De mic, Mario a practicat dansul sportiv, până acum reușind să culeagă mai multe premii la categoriile sale de vârstă. A obținut punctaje mari și la concursurile de matematică, aceasta fiind una dintre pasiunile sale. La începutul anului, a văzut un anunț pe Facebook despre organizarea unui concurs de frumusețe.
„A văzut un anunț, se făcea Little Miss și Mister România. A insistat că vrea și el. Nu știam despre ce e vorba. A fost primul concurs de acest gen, până acum nu am avut de-a face. Acum a început să îi placă“, ne-a povestit mama lui Mario, Mirela Busuioc.
A fost o surpriză când au aflat că a câștigat premiul cel mare, dar și șansa de a participa la faza internațională ce se ținea în luna septembrie, în Grecia. A încercat să obțină un sprijin financiar de la autoritățile locale, dar nu a avut succes. Drept urmare, cu ajutorul voucher-ului câștigat la concursul național, au achiziționat un costum pentru concursul din Grecia, iar restul cheltuielilor – 2.000 de euro drumul și cazarea și alți aproape 2.500 euro ținutele, au fost strânși de către părinți. Pentru toate ținutele au umblat mai bine de trei luni de zile.
::placeholdeR–>
Acum, fetele nu se sfiesc să îl ia în brațe și să-l sărute pe obraz
Mario recunoaște că acum, după ce a obținut marele premiu în Grecia, are succes mai mare la fete, care nu se sfiesc să îl ia în brațe și să-l sărute pe obraz. Are și prietenă, încă din clasa I, dar aceasta îi înțelege pasiunile și nu este geloasă.