ComenteazăNicoleta, 10 ani, nu l-a aşteptat pe tatăl ei acasă de Sărbători. Nici de Revelion. A vorbit pe 1 ianuarie să-și zică „La mulți ani”, așa cum vorbeşte cu el zilnic, şi mama ei, la fel, dar anul care a trecut a avut mai multe necunoscute decât alţi ani. A minat toate punţile de siguranţă care ţineau familia la un loc.
Tatăl Nicoletei lucrează în Anglia, în construcţii. Acolo lucrează şi fratele mai mare al Nicoletei. Fetiţa stă împreună cu mama şi cu verişoara ei, Ştefania, 7 ani, într-o garsonieră din Ferentari.
„De mama Ştefaniei nu mai ştim nimic, a părăsit-o la naştere. Şi fratele meu mi-a adus copilul, am crescut-o de la 1 an şi 7 luni”, spune femeia, care a primit, de curând, plasamentul nepoatei.
Tatăl Ştefaniei munceşte şi el tot în străinătate, de unde trimite bani, când poate. Este rezumatul vieții a milioane de familii de români care au pășit în 2021 cu aceeași despărțire care rupe inimi.
„Era distractiv să fim toţi”
Jumătate de familie dincolo de graniţe, cealaltă jumătate, plus bichonul, în locuinţa modestă din sectorul 5, cu inimioare şi flori pe tavan. Cum e în familia de trei fete? „Şi bine, şi rău. Rău, că nu suntem toţi, era foarte distractiv să fim toţi, râdeam”, spune Nicoleta.
Fotografiile de pe perete mărturisesc despre astfel de vremuri de bucurie neumbrită, plină. Dacă am pune cap la cap toţi pereţii din România de pe care familiile zâmbesc întregi spre obiectiv, am obţine Marele Zid Românesc. Vizibil de pe Lună şi de pe Soare.
Mai mare ca zidul lui Trump cu Mexicul. Oare de câte ori ar înconjura Palatul Parlamentului?
„Cu tata, vorbim dacă termină munca în ziua aia. Dacă n-o termină, n-are timp să vorbească cu noi”. Când avea 4 ani şi un pic, tatăl Nicoletei a plecat pentru prima dată. „Nu mai ştiu dac-am plâns când tata a plecat. Eram mică. Îmi amintesc că mi-a spus că se va întoarce”, adaugă Nicoleta.
Help Line pentru
copiii singuri
Pandemia a amânat astfel de promisiuni făcute de zeci de mii, de sute de mii de părinţi români.
Nu există o statistică oficială la zi privind numărul de copii care au un părinte sau doi plecaţi la muncă în străinătate.
Sunt mai multe date parţiale, cele de la Ministerul Educaţiei, care colectează date de la inspectorate, privind elevii în astfel de situaţii. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA) se bazează pe informaţiile de la serviciile de asistenţă socială. Or, aceste servicii funcţionează, în mediul rural, mai ales, doar pe hârtie.
Oficial, numărul copiilor cu părinţi plecaţi e în jur de 80.000. Organizaţia Salvaţi Copiii estimează că numărul acestor copii ar fi undeva la 250.000.
„În sprijinul lor, în sprijinul părinţilor lor şi al persoanelor în grija cărora au rămas copiii, avem un număr de telefon apelabil gratuit, 0800.070.040”, spune Anca Stamin, director de programe la Salvaţi Copiii.
La acest număr de telefon sunt oferite consiliere juridică, consiliere psihologică, sfaturi, informaţii şi chiar sprijin material. Familia Nicoletei şi a Ştefaniei este inclusă în programul Copii Singuri Acasă. Sorina Fekete, psiholog, este cea care se ocupă de cele două fetiţe şi de mamă.
Întâi, stabilim o relaţie, ne cunoaştem, ne împrietenim. Nu vin eu să mă dau mare că sunt psiholog. Abia după ce am construit o relaţie, o apropiere, ele ştiu că pot apela la mine, în orice problemă. Iar copiii vorbesc cu mine deschis, poate mai deschis decât ar discuta cu un părinte.
Sorina Fekete:
„Mi se cereau tot felul de procuri”
Pe lângă suport emoţional, familiile în astfel de situaţii au nevoie de susţinere în relaţia cu instituţiile statului.
„Este foarte important ca părintele să ştie că, înainte de a pleca din ţară, cu sau fără contract, trebuie să realizeze o procedură de delegare temporară a autorităţii părinteşti, astfel încât adultul în grija căruia îşi lasă copilul, bunic sau altă rudă, să dobândească statutul de reprezentant legal al copilului. Să poată semna pentru înscrierea lui la şcoală, pentru o intervenţie medicală, pentru carte de identitate, când cel mic împlineşte 14 ani. Şi lista continuă”, explică Anca Stamin.
Salvaţi Copiii oferă gratuit îndrumare pentru ca părinţilor să le fie mai uşor să se descurce cu actele pentru această procedură. În cazul Ştefaniei, situaţia a fost mai complicată, din cauza lipsei de informaţii despre mamă. „Mi se închideau multe uşi, mi se cerea tot felul de procuri, de la mamă, de la tată, pentru şcoală, pentru medic”, povesteşte mătuşa fetiţei. De curând, femeia a obţinut plasamentul nepoatei şi lucrurile au devenit mult mai simple.
Financiar, mama Nicoletei se descurcă din ce trimit tații din străinătate şi din salariul ei de femeie de serviciu. Anul acesta, taţii au trimis mai puţin, pentru că au lucrat mai puţin, în pandemie. Iar peste toate graniţele închise şi tipurile de carantină, a venit şi cireaşa Brexitului, pe contractele muncitorilor români din Regat.
Când şcoala a intrat în regim online, Nicoleta şi Ştefania au primit tablete de la Salvaţi Copiii. „A trebuit să arătăm flexibilitate, să ne adaptăm la noile nevoi ale copiilor”, afirmă Anca Stamin.
„Pandemia a distrus rutina venirilor de Sărbători”
Comunicarea părinte-copil este esenţială, decisivă pentru dezvoltarea celui mic. Şi de aceea ea trebuie menţinută prin orice mijloace şi în situaţia când părintele e plecat în altă ţară, susţine psihologul Coralia Neagu, de la Salvaţi Copiii.
„Fără şocuri! Copilul trebuie pregătit din vreme şi când părintele pleacă, şi când părintele vine în ţară. Venirile şi plecările neprevăzute, impuse de pandemie, au distrus rutina venirilor şi plecărilor de Sărbători. Când părintele vine şi pleacă peste noapte, că a găsit iar de muncă, e traumatizant pentru copil”, spune ea.
Tulburările de ataşament sunt inevitabile pentru copiii care cresc fără a-i avea alături pe părinţi. Dar urmele unei astfel de copilării pot fi atenuate, dacă părintele gestionează bine relaţia cu cel mic. „Copiii cu părinţi plecaţi au tendinţa să se izoleze, dacă părinţii nu vorbesc mai des cu ei. Evită interacţiunile sociale. Se învinovăţesc, se simt nedreptăţiţi. De ce părinţii lor nu pot sta lângă ei?”, precizează Coralia Neagu.
O bună terapie este să-i faci pe copiii cu părinţi plecaţi să interacţioneze cu alţi copii în astfel de situaţie, să vadă că nu sunt singuri. Salvaţi Copiii organiza tabere de vară în acest scop, în alţi ani. Anul trecut, a fost unul al rezistenţei în tranşeele izolării.
Înşirând mărgele şi zile
Mama din garsoniera din Ferentari duce pe umeri şi grija familiei de aici, şi grija familiei de departe, prinsă în capcana zonelor roşii. „Copiii înţeleg mai puţin ce reprezintă pericolul COVID-19. Resimt însă puternic starea de incertitudine, nesiguranţa e mai mare decât în alţi ani. Practic, acum nu mai au nici un reper, nu ştiu când e data viitoare când îşi vor vedea părinţii. Sunt într-o stare de aşteptare”, spune Coralia Neagu.
“Ne ajutăm una pe alta”, afirmă Nicoleta, pe un ton serios, matur, de la biroul ei improvizat, pentru făcut lecţiile. Fireşte, din când în când, îi face farse verişoarei şi îi „plantează” monstruleţi pe tabletă. „Ea se sperie, dar, până la urmă, trebuie să-i omoare, pentru că o invadează”.
Cele două fetiţe încearcă s-o mai scutească pe mamă de treburi, îşi pun singure de mâncare, îi pun de mâncare şi bichonului, îşi dau toată silinţa la şcoală. Asta depinde de ele. Şi dezvoltă hobby-uri. Nicoleta desenează. Ştefania meştereşte brăţări din mărgele, înşirându-le tacticos, după ce se uită la ele în lumină, să vadă ce culoare au, trăgând cu ochii la ceas. Mânuţele lui negre, care se învârt pe cadranul roz, culoarea preferată a Ştefaniei, apropie cu fiecare rotire ziua când vine acasă tati. Anul ăsta vine sigur. Nu degeaba a zis lumea că 2021 va fi altfel.