REPORTAJ. Ce au pățit niște romi săraci din Ucraina când au fost confundați, în Gara de Nord, cu romi de la noi

O femeie romă, în vârstă, îmbrăcată foarte sărăcăcios, intră într-una dintre sălile amenajate pentru refugiații ucraineni în Gara de Nord. Doi polițiști o prind de brațe și o scot, cu agresivitate, din încăpere. Femeia strigă în limba română: „Voiam să iau un sandvici!”.

Ea face parte dintr-un grup de refugiați romi din Ucraina, din orașul Ismail, aproape de granița cu România, care aștepta să se urce în trenul de Arad, în drum spre Budapesta. 

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 9

E o scenă la care cei doi reporteri Libertatea au asistat, luni seară, în cea mai mare gară din București, pe unde trec zilnic mii de refugiați din Ucraina, de diferite naționalități și etnii. 

E o energie care pare nelimitată și care se manifestă în Polonia, România, Cehia, Germania și mai departe, oriunde ajung acești oameni în nevoie. Uneori rasa intervine însă, ca un hotar invizibil. De la începerea conflictului, au fost raportate mai multe incidente de acest fel:

• Studenții străini din Ucraina au povestit că la punctele de frontieră din Ucraina nu au fost lăsați să treacă, având prioritate cetățenii ucraineni. Au scris mai multe publicații din afară precum CNN, New York Times, dar și Libertatea. 
• În Moldova, o parte dintre refugiații romi au fost cazați separat de refugiații ucrainieni. Centrul European pentru Drepturile Romilor (ERRC) a documentat trei astfel de centre segregate. 

Un om se oferă să ajute

În Gara de Nord, polițiștii au scos-o pe femeia romă din sala de așteptare. Larisa Jitari, unul dintre voluntarii din gară, care ajută și cu traducerea, e singura care se duce la aceasta și la grupul ei. Îi întreabă în rusă pe romi de unde sunt și se uită pe documentele lor. 

Află că sunt cetățeni ucrainieni din Ismail, sudul Basarabiei istorice, aproape de granița cu România. Aceasta e și motivul pentru care femeia în vârstă, care s-a dus să ia un sandvici, vorbește și românește. „Ambasadoarea” grupului ține actele tuturor laolaltă într-un plic de plastic. Ceilalți nu vorbesc deloc limba română. 

Valul doi de refugiați

În grup sunt câțiva copii, o femeie însărcinată, un bărbat în vârstă în scaun cu rotile, un alt bărbat cu handicap, care merge foarte greu. Nu au nici buletine, nici pașapoarte. Au doar certificatele de naștere. Larisa, voluntara care a intervenit în favoarea lor, le aduce supe calde și sucuri pentru copii. 

Ei sunt în urma celor care deja au fost serviți, ultimii dintre oamenii necăjiți sosiți până acum, dar alcătuiesc și primul detașament, rătăcit, a ceea ce o să urmeze. 

Așa pare și grupul de romi ucraineni din Gara de Nord.  În România au venit 291.000 de refugiați ucraineni, până la începerea zilei de marți, 8 martie 2022, conform poliției de frontieră. În majoritate, au fost oameni în putere, cu actele în regulă, cu inițiativă. 208.000 au ieșit din țară. 

Pe cei care vin de acum încolo, cum îi vom primi, când deja voluntarii vor fi epuizați și societatea își va socoti resursele?

Jandarmi: „Ia uite, îi ajută să care bagajele”

Când trenul sosește în gară ca să ia pasagerii, Larisa e singura care îi ajută, la început. Voluntara cu vestă fosforescentă o prinde pe una dintre fetițe de mână și un bagaj în cealaltă. Întreabă câțiva conductori care e vagonul unde au locuri. Informațiile oferite de aceștia sunt confuze. Larisa verifică încă o dată biletele oamenilor. 

O parte dintre bagaje sunt înghesuite pe un cărucior de copil, împins de o adolescentă, un sac mare îndesat cu haine e tras de un bărbat cu handicap, care de-abia se mișcă. O tânără însărcinată cară câteva plase grele. Femeia în vârstă, cu actele, împinge scaunul cu rotile. La un moment dat, bagajele din cărucior se răstoarnă și cad toate pe peronul gării.  

Una dintre mame își ține copilul, îmbrăcat în roz și adormit, în brațe, ca într-un marsupiu.

„Nașii” se uită pasivi. Câțiva jandarmi privesc amuzați scena. „Ia uite, îi ajută să care bagajele”, zice un jandarm, râzând spre colegul lui. Un alt grup de jandarmi comentase de pe margine, puțin mai devreme. „Țiganii tot țigani, indiferent din ce nație sunt”.

Ei continuă să meargă spre tren. 

Pieta 

Momentul cel mai dificil e la urcarea în tren. Bărbatul în scaunul cu rotile, paralizat de la brâu în jos, e ridicat de Larisa, de femeia în vârstă care ține actele și de trecătorul care s-a oferit să ajute. Toți trei încearcă să îl urce pe scările trenului, foarte abrupte, dar nu au forță suficientă și la un moment dat aproape că îl scapă. Ușile automate se închid peste ei. E un fel de Pieta modernă, cu trupul inert al lui Iisus ținut de Fecioara Maria. Doar că e corpul paralizat al unui bătrân rom, cu un fes negru pe cap. 

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

Spre final, se oferă să ajute și un alt voluntar, Bogdan, care inițial privea de pe margine. Reușesc să îl urce pe bătrân cu două minute înainte să pornească trenul. 

Cei de pe peron bat încordați în geam. Apoi încep să strige. Trec secunde până când Larisa înțelege ce țipă oamenii: „Trenul a pornit”. Reușește să coboare din mers. 

„Mă bucur tare mult că au reușit să urce în tren”, spune femeia, cu ochii în lacrimi. 

Trecătorul care i-a ajutat îi face cu mâna copilului din tren. Cealaltă voluntară, Irina, e copleșită de emoție. Se îndepărtează pe peron, plângând. Valul doi suntem tot noi.

Erată: În variantă inițială a articolului a apărut, în mod eronat, că romii ucrainieni s-au urcat în trenul de Budapesta. Era un tren cu destinația Arad, dar destinația finală a oamenilor era Budapesta. 

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro