4 comentariiDrumurile de acces în comuna Măciuca n-au mai fost blocate, cum anunţase IPJ Vâlcea, în ajunul nunţii lui George Simion. Pe la 10 dimineaţa, în satul Oveselu se circula normal, iar parcările aveau destule spaţii goale. Şuvoiul de autocare, microbuze şi automobile n-a existat decât în comunicatele organizatorilor.
La petrecerea câmpenească dată de liderul AUR au venit în jur de 3.000 de oameni. La petrecerea propriu-zisă de nuntă, la pensiune, au fost 230 de invitaţi. Câteva echipaje de poliţişti de la Rutieră au făcut act de prezenţă în prima parte a zilei, apoi s-au retras.
Singurii care încă se temeau de aglomeraţie erau angajaţii de la firma de pază tocmită pentru eveniment. Şefii bodyguarzilor dădeau ture prin sat în maşini scumpe şi se răsteau la subalternii prea îngăduitori, din punctul lor de vedere, cu şoferii care doreau să parcheze cât mai aproape de pensiune. „Ia nu-i mai lăsaţi să parcheze pe toţi aici, că e vărul lui cutare, că a vorbit cu nu ştiu cine! Să se ducă şi la stadion!”.
Brăţările au fost de trei culori: albastru, pentru invitaţii din pensiune, galben, pentru invitaţii la petrecerea câmpenească, roşu, pentru jurnalişti.
Parada iilor
Participanţii la cele două petreceri, cea din deal şi cea din vale, s-au amestecat doar pe durata ceremoniei religioase. În aşteptarea alaiului mirilor, nuntaşii şi-au făcut poze cu pianul ştirb, cu ramele de flori sau lângă inscripţia LOVE. Cei mai mulţi purtau cămăşi şi bluze cu motive populare. Unii aveau doar un brâu tricolor peste ţinuta de gală.
Impresia generală n-a fost de ansamblu folcloric în uniformă, pentru că, la fel cum există nenumărate modele de blugi, cealaltă piesă de rezistenţă din echipamentul nuntaşilor, există şi nenumărate modele de ie, nenumărate combinaţii de culori şi de materiale pe aceeaşi temă populară. Ie casual, smart casual, sport casual, tăiată în dreptul umerilor şi mulată pe talie, cu mâneci lungi sau scurte, cu paiete, cu strasuri, din in, din bumbac, din nylon.
În vale, la tarabele din zona comercianţilor se vindeau ii cu preţuri de la 100 lei în sus, căciuli de dac, la 30 de lei bucata, tricouri cu Patriot, între 50 de lei şi 100 de lei, măşti de lână, bibelouri din sare, oale de aramă, ceramică, gemuri. Într-un colţ, la un chioşc, se puteau cumpăra colaci secuieşti reci, la preţul de 20 de lei bucata, orice sortiment.
Vânzările n-au mers grozav, doar câţiva curioşi studiau exponatele. Comercianţii s-au uitat şi ei, o vreme, la concert, apoi şi-au strâns unul câte unul marfa, au scos iile de pe manechinele de plastic, le-au încărcat în dubiţe şi au plecat înainte de lăsarea serii.
Sus, în jurul bisericii de lemn, cu pereţi din plexiglas, oamenii căutau umbra. Mai mulţi se grupaseră sub singurul copac din zonă. Orice lăsa un petic de răcoare – căpiţele, maşina arhiepiscopului, parcată lângă ele, baloţii circulari, pe care erau puse cutiile pentru donaţii – era folosit la maximum. Nuntaşii mai inspiraţi veniseră cu umbrele, evantaie, pălării largi de paie.
Păcatul spionajului la biserică
Mirii au ieşit în urma celor doi arhiepiscopi. Mireasa, în rochie alb-şampanie, cu cordon roz, fără bretele, mirele, cu trei straturi de haine tradiţionale pe el, culminând cu un pardesiu negru ţesut din lână, cu cizme negre, înalte până sub genunchi. Amândoi, cu aerul epuizat, dar radios pe care-l au mirii, flancaţi de bodyguarzi masivi, cu ochelari negri şi bluetooth. Mulţimea n-a ascultat de indicaţiile paznicilor, care au tot strigat: „La o parte, staţi acolo, mai încolo, să facem un culoar, să treacă feţele bisericeşti!”.
Cu mâinile ţinând cât se poate de sus telefoanele mobile, nuntaşii au stat buluc până în uşa bisericii. La un moment dat, câţiva dintre ei au descoperit o despărţitură între plăcile de plexiglas şi au spionat cu rândul ce se întâmplă înăuntru. Slujba, inclusiv predica ÎPS Teodosie, a durat peste o oră. De cum a început să vorbească, a avut probleme cu sunetul, ca la Ziua Marinei. La final, Arhiepiscopul Tomisului i-a îndemnat pe miri să aibă minimum şapte copii, oferindu-se să îl boteze pe al şaptelea.
„Gata cu muzica, sus e slujbă!”
În vremea asta, în vale, oamenii veniţi de la primele ore ale dimineţii, de la organizaţiile AUR din Satu Mare, Timiş, Vrancea, Dolj, printre altele, aşteptau la umbra baloţilor. La mesele cu copertine erau în jur de 500 de locuri, ocupate până la ultimul. Nimeni nu se mişca de la locul lui, din precauţie. Familiile îşi trimiteau câte un reprezentant să aducă apă şi bere nemţească, de la bar. Şi una, şi alta, calde, pentru că apucau să stea prea puţin în frigider. Singura băutură rece era vinul, dar un vin de o calitate cam străvezie, din butoaie de plastic, încât oamenii nu prea se încumetau să-l ceară.
Pe grătare, legumele şi cărnurile erau în curs de coacere. Pe scenă, se auzeau de la staţie melodii în engleză, până când un domn cu barbă, care părea să aibă un rol în regie, le-a cerut de la microfon oamenilor de la boxe să oprească fondul sonor: „Gata cu muzica, acum! Sus e slujbă!”.
O căruţă colorată în roşu şi verde, la care era înhămat un măgăruş de inox, era parcată între scenă şi zona unde se pregătea mâncarea. În căruţă, o grămadă de mere idared, cam lovite. Dar nuntaşii, flămânzi, s-au strecurat şi au luat cu braţul fructe din grămadă, să ducă şi la tovarăşii lor, de la mese. Până când un bodyguard i-a observat, prin perdeaua de fum, şi s-a aşezat în faţa căruţei, gesticulând larg către colegii lui: „Opriţi-i! Nu-i mai lăsaţi să mănânce merele! Sunt de decor! Mănâncă decorul! Staţi acolo, că vă aduce la mese! Aveţi răbdare!”.
Influenţe de la Electric Castle
Slujba s-a terminat şi, pe la ora 14.00, aşa cum era în program, au pornit concertele. Muzică populară din toate zonele ţării. S-au format hore. Cine nu dansa, se uita, asculta sau explora decorul comestibil sau nu. Aproape toţi, chiar şi bătrânicile cu broboadă, mişcau telefoanele încoace şi încolo, să filmeze şi să pozeze.
Oamenii se opreau să imortalizeze carcasele de oi şi capre, zece la număr, care se învârteau în proţap. Undeva, prin ceaunele din planul secund, fierbea mama lui Bambi, componentă de bază în tocana de vânat. Doi bucătari se chinuiau să porţioneze un animal neidentificat şi fript, care, după spusele cunoscătorilor din public, era o capră. Pe stinghii metalice puse în cruce, erau întinse coaste crude de oaie.
La câţiva paşi, erau instalaţii artistice, asemănătoare cu cele de la Electric Castle. O cabină de telefon fix, încununată de două aripi roşii, deasupra căreia scria „Call God”. Oglinzi cu mărgele, pe care scria „This is Art”, o barcă terminată cu un bust de sirenă şi cu o cioară împăiată pe catarg. Încă un pian cu clape lipsă şi cu o scobitură vopsită în albastru în coadă. Piese de mobilier vintage, canapele, piei de oaie, lăzi, candelabre, rame, chiar şi aripioare de înger, din fulgi de porumbel, răsfirate pe baloţii de paie.
ÎPS Teodosie, spărgător de chef
Pentru mâncare, s-au făcut cozi, care se derulau relativ repede. Muzica de pe scenă a virat de la sârbe la cântece patriotice populare, balada lui Mihai Viteazul şi alte genuri mai lente. Dansul s-a înfiripat apoi, din nou, dar mirele a adus un copil pe scenă, să recite ceva. Şi cheful a încetinit iar. ÎPS Teodosie a coborât personal din deal şi a solicitat ajutorul lui George Simion, să se asigure că va intra în program şi corul bărbătesc al Arhiepiscopiei Tomisului. Corul a cântat, nuntaşii au ascultat docili, sperând că vor urma şi pasaje mai antrenante.
A urmat însă un alt cor, care a interpretat „Treceţi, batalioane române, Carpaţii!”. Deşi cei de lângă scenă au căpătat o lucire stranie în ochi, de parcă tocmai primiseră un apel de la nava-mamă, bula de petrecere câmpenească s-a spart. Oamenii s-au tras sub copertina de deasupra meselor, în corturile regiunilor istorice, amenajate de organizaţiile AUR, unde se găseau băuturi mai tari ca la bar. Unii dormeau, alţii râdeau, flirtau, îşi supravegheau copiii, se odihneau pe canapelele de epocă şi pe baloţi.
Abia pe la 18.00, muzica a revenit la ritmuri săltăreţe, după relantiul patriotic, şi horele s-au înjghebat iar.
Balonul prins cu sfori şi mâncare la pachet
În spatele scenei, era un rând de toalete ecologice, iar în spatele toaletelor, un lan de porumb, în care erau înşiruite maşini. Mai încolo, pe pajişte, balonul cu aer cald sau, mai bine zis, aer mai cald decât aerul zilei de vară, sufla flăcări în sus, ca un dragon astmatic. Prins cu trei sfori de pământ, balonul urca vreo 50 de metri în sus, apoi cobora, prompt, ca un lift. Mai mulţi nuntaşi se strânseseră să observe aceste demonstraţii sumare de zbor. Listele cu pasageri erau alcătuite dinainte şi cuprindeau, în general, nume de la petrecerea din deal.
Mâncarea, despre care s-a vorbit insistent înainte de eveniment, a prisosit. Din brânza oferită de Gigi Becali, rămăseseră butoaie întregi, din care nuntaşii pescuiau bucăţi de telemea pentru acasă. După ce au mâncat, oamenii au stat la coadă să ia caserole şi pentru drumul de întoarcere, şi pentru prieteni şi vecini. Şi-au burduşit poşetele şi sacoşele cu sticle de apă, mere din decor, baxuri de bere. Vafele şi feliile de pepene roşu, adică desertul, fiind destul de perisabile, au fost consumate pe loc.
E drept, oamenii au stat o zi întreagă în căldură, erau flămânzi şi însetaţi. Au luat caserolele să se aleagă şi ei cu ceva, pe lângă mărturia cu iconiţa Sfântului Andrei. Din când în când ridicau ochii spre cer, să se asigure că drona care bâzâia de colo-colo nu le cade în cap.
Nu pentru mâncare veniseră şi nici pentru muzică. Nivelul spectacolului, spuneau oamenii, n-a fost cu mult peste cel al concertului de la Ziua comunei Măciuca, din 15 august. Unii artişti, de altfel, au cântat în ambele show-uri.
Nunţile, oricum, nu sunt numai despre burtă sau despre distracţie.
Spectatori la cursele mirelui
Oamenii din toate colţurile ţării veniseră pentru George Simion. Au primit un George Simion pe scenă, ca la mitinguri, şi mult prea puţin prezent în mijlocul lor. Pendulând între culisele spectacolului din vale şi VIP-urile din deal, mirele politician n-a avut timp nici pentru strângerea de mână pe care aleşii le-o acordă, prin tradiţie, alegătorilor, când se găsesc faţă în faţă cu ei.
De câte ori Simion trecea prin mulţime, de mână cu mireasa, la braţ cu ÎPS Teodosie sau singur, oamenii cu telefoanele ridicate se îndreptau spre el, ca nişte floarea-soarelui cu altiţă. Voiau să îl urmeze, dar abandonau cursa, descurajaţi nu atât de înghesuială sau de gărzile de corp, cât de viteza liderului AUR şi de faptul că acesta nu se uita la ei, aşa cum cometa nu se uită la propria coadă.
Unii nuntaşi au vrut să-i înmâneze şefului AUR daruri, aduse în bagaje, de la capăt de ţară, dar au fost opriţi de bodyguarzi. Interacţiunea directă dintre Simion şi simpatizanţii lui a fost redusă, din spirit practic, organizatoric, până aproape de zero.
Ce a lipsit de la eveniment
„Aici se află valorile României”, a tunat liderul AUR de la microfon. Nu a precizat dacă se referă la scenografia împrumutată dintr-un muzeu imaginar al satului românesc, la artiştii populari, la oameni sau la abstracţiuni din strămoşi.
Până la final, mulți dintre cei 3.000 de nuntaşi din vale au rămas nelămuriţi dacă au fost chemaţi acolo în costume tradiţionale pentru a completa butaforia cosmopolită sau din alte motive. Fireşte, s-au bucurat de spectacol, de excursie, copiii au strigat cu entuziasm, arătând cu degetul: „Uite mireasa!”.
Însă, cu toată promovarea adiacentă pe TV şi cu toată febrilitatea de pe reţelele sociale, a lipsit din tot evenimentul acel ceva care-l face pe omul din mulţime să simtă că are o legătură imediată şi personală cu „conducătorul”. Acel ceva care face diferenţa între liderii din dealul charismei şi politicienii din valea cu mici.