De mic, Mario a practicat dansul sportiv, până acum reușind să culeagă mai multe premii la categoriile sale de vârstă. A obținut punctaje mari și la concursurile de matematică, aceasta fiind una dintre pasiunile sale. La începutul anului, a văzut un anunț pe Facebook despre organizarea unui concurs de frumusețe.

„A văzut un anunț, se făcea Little Miss și Mister România. A insistat că vrea și el. Nu știam despre ce e vorba. A fost primul concurs de acest gen, până acum nu am avut de-a face. Acum a început să îi placă“, ne-a povestit  mama lui Mario, Mirela Busuioc.

A fost o surpriză când au aflat că a câștigat premiul cel mare, dar și șansa de a participa la faza internațională ce se ținea în luna septembrie, în Grecia. A încercat să obțină un sprijin financiar de la autoritățile locale, dar nu a avut succes. Drept urmare, cu ajutorul voucher-ului câștigat la concursul național, au achiziționat un costum pentru concursul din Grecia, iar restul cheltuielilor – 2.000 de euro drumul și cazarea și alți aproape 2.500 euro ținutele, au fost  strânși de către părinți. Pentru toate ținutele au umblat mai bine de trei luni de zile.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 17

„Am muncit toată vara pentru a putea merge la concurs“, a mărturisit mama sa, care acum este casnică.

Acum, fetele nu se sfiesc să îl ia în brațe și să-l sărute pe obraz

Mario recunoaște că acum, după ce a obținut marele premiu în Grecia, are succes mai mare la fete, care nu se sfiesc să îl ia în brațe și să-l sărute pe obraz. Are și prietenă, încă din clasa I, dar aceasta îi înțelege pasiunile și nu este geloasă.

„Colegii de clasă și de școală și profesorii mi-au fost mereu alături, chiar și când câștigam concursuri de dans. Acum, după cel din Grecia, s-au strâns cu toții în curtea școlii și m-au felicitat“, spune Mario Fabian.

Mario spune că nu și-a luat-o în cap în privința fetelor de când a ajuns vedetă internațională, mai ales că ține la prietena sa. Crede că aceste concursuri de frumusețe sunt un atu pentru a reuși în viață, dar încă nu știe ce va face mai departe. Ar vrea să își îmbine toate pasiunile – dans, modelling și matematică. Părinții ar vrea să aibă o meserie, mai ales că îi plac științele exacte, iar dansul și modellingul să le facă din pasiune.

„El, astăzi se face chirurg, mâine inginer, poimâine navigator…are timp să se hotărască“, spune mama lui Mario.

În timpul liber, preferă să iasă cu copiii din cartier să joace un fotbal, nefiind atras de jocurile pe telefon, calculator sau console. Băieții vor și ei să îi fie în preajmă, fiind atât de popular.

Când iese din casă, nu îi ia mai mult de 10 minute să își aleagă hainele și să se îmbrace. Nu îi place să stea mult în fața oglinzii.

La colecția de 11 cupe și medalii câștigate la dans, a adăugat alte două de la concursurile de frumusețe.

Mama celui mai frumos băiețel din lume a povestit că a fost un concurs cultural, la care au participat peste 60 de copii din 20 și ceva de țări.

„În Grecia am luat trei premii: cel mai bun talent – am dansat samba și cha-cha, cel mai frumos băiat din lume la categoria 10-12 ani și grand prix-ul, premiul cel mare, la toate categoriile“.

În urma concursului și faimei internaționale și locale, Mario Fabian a câștigat un premiu de 500 de euro, dar banii încă nu i-au fost virați. De asemenea, li s-a spus că a fost selectat de o agenție de modelling/casting din Milano, dar încă nu au fost contactați de aceștia.

Mario Fabian Busuioc are 10 ani și este elev în clasa a IV-a la Școala „Lucian Grigorescu” din Medgidia.


Citește și: Ce face Simona Halep în vacanță. Imagini inedite cu sportiva alături de câțiva prieteni | FOTO

 

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News