Doar că pentru cetățean nu se întind plase de siguranță. Cetățeanul, cu toate drepturile lui garantate de Constituție, inclusiv dreptul la proprietate, se află la mâna și, eventual, mila statului. 

Oficial CNAIR: „Despăgubirile trebuie plătite toate odată”

După cum ați putut citi în Libertatea, locuitorii din comuna vâlceană Perișani așteptau la începutul anului un semn din partea autorităților, cu privire la despăgubirile pentru expropriere. Bunurile imobile au fost evaluate în 2019, de către două firme de avocatură din Timiș, una dintre ele aparținând soției unui fost consilier al lui Sorin Grindeanu, actualul ministru al transporturilor. 

Listele finale cu numele și sumele decise drept despăgubiri au fost fixate apoi în anexa la H.G. 1024/2021. Dar semnarea proceselor-verbale și plățile întârzie. Într-un răspuns pentru Libertatea, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) susținea că procedurile tărăgănează din vina oamenilor: „lipsa actelor de proprietate în ceea ce privește terenurile și construcțiile”, „lipsa autorizațiilor de construcție”. „Doar după finalizarea procedurii de cadastru se poate stabili cu exactitate proprietarul și suprafața afectată”, preciza în martie CNAIR.

Trei luni mai târziu, CNAIR n-a mai răspuns la întrebările adresate în scris de Libertatea. Surse din cadrul companiei au explicat ziarului că „despăgubirile trebuie plătite toate odată, când toți sunt în regulă cu actele, nu azi la unul, mâine la celălalt. Ori la toți, ori la niciunul”. „Vă dați seama că nu aveau succesiunile făcute, astea durează”, ne-a declarat un oficial al companiei, sub protecția anonimatului. 

„Gata, nu mai e al matale pământul!”

Durata tuturor procedurilor pe care le implică exproprierea depinde însă nu de cetățeni, ci de instituții ale statului și de firme tocmite de stat. Toader, 78 de ani, din comuna Racovița, județul Vâlcea, avea toate actele în regulă. „Cadastrul l-am făcut cu ei, când au venit aici”, spune bărbatul, în poarta casei sale. În primăvară i-a venit și decizia de expropriere. De atunci, nimic. 

Conform legii, ar trebui să fie chemat să semneze procesul-verbal, prin care statul îi ia terenurile în primire și îi dă despăgubire. În termen de 90 de zile de la semnarea procesului-verbal, Legea 255/2010 prevede că Toader ar trebui să primească banii în schimbul bunurilor expropriate. 

„Văd că nu ne dă nimica. De la Sfat (n.red. – Primărie) nu ni l-a scos”. Adică oamenii plătesc în continuare impozit pe terenurile și casele luate de stat. „Am întrebat dacă să mai punem ceva pe el. Au zis: «Gata! Nu mai puneți nimica! Nu mai e al matale pământul! Odată ce l-am luat noi, nu-l mai puteți cultiva!» Mi-au luat cinci loturi”.  

Pe loturile astea, Toader semăna porumb, cartofi, fasole, lucernă. Unele le-a moștenit de la părinți și socri, pe altele le-a cumpărat. A crescut șapte copii, dintre care doar patru locuiesc în țară. Ceilalți trei s-au stabilit de mult, din anii ‘90, în Germania. 

Toader

Ogoarele, „călcate” de constructor

Sumele pe care Toader ar urma să le primească de la stat pentru pământul expropriat sunt de ordinul miilor de lei. La prețuri de acum câțiva ani, în condițiile în care, susțin localnicii, piața imobiliară din jurul autostrăzii e în plin avânt. 

Pe unul dintre loturile lui Toader, unul dintre constructori a făcut depozit de pietriș. „Au pus pământ de un metru”. În Racovița se întâlnesc șantierele companiei turcești și ale companiei italiene cărora le-au fost încredințate tronsoane vecine ale autostrăzii. 

La un moment dat, în sat s-a zvonit că va fi demolată și o casă, casa „unguroaicei”, o bătrână singură, mutată între timp la una dintre fiicele ei, la oraș. Dar proiectul s-a schimbat, iar pilonii care indică pe unde trece autostrada au fost mutați câțiva zeci de metri mai încolo. Locuința femeii a scăpat de buldozer. În schimb, terenuri care nu au fost prinse în lista cu exproprieri sunt „călcate” de constructori și de utilajele lor. „Ce să faci, să te judeci cu ei? Pierzi banii. Nu mai poți pune nimic pe locul ăla, că sunt tot timpul cu basculantele pe el”, povestește o femeie al cărei teren a fost cuprins de șantier.

Pilonii care indică pe unde trece autostrada

„Nu mai avem dreptul la nimic. Suntem mici”

„Își bat joc de noi, că nu ne dă nimic! Iacă la Boița, de când e dată în folosință, și n-au primit oamenii nici până acum banii. Ce se întâmplă nu știu. Cred că și la noi, tot la fel. Nu mai avem dreptul la nimic! Am fost și la Sfat, l-am întrebat pe primar. Nu știe nimic drăguțul. Ce să mai zicem? Nu mai zicem nimic. Suntem mici. Să decidă statul”, proclamă Toader, la capătul argumentelor.

Secțiunea dintre Boița și Sibiu, lungă de 13 kilometri, a fost dată în folosință în decembrie 2022. Expropriații de pe acest tronson ar trebui să primească, în total, în jur de 5 milioane de lei (1 milion de euro), potrivit H.G. 581/2019. 

Pentru expropriații de pe Secțiunea 3 Cornetu – Tighveni (localitățile Racovița și Perișani, din Vâlcea, și Cepari, Șuici, Sălătrucu, Tigveni, din Argeș), valoarea totală a despăgubirilor se ridică la 16 milioane de lei (în jur de 3 milioane de euro). 

„Să se facă, prea multe accidente pe Valea Oltului”

Pe Toader nu-l îngrijorează că autostrada va trece la o aruncătură de băț de casa lui. „Dacă se pun panouri, n-avem treabă că-i zgomot. Să se facă, e bine să se facă. Prea multe accidente pe Valea Oltului. Să se facă, să dea și la oameni de muncă. Dar uite că oamenii au plecat în străinătate și-au adus străini pe șantier. Și nouă nu ne dă nimic, după ce ne-au luat pământurile”. 

„În loc să se plângă că nu sunt despăgubiți, oamenii mai bine s-ar apuca să crească păsări, să facă bani livrând ouă pentru muncitorii de la autostradă. Va fi nevoie de mii de ouă zilnic”, e soluția sugerată de oficialul CNAIR.  

La 81 de ani, Constantin nu e impresionat de oportunitățile de afaceri care răsar odată cu pilonii însemnați cu roșu de topografi și plantați în grădinile oamenilor din Racovița. Pentru terenurile lui, Constantin a primit și el decizia de expropriere. „N-a dat nimic la nimeni. Ne trombonesc! Am înțeles că nici la ăia de la Boița n-au dat… Au gătat autostrada și… Nu, e bulibășeală!”. 

Patru copii a avut Constantin, un băiat i-a murit. Iar el mărturisește că nu se simte prea bine. „Aveam actele în regulă, tot. Mi-a mai rămas niște pământ, dar adevărul e că eu acuma, la peste 80 de ani, poate nu mai pot să-l muncesc. Despăgubirea o s-o primesc când nu mai sunt. De aia nici nu ridic pretenții. Ce-o fi o fi… Așa se scrie istoria. În trecere. Cu mașina, cu trenul, cu avionul…”. 

Desfăcând mâinile în lături, Constantin spune că l-a întrebat și pe primarul din Racovița despre banii pentru exproprieri. „Nu știe nimic. Habar n-are. Că doar de-aia îi pune așa, în față”. 

Intrarea în comuna Racovița

„Ce stat? Care stat? Ăsta e stat?”

Pe terenurile luate de stat, Constantin semăna iarbă și porumb, „aveam cam un hectar de porumb”. „Le rămânea la copii terenul. Dar copiii nu prea mai vor să mai muncească la sapă”, adaugă cu o voce foarte obosită bărbatul. Are o sacoșă de pânză în mâna dreaptă. Merge la magazin. Drumul prin soare l-a istovit teribil. 

Porumbul lui Constantin

„Ce stat? Care stat? Ăsta e stat?”, dă el din cap. Nu ține minte exact cât ar trebui să primească de la CNAIR. Știe doar că „ICH (n.red. – denumirea veche a Hidroconstrucția) nu mi-a plătit chiria pe un teren”. Racovița se află lângă hidrocentrala Robești. „Pe alt teren, ICH-ul mi-a dat banii, pe ăla mi l-a cumpărat”. 

În Racovița, cei care așteaptă despăgubirile de la Ministerul Transporturilor sunt, în majoritate, vârstnici. Timpul lor nu e timpul licitațiilor publice, timp cleios care se scurge precum ceasurile lui Dali. Timpul lor nu se măsoară cu aceeași ruletă de scamator ca timpul de execuție al infrastructurilor de utilitate publică și de strictă necesitate, de care trebuia să ne apucăm acum mai bine de 30 de ani. Timpul lui Toader și al lui Constantin e un timp omenesc, sfărâmicios ca lutul. 

Constantin nu mai speră să primească ceva de la statul român

„Știu sigur că nu mai sunt când e gata autostrada”, ridică din umeri Constantin. E neîncrezător că o să primească, în viață fiind, ceva de la statul român. „De luat, ne ia. Că și acum mi-a venit să plătesc impozite pe terenurile alea. De dat… Nu ne dă, bă, nimic. Nu dă la nimeni. Noi nici nu existăm”. 

Urmărește-ne pe Google News


Reportajele și anchetele sunt mari consumatoare de timp și resurse. Din acest motiv, te invităm să susții munca jurnaliștilor printr-o donație. Aici găsești mai multe opțiuni prin care poți contribui la dezvoltarea altor materiale similare: libertatea.ro/sustine. Îți suntem recunoscători că ne citești și că ești alături de noi.