2 comentariiPeste 50 de oameni se mișcă de pe un picior pe altul sau dârdâie cu mâinile în buzunare. E 9:20 și suntem în fața Autorității Naționale pentru Cetățenie, din Centrul Vechi al Bucureștiului. Unii dintre ei, invitați la jurământ, vor deveni români peste câteva ore, cu trei zile înainte de 1 decembrie. Alții își vor depune dosarul, adică sunt abia la primul pas ca să obțină certificatul de cetățenie. Știu deja că s-ar putea să-l primească abia după trei-patru ani, căci asta este povestea celor mai mulți.
Ce îi unește pe acești oameni, majoritatea între 20 și 50 de ani? Dorința să fie „mai liberi” și să aibă „un viitor mai bun”, dar și țările de unde au sosit: Ucraina sau Republica Moldova. Cei cu dosare în brațe privesc întruna spre un afișaj electronic care decide, pe baza unui bon de ordine, când le vine rândul. Restul așteaptă să iasă prima tură de la jurământ; ei sunt programați abia peste trei ore.
„Nimeni nu ne protejează”
„Dacă depunem jurământul, o să fim și noi mai liberi”, spune Gheorghe Avasilei, 46 de ani. A venit singur din Republica Moldova, de la 70 de kilometri de Chișinău, până în București, însă aici a cunoscut un conațional și își petrece cu el timpul. „Am găsit o limbă comună”, spune bărbatul și își dă jos basca neagră. Se vorbește româna și aici, dar pentru el, „limba comună” înseamnă să-l asculți și să-l înțelegi pe celălalt.
O înțelegere pe care ei nu o văd „între politicienii din Europa”, intervine camaradul lui de așteptare, un tânăr de 28 de ani, care se recomandă Ciobanu. Bărbatul s-a gândit prima dată să solicite cetățenia română la scurt timp după ce Rusia a invadat Ucraina. Apoi, și-a adunat actele pentru dosar, între altele, copie după pașaport și buletin și cazierul judiciar. Iar acum se află în prima etapă birocratică.
„Noi suntem vulnerabili acum, oricând poate Rusia să ne atace, nimeni nu ne protejează”, adaugă tânărul cu umerii ușor lăsați din pricina unui ghiozdan. E o alternativă să se mute în România, mai spune el. „Dacă vin timpurile, de ce nu?”. Deocamdată, în Moldova, în apropiere de Chișinău, trăiește din agricultură.
Își amintește clar două pene de curent din țara lui, după ce Rusia a bombardat infrastructura energetică a Ucrainei – liniile electrice ale celor două țări sunt interconectate. „Prima oară a durat o oră jumate, a doua oară a paralizat tot”, mai adaugă Ciobanu.
„Plătesc bine băieții, sunt cuminți”
Gheorghe Avasilei și-a depus dosarul acum trei ani, iar astăzi se va întoarce peste Prut cu certificatul de cetățenie română. „Am locuit aici jumate de an, am muncit în construcții în sectorul 5 din București, mi-a plăcut și vreau să mai vin, plătesc bine băieții, sunt cuminți”, povestește acesta. A fost la muncă și în Vest, în Germania de pildă. Nu are planuri acum să se stabilească în România, dar speră că mult-așteptata dovadă de cetățenie îi va aduce noi oportunități de muncă în Uniunea Europeană.
În ce privește 1 decembrie, reprezintă pentru cei doi o zi ca oricare alta, n-au urmărit niciodată la televizor parade de Ziua Națională a României. „Noi suntem de la țară, muncim și nu avem timp să ne uităm”, precizează Gheorghe Avasilei. „Nu știe când e sărbătoare, doar Crăciunul și Paștele”, îl completează tânărul, de parcă l-ar cunoaște dintotdeauna.
Ucrainenii și moldovenii au ziua lor de sărbătoare națională, când se bucură că și-au obținut independența față de Rusia, pe 24, respectiv 27 august. Anul acesta s-au împlinit 31 de ani.
O procedură simplificată
Cei care vor să obțină cetățenia română trebuie să îndeplinească mai multe condiții, cum ar fi să locuiască de cel puțin opt ani în România și să susțină un interviu despre istoria și geografia țării. Legislația e mai permisivă, însă, cu persoanele din teritorii care au făcut parte din România Mare – după Unirea de la 1 decembrie 1918 – ca Basarabia, Republica Moldova de azi, și nordul Bucovinei, unde se află orașul ucrainean Cernăuți, ocupate apoi, în Al Doilea Război Mondial, de Uniunea Sovietică.
„Persoanele care au fost cetățeni români, dar au pierdut cetățenia română din motive neimputabile lor sau cărora această cetățenie le-a fost ridicată fără voia lor, precum și descendenții acestora până la gradul III, la cerere, pot redobândi sau li se poate acorda cetățenia română, cu posibilitatea păstrării cetățeniei străine și stabilirea domiciliului în țară sau cu menținerea acestuia în străinătate”, spune legea.
Așadar, n-au obligația să locuiască în România și nu trec printr-un interviu. În ziua jurământului rostesc în română: „Jur să fiu devotat patriei şi poporului român, să apăr drepturile şi interesele naţionale, să respect Constituţia şi legile României”.
Vice România scria în 2020 despre cum, mulțumită acestui articol de lege, se deschide o poartă periculoasă spre a deveni cetățeni cei care nu-și doresc neapărat și nici nu planifică să locuiască la noi. Datele din 2018 arătau că 97% dintre cererile depuse anual erau de la astfel de persoane din fostele teritorii românești, pentru care procedura este simplificată. Dintre cei care au obținut cetățenia în același an, 99% erau din această categorie, adică în jur de 45.000. Doar puțin peste 400 treceau prin procedura clasică.
Autoritatea pentru Cetățenie nu a răspuns solicitării Libertatea, până la publicarea acestui material, cu privire la numărul total al celor care au primit certificatul în ultimii doi ani. Știm însă, de pe site-ul instituției, că 250 de persoane și-au depus dosarul de cetățenie pe 28 noiembrie 2022 și că alte 155 au fost invitate la jurământ.
„Plecăm nu pentru a trăi mai bine, ci ca să avem de îmbrăcat și de mâncare”
Natalia își trage gluga argintie pe cap, poartă și căciulă, însă nu-i ține de cald. Nasul și obrajii i s-au înroșit și tremură continuu. Trei ani și jumătate a așteptat ziua jurământului: „Am înțeles că e mai bine, ne-am săturat de sărăcie, vrem să avem un viitor mai bun”, spune femeia.
Locuiește cu soțul, care și el a obținut recent cetățenia, și cu fiica lor în nordul Republicii Moldova. „Vrem să ne mutăm în altă țară, nu neapărat în România”, adaugă Natalia. A muncit, de exemplu, ca îngrijitoare de bătrâni în Vest.
„Țara noastră a fost și este săracă, cu războiul ăsta o să ajungem la sapă de lemn”, crede femeia. „Plecăm nu pentru a trăi mai bine, ci ca să avem de îmbrăcat și de mâncare. Prețurile la lumină sunt foarte mari, scoatem tot din priză și lăsăm doar frigiderul”.
„I-au spus cuiva să ridice mâna stângă, dar persoana a început să numere”
Vasile, un tânăr din Cernăuți care muncește în Germania, iese în fugă din clădire cu o foaie galbenă pe care scrie cu majuscule: Certificat de cetățenie. Și în cazul lui, procedura s-a întins pe parcursul a trei ani.
Bărbatul nu are de gând să revină în Ucraina, cel puțin nu pe timp de război. „Cetățenia aduce mai multe șanse, e mai ușor să găsești un loc de muncă”, crede Vasile. A lucrat acum trei ani și în România, la Botoșani, în construcții. De altfel, majoritatea celor cu care am vorbit fac această muncă.
Acest ultim pas considerat de mulți o banală ceremonie s-a dovedit a fi o barieră pentru oamenii ajunși în acest punct fără să vorbească limba română. „I-au spus cuiva să ridice mâna stângă, dar persoana a început să numere. Vreo cinci n-au depus jurământ, i-au oprit acolo”, povestește el despre experiența din sală. Din ce și-a dat seama, erau ucraineni.
„I-au întrebat: Câți oameni sunt în primul rând? Nu înțelegeau”, povestește un alt bărbat cu același prenume, Vasile. De la el, reprezentanții Autorității pentru Cetățenie au vrut să afle doar vârsta fiicei. Le-a răspuns că are 13 ani și asta a fost tot. „Nu m-au mai întrebat altceva, am spus jurământul și m-am iscălit”, povestește bărbatul de 45 de ani.
Până să înceapă războiul locuia în localitatea ucraineană Solotvyno, aproape de Sighetu Marmației. S-a întâmplat să plece în Cehia cu trei zile înainte de invazie. „Nu mai pot să mă întorc (n.r. – în Ucraina), ne duc la război”, spune el îngrijorat și își aranjează cu mâna dreaptă geanta purtată ca un poștaș.
În Cehia îl așteaptă sora și cei cinci frați; fiica lui deja s-a înscris acolo la școală.
„Sunt în construcții, e musai a lucra. Frații mei sunt toți la pădure”, adaugă el. Prima dată a muncit în Cehia prin anii 90, după aceea s-a întors acasă, iar la începutul lui 2022 s-a mutat din nou peste hotare.
În familie vorbește română și ucraineană, însă a învățat și cehă, se mândrește bărbatul. E prima dată când ajunge cu adevărat în România, mai spune Vasile. Până acum, a traversat-o doar cu autocarul, în drum spre țara adoptivă.
„Noi suntem români din Bucovina”
Un grup din Cernăuți se strânge în dreptul unui magazin alimentar. Bărbații au călătorit din Germania să-și ridice certificatul, femeile au sosit din orașul natal. Nici unii, nici alții nu par osteniți. „Noi suntem români din Bucovina”, zice un domn, iar o femeie precizează că în Cernăuți se învață limba română la școală.
Libertatea a fost acolo înainte de război și a scris despre impactul unei legi din educație, promulgată de Kiev, care reduce numărul orelor de limbă maternă din școlile românești.
„De 1 decembrie doar facem bradul”
Ana, 28 de ani, a plătit o firmă s-o ajute cu pregătirea dosarului, după ce sora ei, care s-a mutat acum doi ani în România, a încurajat-o să i se alăture. „Am doi copii, de un an și de 8 ani, cred că ar fi timpul să tindem spre mai bine pentru ei”, se gândește tânăra. Soțul și socrii dețin certificat deja, spune ea, așa că nimic nu-i va opri să lase Chișinăul pentru un oraș românesc.
Războiul din țara vecină a fost picătura care a umplut paharul. „La început, lumea s-a panicat bine”, își amintește ea. „Acum s-a mai liniștit”.
De obicei, înainte și de Ziua Națională a României, sora Anei este în Moldova, iar atunci se pregătesc pentru Crăciun: „Noi de 1 decembrie doar facem bradul”, mai povestește tânăra.
Unul dintre paznici strigă ceva din pragul clădirii, Ana își dă seama că e numărul de pe bonul ei de ordine și gonește spre intrare.
„Să nu lucrez patru ore, ci opt”
Până să se mute în Sibiu pentru facultate, Tatiana, 20 de ani, nu știa când își sărbătoresc românii ziua națională. „În Cahul (n.r. – la 65 de kilometri de Galați) nu se vorbea despre acest lucru”, spune studenta. Însă în acest an, pe 1 decembrie, vrea să aplaude alături de mulțime la parada militară din Alba Iulia.
„M-am gândit că am nevoie de cetățenie română pentru un job, să nu lucrez patru ore, ci opt”, ne explică ea despre depunerea dosarului. „Cu permisul meu de ședere pot lucra doar patru”. După ce își încheie studiile în comunicare și relații publice, Tatiana plănuiește să rămână în Sibiu, un oraș „liniștit și cu oameni călduroși”. Studenta din sudul Republicii Moldova se numără printre puținii care s-au hotărât deja pentru România.