„Așa e la Craiova” a devenit mottoul Cetății Băniei, mândria localnicilor, preluat de la fotbal și apoi expus ca etichetă a urbei, capitala Olteniei. Este al doilea an la rând când Târgul de Crăciun de la Craiova prinde un loc de frunte în topul europeanbestdestination.com, un site de turism, adunând zeci de mii de voturi în sondajul turiștilor care au întocmit un clasament al celor mai frumoase evenimente de acest gen de sărbători.

Craiova este într-un top prestigios al Târgurilor de Crăciun alături de Budapesta sau Viena, de unde Libertatea a elaborat reportaje cu momentul festiv trăit de oameni din toate colțurile mapamondului.

REPORTAJ. Craiova rivalizează cu Viena și cu Budapesta la Târgul de Crăciun: vin fiert mai ieftin, porții-gigant, la preț de Occident
Târgul de Crăciun din Craiova

Ca și capitala maghiară, desemnată de votanți drept #1 în 2022 în topul Târgurilor de Crăciun, evenimentul din orașul „leilor” pornește din inima Pieței Mihai Viteazul și se întinde pe o arie de peste un kilometru pătrat, pe aleile și pe străduțele adiacente. În frunte cu primarul Olguța Vasilescu, care are postate periodic imagini din interiorul târgului, craiovenii își umflă pieptul cu mândrie, susținând că evenimentul festiv de Crăciun din Cetatea Băniei este cel mai spectaculos din România, concurând cu cele mai cunoscute din Europa.

Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”
Recomandări
Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”

Căsuțele de poveste unicat – ceva în genul celor de la „Povestea Calendarului” de lângă Sibiu -, un brad înalt de peste 20 de metri, care este măcar la fel de impresionant precum cei de la Budapesta și Viena, un centru civic plin de beculețe și figurine luminoase, care iau ochii turiștilor, nu doar localnicilor, începând de la mijlocul lunii noiembrie.

REPORTAJ. Craiova rivalizează cu Viena și cu Budapesta la Târgul de Crăciun: vin fiert mai ieftin, porții-gigant, la preț de Occident
Căsuțele de poveste atrag vizitatorii târgului

Într-o perioadă în care se vorbește de austeritate sau criza energiei, Craiova e plină cu peste un milion de luminițe și tot felul de decorațiuni de Crăciun.

REPORTAJ. Craiova rivalizează cu Viena și cu Budapesta la Târgul de Crăciun: vin fiert mai ieftin, porții-gigant, la preț de Occident
Peste un milion de luminițe sunt aprinse la târgul de Crăciun

Vin fiert mai aprig

Comparativ cu granzii Viena și Budapesta, Craiova impresionează turiștii cu prețurile prietenoase. Și nu auzi doar vorbindu-se la perfectul simplu, sunt mașini cu numere de înmatriculare din toată Oltenia și Banatul, dar și din București. Plus engleză, spaniolă și arabă. În condițiile în care arta, căsuțele cu accesorii de Crăciun, este slab reprezentată, puține căsuțe, cu globuri sau cu clopoței handmade, cu prețuri pornind de la 30 de lei/bucata, faima târgului este oferită de zonele de mâncare și de băutură.

Adevărata revoluție. Cei zece pași care chiar ar schimba România
Recomandări
Adevărata revoluție. Cei zece pași care chiar ar schimba România
REPORTAJ. Craiova rivalizează cu Viena și cu Budapesta la Târgul de Crăciun: vin fiert mai ieftin, porții-gigant, la preț de Occident
Zonele cu mâncare și băutură sunt cele mai căutate

Vinul fiert este vândut și la tonetele ce comercializează cafea. Fie că este produs în cazane sau diverse alambicuri, costă între 8 și 10 lei. La Budapesta cel mai ieftin este 15 lei, la Viena pornește de la 20 de lei. Oltenii sunt mai aprigi, astfel că vinul fiert din Bănie este mai puternic alcoolizat. „Vere, vă puneți felii de portocală sau scorțișoară, cât vreți!”, a sosit îndemnul comerciantului. Vinul fiert este produsul cel mai vândut, mai ales că e frig și umezeală.

Sorcova, vesela, din porumb – 40 de lei

Sunt și afișe amuzante cu reclame ce aduc aminte de umorul inegalabilului Amza Pellea. „Fructe de mare de nu te mai saturi” sau „Dacă vrei să fii un om bun/Fă cadouri la Crăciun! Mama cozonacilor”. Până să aducem la produsele dragi și cunoscute românilor, cozonacii sunt între 35 și 45 de lei/bucata, în timp ce porțiile de creveți pane, scoici pane, calamari pane și baby caracatiță de mare sunt 30-35 de lei/bucata, porția de 200 de grame. Aproximativ cât o sorcovă, că tot urmează și Revelionul, una confecționată din frunze de porumb, 40 de lei fiecare, în culori vii.

Coșul de cumpărături, mai ieftin în Ungaria decât în România | Experiment Libertatea
Recomandări
Coșul de cumpărături, mai ieftin în Ungaria decât în România | Experiment Libertatea
REPORTAJ. Craiova rivalizează cu Viena și cu Budapesta la Târgul de Crăciun: vin fiert mai ieftin, porții-gigant, la preț de Occident
Printre produsele tradiționale, la târg se găsesc și fructe de mare

Magnetismul mâncărurilor tradiționale

Agitația maximă, mai ales după asfințit, în weekend, este în jurul tonetelor cu mâncare. Nu trebuie să fii gurmand sau înfometat, forfota, fumul, izul emanat de bucatele din carne de porc, imaginea produselor și clienții strânși la mesele rotunde oferă tabloul unui târg de Crăciun neaoș. „Bucătarii”, mulți ardeleni după grai, după port!, au momente când fac față cu greu solicitărilor, învârtindu-se ca titirezul printre mici, cârnați, coaste, piept de pui, cartofi sau murături, în timp ce clienții sunt ca niște animale de pradă în așteptarea porțiilor.

Cârnatul este la preț de Viena, însă mai mare decât în Austria! Porțiile pot ajunge la preț de Budapesta, dar sunt mai consistente. Iată câteva prețuri, cu mențiunea că unele produse sunt la suta de grame, ca pe vremuri pe Litoral, ceea ce mai crește valoarea apărută pe afișe:

– Mici – 6 lei/bucata
– Cârnați de casă, diverse sortimente – 12 lei/100 g
– Ceafă de porc – 12 lei/100 g
– Ciolan presat – 12 lei/100 g
– Piept de pui – 12 lei/100 g
– Pastramă de oaie/berbecuț – 15 lei/100 g
– Cașcaval pane – 12 lei/100 g
– Costiță porc – 12 lei/100 g
– Cartofi aurii – 7 lei/100 g
– Lipie – 5 lei/100 g

img-20221218-wa0011Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

„Aveți grijă, e tare mult, apoi aruncați!”

Concret, o porție cu un cârnat XXXL, două de cartofi la cuptor și o pită ajunge la 70 de lei. Mai scumpi par cartofii decât carnea. De aceea bărbați, femei, copii sunt mai degrabă cu cartonașele cu mititei și muștarul aferent în față, ori cu coaste care îmbie prin mirosul lor. Oamenii sunt mulțumiți, parcă fac deja antrenament pentru Crăciun.

„Mâncare bună, vă recomandăm, dar aveți grijă cât cereți, fiindcă uite, noi ne-am luat prea multă și acum aruncăm! Nu putem mânca tot, ne-a fost poftă și am apăsat accelerația”, se amuză un cuplu, el și ea, trecuți ușor de 50 de ani, uitându-se cu jind cum trebuie să renunțe la tobă, leber, un sfert de coastă și cartofi aurii. Spre deosebire de capitala maghiară, fiecare masă are câte un sac de plastic atașat, astfel că nu vezi aceeași mizerie după ce un client părăsește zona.

Se mozolesc cu vată de zahăr colorată

Crăciunul este, mai ales, al copiilor. Sunt multe zone și produse ce pot fi savurate de cei mici. Atracțiile pentru țânci sunt tot felul de figurine hazlii din vată de zahăr, care ajung la 20/25 de lei, iar puștii le savurează, se mozolesc cu ele, iar părinții sunt bucuroși să-i imortalizeze în fotografii. Clătitele, foarte mari, sunt la 15-20 de lei, în funcție de opțiunile privind compoziția. Plus clasicul, deja, kurtos kolacs, 20 de lei. Prețuri mai mici ca la București, de exemplu.

REPORTAJ. Craiova rivalizează cu Viena și cu Budapesta la Târgul de Crăciun: vin fiert mai ieftin, porții-gigant, la preț de Occident
Copiii au fost atrași de tot felul de figurine hazlii din vată de zahăr

După ce-au mâncat bine, cei mici vor fotografii cu Moș Crăciun, în sania lui, sau cu diverse ornamente de sezon. Sunt zone amenajate cu fotografi de profesie, prețurile pornesc de la 20 de lei poza de 10/15, la care se adaugă 5 lei dacă dorești ca poza să fie magnetică. Sunt mulți patinatori de-o șchioapă, chiar dacă patinoarul este învăluit de muzică de discotecă, nu de Crăciun: 20 de lei sesiunea de o oră cu patinele proprii, 25 de lei cu cele închiriate, dar se pot face și abonamente, între 175 și 225 de lei. Prețuri ca la Piața Constituției din Capitală sau la Moghioroș.

img-20221218-wa0004Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 14

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Libertateapentrufemei.ro
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Unica.ro
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Pârtia unde sute de turişti aşteaptă la cozi interminabile pentru a urca cu telegondola. Parcarea, plină de la primele ore
Observatornews.ro
Pârtia unde sute de turişti aşteaptă la cozi interminabile pentru a urca cu telegondola. Parcarea, plină de la primele ore
Horoscop 22 decembrie 2024. Berbecii sunt dornici de rezultate și asta se vede în tot ce faci, de la cele mai simple gesturi, până la decizii
HOROSCOP
Horoscop 22 decembrie 2024. Berbecii sunt dornici de rezultate și asta se vede în tot ce faci, de la cele mai simple gesturi, până la decizii

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI