“Unii șoferi sunt aduși din țările sărace de către firme de transport care au sediile în Europa de Est. Aceștia mărturisesc că salariile lor sunt mai mici de trei lire pe oră, dar și că nu își permit să trăiască în țările în care muncesc. Unul dintre ei a spus că se simte ca “un prizonier” în cabină. Totodată, compania Ikea a transmis că „este întristată de declarațiile” șoferilor”. Așa începe reportajul BBC despre mai mulți șoferi care transportă mărfuri pentru Ikea, dar și alte companii.
Jurnaliștii britanici prezintă cazul lui Emilian, un român care transportă marfă pentru Ikea în vestul Europei și care a mărturisit că și-a petrecut la un moment dat și patru luni în cabina camionului său. Recent, el a fost în Danemarca, unde a fost plătit cu aproximativ 477 de euro. Asta în condițiile în care un șofer danez poate să aibă un salariu de 2.200 de euro pe lună.
Legile Uniunii Europene prevăd ca un șofer care este privat temporar de locuința sa trebuie să aibă “asigurat” un “nivel minim de plată” al țării care îl angajează. Cu toate acestea, companiile pot exploata anumite lacune ale legislației.
Astfel, românul Emilian este angajat de o filială slovacă a unei companii norvegiene de transport, pe nume Bring. Prin urmare, el este plătit ca și cum ar munci în Slovacia, chiar dacă nu a lucrat niciodată acolo. El le-a arătat jurnaliștilor britanici unde doarme – într-un sac de dormit din cabina sa.
Cei de la BBC au arătat și alte probleme. Potrivit legislației UE, șoferii trebuie să beneficieze de 45 ore timp de odihnă în afara cabinei, însă guvernele nu se grăbesc să aplice această reglementare.
În plus, românul susține că nu își permite să doarmă în altă parte, deoarece primește aproximativ 45 de euro pe zi pentru cheltuieli, sumă care ar trebui să-i ajungă pentru a-și plăti cazarea și mâncarea. Desigur, realitatea este cu totul diferită. În timpul săptămânii în care lucrează, Emilian gătește și mănâncă pe margilea drumului. El spune că aceste condiții îl fac să se simtă ca “un prizonier, ca o pasăre într-o cușcă”.
“Nu este bine pentru șoferi, nu este sigur pentru ceilalți oameni din trafic… este posibil să ducă la un accident”, spune românul.
Întrebat dacă are vreun mesaj pentru Ikea, el spune: “Veniți și trăiți alături de mine pentru o săptămână. Mâncați ce mănânc eu. Vedeți ce se întâmplă cu adevărat”.
După mai multe luni petrecute pe drum, românul va lua un microbuz înapoi în Slovacia. Angajatorul acestuia, Bring, a afirmat că Emilian este cel responsabil de a-și lua orele de pauză, dar și că ar putea să se întoarcă acasă atunci când își dorește.
Jurnaliștii BBC scriu că românul nu este singurul în această situație. Mulți șoferi trec prin experiențe similare, lucrând pentru companii diferite. Potrivit sursei citate, numeroși șoferi din Republica Moldova primesc lunar un salariu de aproximativ 150 de euro.
Acum, urmează să fie luate mai multe măsuri în instanță împotriva unor contractori ai companiei Ikea. Luna trecută, în Olanda, o instanță a decis că o companie care livrează flori pentru Ikea din Marea Britanie în țările scandinave încalcă legea. Instanța a decis că această companie – Brinkman – nu își plătește șoferii în conformitate cu legile olandeze. Totodată, judecătorul a descris condițiile în care trăiesc șoferii drept inumane.