REPORTAJ. Bătălia pentru roșia românească se dă în vămi. Apelul unui fermier din Olt: „Opriți importurile! Producem destule tomate să dăm și la alții!”

„În alți ani electorali, o lăsau mai ușor cu importurile”

La ce se referă „aici”? Se referă la mâna lanțurilor de distribuție, care sunt controlate de firme axate pe importuri, nu pe colaborarea cu producătorii locali. 

Cel mai rău lucru, crede Chesnoiu, e că în magazine domină, în continuare, roșiile din Turcia, „conforme cu criteriile din Turcia, nu din UE”: „În firmele astea de distribuție, care asigură relația dintre producători și supermarketuri, sunt implicați politicieni sau finanțatori de partide. În alți ani electorali, o lăsau mai ușor cu importurile pe vară, să ne putem vinde și noi recolta. Mai respiram. Dar anul ăsta, nimic. În primăvară, s-au aruncat castraveți. Apoi fasole verde. E disperare mare. Sper să nu urmeze roșiile”. 

Afacere de familie

Grădinari face parte din bazinul horticol al Oltului. Este o zonă consacrată a culturilor de roșii, castraveți, ardei, varză și vinete. Mihai Chesnoiu, 38 de ani, se ocupă de cinci hectare de plantație în câmp și de 6.000 de metri pătrați de sere și solarii. 

Recomandări

Campionii traseismului politic din listele pentru alegerile parlamentare. Partidele le favorizează eligibilitatea în detrimentul candidaților noi

Înainte, administra ferma familiei cu sprijinul părinților, dar, cum aceștia au îmbătrânit, se bazează doar pe el însuși și pe soția lui. „De când a venit al doilea copil pe lume, soția mea alăptează și nu mă mai poate ajuta. Așa că umblu singur, singur… Am muncitori angajați, am și zilieri, ce-a mai rămas din exodul spre Occident. Dar au destule de făcut încât să-i mai încarc și cu grija irigatului și a tot ce înseamnă tehnica fermei”. 

Agricultura n-a fost prima opțiune de carieră a lui Mihai Chesnoiu. A absolvit două facultăți, una de Economie, alta de Inginerie. „Chiar aș fi vrut să profesez, mai ales inginerie. Când eram student, erau pline holurile facultății de anunțuri de angajare. Apoi a venit criza din 2009 și nu mai găseai de muncă nicăieri. M-am întors acasă, la părinți, să pun umărul la fermă. Vreo patru ani am căutat de lucru la oraș, în timp ce munceam în solar. Dar atracția pământului a fost tot mai mare. Și așa am decis să rămân în sat și să preiau afacerea familiei”. 

Recomandări

Hoție la Castelul Peleș. „POS-ul nu mai funcționează, se poate plăti doar cash”. Ce ar trebui să verifice Corpul de Control al Ministerului Culturii

Bancul cu roșia de Turcia

În prezent, Mihai Chesnoiu e președintele unei cooperative de gradul 2, adică o entitate care poate face și exporturi de legume. „Doar că ne trebuie acorduri-cadru, pe partea politică, în alte țări. Mă gândesc la Orient, la țările arabe. Și ne trebuie clienți. În țările UE, e mai complicat să ajungi să livrezi, pentru că piața e deja ocupată”. 

Marele rival al tomatei românești este, în continuare, roșia turcească. „Noi facem glume pe seama ei. Umblă vorba că lădițele în care sunt ambalate roșiile din Turcia se strică. Roșiile lor sunt perfecte, dar sunt produse de laborator. Intră pe piața UE având certificate de conformitate cu criteriile din Turcia, nu din UE. Pe când noi ne conformăm la regulile Uniunii. Sunt foarte puține insecticide pe care le putem folosi și foarte puține tratamente pe care le putem face. Și e foarte bine, protejează consumatorul. Pe când turcii nu au restricțiile astea. Mi-a povestit un șofer de TIR că, la o lună de la tratamente, dacă un cal mănâncă vrejul de roșie turcească, moare. Vrejul, nu fructul. La o lună de la tratamente!”. 

„Sunt aproape la fel de dulci ca pepenii de Dăbuleni!”

Momentul culesului face, de asemenea, diferența între roșia noastră și cea din Turcia. Pentru exemplificare, Mihai Chesnoiu arată pe tulpina unei roșii încărcate de gogonele. „Pentru rezistența pe raft, o roșie se recoltează la culoarea portocalie, dimineața. Seara, ajunge la culoarea roșie. Pe când în Turcia, se recoltează la verde. Când verdele intens al unei gogonele începe să dea puțin spre galben, înseamnă că a început procesul de coacere. Această roșie nu va avea defecte vizibile, pentru că e foarte tare, nu va avea defecte de coajă, procentul de sortare va fi foarte mic”. 

Recomandări

Mama copilului de 3 ani mort în accidentul provocat intenționat de soțul ei a văzut în direct tragedia: „Tati, tati nu mai mâna maşina”

Dar, insistă fermierul, o roșie culeasă verde nu va avea nici același gust, nici aceiași nutrienți ca o roșie coaptă la lumina soarelui. „Uitați”, spune el, rupând o tomată, „uitați ce brix (n.r. – indicator al conținutului de zaharuri din fructe și legume), asta e dulceața roșiei. Sunt aproape la fel de dulci ca roșiile de Dăbuleni. Copiii mei mănâncă din solar. E păcat să importăm, când putem produce aici o astfel de hrană!”. 

Pentru că sunt culese mai coapte și au mai puține tratamente, pe coaja roșiilor românești sunt defecte, zgârieturi făcute de insecte. Nu sunt perfecte. „Și rezistă mai puțin la raft”.

Saltul la microprocesare

Anul acesta se arată excelent pentru roșii. „Producția e bună spre foarte bună. Dacă reușesc să dau roșiile cu o medie de 2,5 lei kilogramul, m-aș alege cu un profit de 0,80 de bani pe kilogram”. Dar distribuitorii cer cantități din ce în ce mai mici. Probabil doar să completeze ce aduc deja din import, afirmă Chesnoiu. 

„Noi suntem semiorganizați. Mai trebuie să progresăm pe partea de ambalaj, transport. Înțeleg că e mai comod ca supermarketurile să lucreze cu furnizori puțini, dar puternici. Să contracteze marfa cu TIR-ul, nu cu dubele noastre care sunt de cinci ori mai mici. O singură dată ocupă rampa, o singură foaie de intrare…”. 

Lângă sere, Mihai Chesnoiu a început construirea unui depozit. „O să mă apuc de el, în curând. Trebuia să îl fac de anul trecut, dar, dacă tot am întârziat, am schimbat proiectul și am inclus și partea de microprocesare”. Obiectivul e să producă, din recoltă, din legumele imperfecte, care nu se califică pentru raft, pastă de tomate. Și să exploreze sectorul HoReCa, unde e nevoie de legume, prelucrate sau nu, la bucătării. 

Depozitul era important pentru a avea intrare într-un lanț de supermarketuri. Fiecare retailer are condițiile lui de acceptare a furnizorilor, de la garantarea unei anumite cantități de marfă până la auditarea unui depozit propriu, cu o anumită capacitate. 

Irigațiile sunt mecanizate, cu o pompă cu presiune, pentru cultura în câmp, și la picătură, pentru solarii. Iar la utilizarea acestor instalații intră în scenă componenta de inginer a fermierului din Olt. 

„Folosesc insecticidele omologate pentru culturile bio, am doar două tratamente făcute anul acesta. Nu le pot pune eticheta bio, pentru că fertilizez. Fertilizez cu produse bio, dar folosesc și chimic. O roșie are nevoie de mulți macro și micronutrienți. Acum fertilizez cu calciu. E tot natural. Pot să încadrez cultura mea la cultură eco. Dar e multă birocrație să mă autorizez. Probe de sol, de apă. Să dezinfectez solariile. Îmi trebuie om să umble după acte. Dar nu mă ajută cu nimic, dacă eu lucrez prin intermediari, nu e eticheta mea pe produs”.

Legenda „produselor tradiționale” românești

„Omul care să umble după acte” alăptează. Iar ceilalți oameni s-au cam îndepărtat de Mihai, după anii slabi de producție. Fermierii din cooperativă, care sunt din județe din sudul și vestul țării, discută între ei despre cererea din piață. Mihai îi convoacă la ședințe pe WhatsApp. Semnele nu sunt bune. „Anul ăsta ne-au diminuat rău. Cererea e pentru cantități mici”.

Fermierii vorbesc despre roșii turcești „vopsite” în depozite ca fiind olandeze sau românești. Despre mari depozite de legume din Turcia controlate de afaceriști români, protejați politic. Despre mari cooperative agricole din România care livrează în supermarketuri produse turcești, sub o etichetă înșelătoare, care lasă să se înțeleagă că sunt din România. Despre fabrici de conserve din România care pun pe rafturile supermarketurilor „produse tradiționale” din materii prime importate din Turcia și Iran. 

În vremea asta, precizează Mihai Chesnoiu, guvernanții au amânat pentru la anul o măsură legislativă legată de microprocesare. „În Occident, fiecare fermă are făbricuța ei de suc de roșii, de vinete coapte, de varză murată. La noi, acest lucru nu e încurajat în nici un fel”, adaugă fermierul din Grădinari. 

Ironic, își amintește el, anul trecut, un mare lanț de supermarketuri lua mai ieftin roșiile de la producătorii români și le dădea mai scump la raft. „Ne-au luat cu 1,7 lei kilogramul de roșii și l-au dat la raft cu 6,5 lei. Roșia de Turcia o luau cu 3 lei și ceva și o dădeau cu 5. A fost un mare scandal, s-au supărat fermierii. La 1,5 lei pot să vând, o etapă, ca să nu arunc. Dar la 1 leu, cu cât o iau bișnițarii, n-aș recolta”. 

Iar la piață, mărturisește tânărul, nu mai are timp să stea. „Dacă nu irig la 2 zile, dacă nu mă ocup de tratamente, dacă nu stau lângă oameni… Pot să fac livrări, să zic, de 3 ori pe săptămână. Dar să plec în piață… N-am mai vândut în piață din 2019. Din 2012 până în 2019, toamna, am vândut în piață la Brașov. Dormeam pe unde mă apuca somnul”. 

„Programul Tomata divizează fermele”

În opinia lui Mihai Chesnoiu, programul Tomata face mai mult rău decât bine producătorilor români de legume. „Pentru că divizează fermele. 3.000 de euro, cât e subvenția, nu înseamnă mare lucru. Așa că mai mulți membri ai aceleiași familii iau fiecare subvenție, pentru o bucățică din fermă, să înțeleagă ceva din bani. Și avem mai mulți mici producători, fără putere, în loc de mai mulți producători mari. Nu sunt cerințe, doar să produci roșii, nu sunt standarde impuse, să stimuleze competitivitatea în sector. Programul ăsta doar divizează, nu protejează fermierul român, nu-l ajută să-și valorifice munca”. 

Importatorii de legume sunt marii câștigători din lanțul care începe din solar și se încheie în farfurie. Câtă vreme politicul îi va favoriza pe importatori în dauna producătorilor și nu va interveni prin măsuri, criterii și controale care să dea o șansă reală roșiilor românești, fermierilor precum Mihai Chesnoiu nu le rămâne decât rezistența solidară la ofertele de preț derizorii, venite dinspre intermediari.

„Am un prieten care lucrează sezonier la o fermă de brazi în Danemarca. Îmi spune să vin și eu acolo. N-am fost plecat niciodată. Spune că în trei luni acolo aș câștiga cât într-un an, muncind cu toată familia, la mine la fermă. Tentația e mare. Tentația e mare pentru că o cultură de roșii depășește nouă luni ca întreținere. Iar la final, chiar și într-un an foarte bun ca ăsta, te bucuri dacă ai dat marfa, măcar o parte, dacă nu ieși în pierdere. Nu mai vorbim despre câștig”. 

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 14

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro