Pista de pe malul Begăi ce duce spre sârbi, traseele speciale de la Pădurea Verde, parcul dendrologic de la Buziaș, pădurea de la Giroc sunt doar câteva dintre locurile care fac ca județul Timiș să fie destinația ideală pentru o plimbare cu bicicleta.
Pe bicicletă până la sârbi, cu popas
Se spune că în județul Timiș este cea mai mare pistă de biciclete de pe malul apei din România. E chiar pe digul Begăi și duce spre sârbi, dar nu se poate trece granița, pentru că cine o face riscă o amendă sănătoasă. Drumul e lin, însă și lung de 37 de kilometri. Se pleacă din Timișoara, de la Uzina de Apă, și se ajunge până la granița cu Serbia, care încă nu se poate traversa, deși autoritățile au promis de multă vreme că deschid frontiera pentru bicicliști.
Tot mai mulți timișoreni se urcă pe bicicletă și pleacă spre sârbi, dar mulți pedalează doar până „La Livadă”, un popas aflat efectiv într-o livadă, unde bicicliștii sunt așteptați cu mici, bere și alte bucate numai bune de pus pe masă după o pedalare sănătoasă.
Girocul văzut altfel
Un alt loc fain de plimbat este Pădurea Giroc. Propunerea vine de la „Girocul văzut altfel”, un tânăr fotograf care prezintă un super-traseu de pedalat.
„Minivacanța de 1 Mai ne va aduce vreme frumoasă și temperaturi ce se vor apropia de 30 de grade Celsius, drept pentru care Girocul văzut altfel vă propune un traseu-circuit prin natură, cu bicicleta, scopul fiind de a descoperi, dincolo de agitația și aglomerația de zi cu zi a comunei, frumusețea Luncii Timișului și a Pădurii Giroc. Este o ocazie bună pentru cei care doresc să facă puțină mișcare de recreere în sânul naturii”, spune tânărul care-i invită pe bicicliști la plimbare.
Traseul propus nu este deloc dificil. Se pot face popasuri la Mănăstirea Șag, în Pădurea Giroc, în Lunca Timișului, pe malul Timișului, la Canton Pădurea Giroc sau în orice alt loc, în funcție de preferințe. Se poate pedala pe o distanță de 23 de kilometri, o plimbare suficient de lungă pentru amatorii de plimbări pe două roți. Pe grupul de Facebook ”Girocul văzut altfel” (https://www.facebook.com/giroculvazutaltfel/) au fost făcute publice și câteva fotografii cu peisaje ce te îndeamnă la plimbare, dar și hărți informative cu traseul.
Trasee speciale prin pădure
Mai aproape puțin, la marginea Timișoarei, bicicliștii pot pedala pe traseele speciale din Pădurea Verde, pe care se intră de lângă Grădina Zoologică. Sunt trasee de mai multe dificultăți, marcate pe culori, iar unele îi scot pe amatorii de plimbări pe două roți chiar la marginea lacului din Dumbrăvița.
Traseele datează cam din 2009 și au fost gândite astfel: cel verde este cel mai scurt și are puțin peste 2 kilometri, cel albastru este mediu și are puțin peste 3 kilometri, cel roșu este lung și are aproape 4,5 kilometri, iar cel portocaliu are cam 4 kilometri și străbate zona principală de vânătoare din pădure.
Un parc unic în Europa de Est
Se mai poate merge și la Parcul dendrologic din Buziaș, dar drumul până acolo nu este tocmai cel mai frumos, pentru că se pedalează pe șosea. Efortul merită, pentru că acolo se întind 20 de hectare verzi, cu un ansamblu de monumente istorice, cu multe specii rare de copaci. Aerul curat și răcoarea arborilor seculari, cel mai cunoscut fiind platanul, încarcă pe oricine cu energie. Parcul dendrologic de la Buziaș este unic în România, singurul cu o promenadă veche de peste 100 de ani și singurul edificiu de acest fel din Europa de Est.
În parc se găsește și Colonada de la Buziaș, simbolul orașului aflat la peste 30 de kilometri de Timișoara. Este cea mai lungă colonadă din Europa, ce le depășește chiar și pe cele celebre de la Karlovy Vary și Baden-Baden. Construcția ei a început în anul 1875, la comanda împăratului Franz Joseph, pentru plimbările soției sale Elisabeta de Bavaria (împărăteasa Sissi), care venea destul de des în orășelul de lângă Timișoara. Și Franz Joseph a trecut pe la Buziaș, la acea vreme una dintre cele mai înfloritoare stațiuni balneoclimaterice din Imperiu, pentru a face o cură cu ape minerale. Construită în stil bizantin cu influențe de secol XIX, colonada înconjoară parcul din Buziaș.
Demn de menționat este și Parcul dendrologic de la Bazoș, ceva mai aproape de Timișoara, cam la 20 de kilometri, între râurile Timiș și Bega. Se spune că acolo se află cel mai bătrân stejar din județul Timiș, un copac cu o circumferință de șase metri, înalt de 30 de metri și cu o vârstă de aproape 500 de ani. Mai sunt însă peste 800 de specii diferite de arbori și arbuști, adunate din toată lumea. Parcul are 100 de ani și a fost amenajat pe vremea contelui maghiar Ludovic Ambrozy.
Citește și: VIDEO/Cum arată aranjamentul floral de 5.000 de euro pentru o nuntă regală. Olandezul care l-a creat e fascinat de România