1 comentariuTermocentrala pe cărbune din Doiceşti, Dâmboviţa, a funcţionat din 1953 până în 2009. După închidere, a trecut prin toate etapele destrămării, începând cu vânzarea la un preţul modic şi terminând cu demolarea unor părţi din construcţie.
La sfârşitul lunii mai, ministrul energiei, Virgil Popescu, anunţa că la Doiceşti va fi amplasată, în parteneriat româno-american, prima centrală bazată pe minireactoare modulare (SMR).
Locul ales de oficialii guvernamentali români şi americani este chiar unde s-a aflat fosta termocentrală. Primul lucru care te întâmpină la porţile ei este o tăbliţă, înfiptă în spaţiul verde: Proprietate privată.
Despre compania care deţine acum terenul, Nova Power&Gas, a scris pe larg Panorama.ro: a fost fondată de doi americani şi acum e controlată de doi oameni de afaceri din Cluj.
Înaintea americanilor
Amplasarea centralei care va conține șase minireactoare modulare va fi realizată în colaborare de Nuclearelectrica şi compania americană NuScale.
Cosmin Ghiţă, directorul Nuclearelectrica, a motivat astfel alegerea Doiceştiului: „cu toată infrastructura de acolo, cu studiile geotehnice, cele privind solul, conexiunile la rețeaua națională de energie, conexiunile cu distribuția de căldură, faptul că se află într-o comunitate care are abilitățile necesare”.
Dacă va fi gata în 2028, cum speră Cosmin Ghiţă, reactorul SMR din Doiceşti va fi primul de acest fel din lume. Autoritățile americane au autorizat în 2020 construirea unei centrale cu 12 minireactoare în Idaho. Primul urmează să fie finalizat în 2029, restul – în 2030.
„Când au dărâmat turnul, ne-am cutremurat”
În memoria localnicilor, care reţine doar esenţele, povestea termocentralei se rezumă astfel: „au vândut-o la fier vechi americanilor şi acum vin americanii să pună centrală nucleară”.
Urmează întrebarea pe care ar fi pus-o şi Rick din Casablanca: „Dintre toate barurile din toate oraşele din lume, trebuia să pice tocmai în al meu?”. Bine, dacă vedeau filmul, oamenii din Doiceşti s-ar fi întrebat de ce-şi face un american bar în Casablanca şi nu la el acasă.
Fosta termocentrală nu se află pe un câmp, în pustietate, este gard în gard cu locuinţele sătenilor de pe una dintre străzi. „Când au dat jos turnul, ne-am cutremurat”, spune o femeie, ieşind dintr-un magazin. „Pe celălalt turn nu l-au mai demolat, că ar fi căzut peste case, de aia l-au lăsat”.
„Primim, ce să facem?”
Sediul Primăriei Doiceşti, o clădire cu două etaje, este amplasat în marginea localităţii, la o parcare şi nişte bălării distanţă de gardul termocentralei. În faţa Primăriei începe cartierul Colonie: blocuri de două etaje, despărţite de grădini de flori şi legume. Era un cartier destinat angajaţilor la termocentrală.
Cu 4.600 de locuitori, Doiceştiul pare un orăşel mai degrabă, decât o comună. Multe dintre case au aer prosper de vile, există reţele de apă, canalizare, gaz. Dar oprirea termocentralei pare că a oprit şi timpul. Tinerii au plecat unde-au văzut cu ochii, iar în urma lor a rămas generaţia nostalgică a părinţilor.
„Am 86 de ani, ce-mi mai trebuie mie reactor?”, dă din mână a lehamite o bătrână, apărându-se cu o mână de soare. „Sunt singură, mi-a murit şi nora, sunt necăjită, nu mai ştiu de astea de-acuma”.
Două puştoaice pe o băncuţă la poartă devin brusc serioase când aud de minireactor. „Deocamdată, nu ştim ce să zicem. Noi n-am prins când mergea termocentrala, doar am auzit. Când au dărâmat-o am prins, atât”.
În staţia de autobuz, o doamnă de 67 de ani îşi face curaj cu privire la viitor: „Că o fi de bine, de rău, primim, ce să facem? Poate o fi bine pentru tineretul ăsta, să aibă de servici, dacă vor. Dacă e puturoşi… Ce să facem? Putem să zicem ceva?”.
Informări la Casa de Cultură
Pe 15 iunie, consemnează site-ul Nuclearelectrica, la Casa de Cultură din Doiceşti a fost organizată o conferinţă de informare locală pe tema amplasării reactorului SMR în comună. Consiliul Judeţean, Primăria Doiceşti şi Nuclearelectrica au promis că e prima dintr-o serie de astfel de informări.
La mesele cu umbrare şi scaune, de lângă magazinele din Doiceşti, mici grupuri de lobbyşti antiamericani, anti-UE, anti în general, dar şi în particular, îşi cizelează în tihnă eşafodajul retoric. Pentru că e o vreme din aceea când berea iese direct prin piele şi nu apucă să urce la cap, mintea are o limpezime de cristal şi pătrunde chiar mai multe înţelesuri şi face mai multe conexiuni decât i-ar fi permis în alte circumstanţe atmosferice.
„N-o să aveţi, bă, locuri de muncă!”
„La Casa de Cultură, i-au întrebat pe cei de la Nuclearelectrica: domne, care sunt normele pentru amplasarea unei centrale nucleare? La câţi metri trebuie să se afle de o aşezare, de casa unui om? Au răspuns că nu ştiu, dar că se interesează”, povesteşte un domn pensionar, lider de opinie la un bar de pe strada vecină cu termocentrala.
„La 20 de metri, în nici un caz”, comentează un bărbat mai tânăr, aprinzându-şi o ţigară.
„Am scris şi pe Facebook: Doiceşti, cobaiul lumii. Şi lumea nu zice nimic. Suntem bătaia de joc, lada de gunoi a Uniunii ăsteia Europene. Toate experimentele le fac pe noi, cele mai proaste alimente la noi le aduc. De ce nu fac la polonezi, la unguri reactoare din astea? Pentru că ei nu şi-au distrus centralele pe cărbune”.
„Face la proşti”, adaugă comeseanul.
„Face la proşti”, continuă domnul pensionar. „Unii se gândesc că vor avea locuri de muncă. N-o să aveţi, bă, locuri de muncă, nu pentru voi! Paza o să fie militarizată, că-i obiectiv nuclear. O să fie cu caporali, militari, din ăştia”.
„Mai avem?”, întreabă un bărbat la bustul gol. „Militari angajaţi sub contract. Sunt, sunt”, dă asigurări liderul de masă. „Iar la celelalte, vor aduce de-ai lor, care au habar de nucleară. Aşa că n-or să fie locuri de muncă pentru voi!”.
Despre terenul pe care se află fosta termocentrală, cei trei spun că i-a aparţinut unui industriaş local, Petre Brănescu. „Statul comunist i-a confiscat terenul, probabil l-au despăgubit cu ceva, după revoluţie, dar tot nu i-au dat terenul în loc. L-au dat la americani. Păi, tu, statule român, faci centrală pe terenul meu, o vinzi şi mie nu-mi dai nimic, doar un petic de hârtie?”. Întrebarea cade în tăcere peste capetele plecate din jurul mesei.
„La ei acolo, nu le dă voie să construiască. Americanii au ieşit în stradă. Poporul s-a opus. La noi… Dacă zice unul o prostie, gata, o facem. Lumea-i laşă. Lumea e, scuzaţi-mi expresia, lipsită de educaţie. Nu că nu ştie să vorbească. Dar nu are idee despre ce înseamnă arma nucleară”, afirmă domnul pensionar.
Faptul că afirmațiile sunt eronate nu stârnește reacții la mesele alăturate: autoritățile americane au aprobat construcția unei centrale similare, iar proteste au tot fost în SUA, dar nu față de microreactoare.
De la microreactor la Ciucă
Discuția revine la Doicești: „Îl ştii pe vecinul meu, Iulică a lu Mioara. Când a pus jos turnul, el s-a dus la Primărie, să le spună că l-a deranjat. Şi ăia ştii ce i-au spus? Păi, cum, mă, tu singur ai venit? Pe alţii n-a mai deranjat? Numai pe tine?”.
„Tocmai ce spuneam. Lumea nu e educată. Are ideea preconcepută că nu e bine să te duci la Primărie, să te pui rău cu ăia. Să stai cuminte în banca ta. Cu cât stai mai cuminte, cu atât îţi dă în cap mai tare”.
„Dar nici el n-a spus la nimeni că se duce la Primărie. S-a dus singur. De ce n-a spus şi la alţii? Şi asta-i o întrebare”.
De la microreactor, discuţia a alunecat, inevitabil, spre politică şi spre evidenţa că „n-avem conducători din ăia care să… ştiţi dumneavoastră”. Singurul cauţionat, la umbra depozitului cu grăunţe pentru păsări, a fost premierul Ciucă, „el vine dintr-o lume cu puţine cuvinte, dar o să îşi dea drumul la vorbă, o să fie ca Dăncilă, aţi văzut cum şi-a dat drumul la vorbă Dăncilă, ce bine vorbea, după ce n-a mai fost ăla s-o preseze?”.