrada Deva, care ducea spre Sibiu. Una din cele mai lungi de până acum: 75 de kilometri, dar a trebuit să coborâm de pe ea şi să mai mergem câteva zeci de kilometri până la Sibiu.

33 km în 10 minute


Odată ajunşi în zona Sibiului, am mai trecut prin vreo două localităţi şi am urcat pe autostrada spre Cisnădie, 33 de kilometri, pe care am parcurs-o în 10 minute.

Piteşti – Bucureşti = 1h


După aproape 10 ore de condus am urcat pe Autostrada Piteşti Bucureşti. Drumul a fost destul de liber, iar după o oră eram în Capitală.

Prin ploaie, până la Constanţa

La ora 19.30 am intrat pe A2 – Autostrada Soarelui. Mai aveam în jur de 200 de kilometri şi ajungeam la Constanţa. Începuse ploaia.

În sfârşit, la mare!


După aproape 900 de kilometri parcurşi, am ajuns şi la destinaţie. Litoralul românesc era la 8 kilometri.

Până în 2050, trebuie să construim 3.152 de kilometri de autostradă

În 1977, ţările din Europa Centrală şi de Est, printre care şi România, au iniţiat proiectul de Autostrăzi Trans-Europene – Trans-European- Motorway (TEM), valabil şi astăzi. Scopul proiectului constă în planificarea şi construirea unei reţele de autostrăzi în lungime totală de 25.003 kilometri, care să faciliteze tranzitul în interiorul şi între ţările TEM.
Conform planului TEM, până în anul 2050 ţara noastră trebuie să aibă 3.796 de kilometri de autostradă (T-Globa), din care 2.833 trebuie să fie gata până în anul 2030 (T-Central). Susţinerea financiară ar urma să vină din partea Uniunii Europene, gratuit, în proporţie de 80%, restul fiind alocat de la bugetul de stat. Deocamdată, România nu a construit decât 644 de kilometri de autostradă, la care s-ar putea adăuga, până la sfârşitul anului, 39 de kilometri între Arad şi Nădlac, precum şi 22 de kilometri între Orăştie şi Sibiu. (Sorin Golea)

Autorităţile noastre vor drumuri expres, la preţ dublu faţă de autostrăzi

Deşi proiectul TEM specifică foarte clar că reţeaua proiectată va fi de “autostrăzi”, Ioan Rus, ministrul transporturilor, a înaintat propunerea ca România să renunţe la aceste căi rutiere în favoarea drumurilor expres, care ar costa mai puţin. Propunerea i-a enervat pe transportatori, care au subliniat că drumul expres este mult mai slab calitativ decât autostrada, iar costurile nu vor fi nici pe departe mai mici. A fost dat exemplul proiectului de drum expres Craiova – Piteşti, pe distanţa de 121,18 kilometri, care ar urma să coste, conform Ministerului Transporturilor, 1.006.000.000 euro. Asta înseamnă 8,3 milioane de euro pe kilometru, pentru un drum expres pe zonă de câmpie – de două ori mai scump decât standardul Ministerului Transporturilor pentru kilometrul de autostradă construită la şes: 4 milioane de euro. (Sorin Golea)

Ce spun şoferii

«Ies la pensie şi tot nu o să avem autostradă»
Constantin Oprişor, 55 de ani, şofer de TIR, Piteşti: “O să ies la pensie şi tot nu vor termina autostrada de la un capăt la altul. Din păcate, sunt multe pe hârtie, dar în realitate e dezastru. Cea mai bună variantă din punctul meu de vedere este tronsonul Sibiu-Piteşti, e mai circulat, şi nu pe Braşov, acolo unde sunt interesele prea mari. Nu vă zic de ce, pentru că ştiţi mai bine ca mine!”.
«România trebuie traversată de autostrăzi»
Gabriela Ungureanu, 47 de ani, Bucureşti: “E atât de încălcită discuţia despre autostrada A1, încât nici nu mai ştiu ce să cred. Am văzut la televizor fel şi fel de variante, ultima găselniţă ar fi că vor să facă drumuri expres. Nu ne trebuie aşa ceva. România trebuie traversată de autostrăzi ca în ţările civilizate. Ar trebui terminată cât mai repede porţiunea Sibiu- Piteşti-Bucureşti până la Constanţa”.
«Autostrada Sibiu-Bucureşti, cea mai indicată!»
Dan Buică, 47 de ani, şofer de TIR, Arad: “La noi, în România, lucrurile se mişcă greoi, iar când e vorba să se construiască ceva ăştia de la putere dau mereu din coate. Sunt şofer pe TIR de mai bine de 10 ani şi ştiu foarte bine ce lipsuri sunt pe şoselele din ţară. O autostradă care să te ducă de la Nădlac la Bucureşti ar fi mană cerească. Varianta Nădlac-Sibiu- Piteşti- Bucureşti e cea mai indicată”.
 

Urmărește-ne pe Google News