19 comentariiLa aproape două luni după incendiile de vegetație din Hawaii, pe un smochin vechi de 150 de ani, trecut prin foc, au apărut frunze noi. Oamenii l-au udat zilnic cu bidoanele și i-au pus compost cu extract de ceai la rădăcină, explică CNN miracolul.
Ce s-a întâmplat un pic mai încolo, în satul nostru global, la 12.500 km distanță, în Crevedia? La o lună de la exploziile de la stația GPL, pe tufele de trandafiri arse, din fața unei porți care nu mai este, au apărut câțiva lăstari. Nu i-a udat nimeni. Poate cerul. E o minune de margine de drum, de margine de șosea București – Târgoviște. Dar nu e o minune măruntă, nu există minuni mărunte. Prin praf, pietriș și cenușă, amestecate de trafic, viața se strecoară iar la suprafață.
Portretele părinților dispăruți
Totuși, mugurele ăsta de speranță poate fi călcat oricând în picioare. Și abia se observă în porțiunea de Crevedia devenită deșert îndoliat. Mașinile se opresc și amatorii de suveniruri tenebroase își fac poze cu resturile negre ale stației GPL.
Casele erau atât de aproape de vacarmul șoselei, încât e greu să-ți imaginezi traiul liniștit pe care cineva l-ar fi putut avea în ele. Acum nu mai locuiește nimeni aici. Nu mai are cine și nici nu mai are cum. Pe pereți sau ce a mai rămas din pereți, pe garduri sau ce a mai rămas din garduri, scânduri înnegrite, copiii au pus pozele mari ale părinților morți în urma exploziilor. „Nu te vom uita niciodată, Mamă, Tată”. Imagini pentru totdeauna surâzătoare ale ireparabilului.
În unele curți, ruinele au fost curățate cu excavatorul, iar terenul a fost nivelat. Urmele utilajelor au rămas tipărite în colbul unde, până de curând, s-au scris, cu pași omenești, istoriile unor familii.
Plopii cu scoarța carbonizată vor învia încet, vor crește coroane proaspete la primăvară. Ei oricum își schimbă frunzele mai des ca alți copaci. Dar cei care și-au văzut gospodăriile pradă flăcărilor își vor recupera mai greu încrederea în ceilalți și în ziua de mâine.
- 10 case au fost distruse complet și 75 de case au fost avariate de explozii, potrivit Departamentului pentru Situații de Urgență. Oamenii au primit ajutoare de urgență, de la Guvern, dar sumele nu acoperă decât o mică parte din valoarea totală a pagubelor. Unele case, chiar dacă n-au căzut, nu mai sunt locuibile decât după reparații capitale.
„E bine că nu mai aud trosc!”
În urmă cu două săptămâni, în curțile sinistraților au apărut, la cerere, primele containere. Un container e pentru dormit, un alt container are WC și cabină de duș. „Ni le-au adus și le-au lăsat aici. Ne-au spus să ne descurcăm. Să le racordăm noi la curent, la apă, la canalizare. Eu mi le racordez singur, că mă mai pricep, dar alții trebuie să plătească, să cumpere materiale”, afirmă un bărbat, care stă în apropiere de fosta stație GPL.
Tanti Florica, 76 de ani, se bucură că are unde dormi fără teamă că va cădea tavanul peste ea. Îi așteaptă pe cei care i-au adus containerele să le și racordeze la utilități. „Când or veni, cred că or să vină, că nu le putem folosi așa, fără curent, fără apă”, spune femeia, arătând spre modulul cu baie și toaletă, pe care stă emblema Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale.
„Știți cum e să trăiești în container? Ca-n paradis! E bine, e bine, că nu mai aud trosc! Dormeam în casa mea și, într-o noapte, pe la unu, am auzit că face trosc! M-am sculat și, până la ora 3, am mutat tot în altă parte, unde e placă deasupra”.
Casa lui tanti Florica, bătrânească, din pământ, s-a zguduit ca la cutremur când au explodat cisternele. Tavanul din dormitor s-a dislocat, pereții s-au crăpat și cele mai multe dintre geamuri au sărit din rame.
„La casa băiatului meu, care e mai în spate, tot așa, au sărit geamurile. El s-a împrumutat la bancă să le schimbe. Dar pe mine nu mă mai împrumută băncile. Eu, la vârsta mea, stau cuminte, ca un copil, dacă-mi dă bomboane, mă bucur. Aștept mila lui Dumnezeu!”.
A primit donații în capre
Despre tanti Florica și necazurile ei ați putut citi în Libertatea. Și-a pierdut caprele, jumătate din păsări, grădina de legume, parcela cu trifoi, nutrețul pentru iarnă, grajdul caprelor, lemnele și multe altele. Are o pensie de 1.915 lei, după ce a lucrat la abatorul din Crevedia, și nu știe cum să mai împartă cheltuielile, să-și refacă mica gospodărie.
Impresionați de situația ei, oameni din satele învecinate i-au trimis două căprițe și „o remorcuță de lemne”. „Dom primar mi-a adus și el trei capre și niște nutreț. Și-a zis că-mi mai aduce dacă-mi mai trebuie”, povestește femeia.
Căprița arsă pe cap a fost tratată, gratuit, de un veterinar, care „a venit la poartă, unde stăteam, la cuscra mea, și nu mi-a cerut nici un ban”. Animalul a rămas fără o ureche, câteva cicatrici pe frunte și cu ceva sperietură. „Sunt cam sperioase astea de le-am primit, nu sunt precum celelalte, pe care le-am crescut de când erau mici. Nu sunt la fel, dar sunt frumoase”, adaugă împăciuitoare tanti Florica.
„Norocul lui Dumnezeu că ne-au scăpat porcii. Și că am scăpat cu viață, că e important să scapi cu viață”. Cei doi porci stau întinși pe paie, în cotețul lor, pichetați de găinile și rațele care au supraviețuit incendiului. „Aveam 40, acum nici nu știu câte mai sunt. Unele au fost pârlite pe pene, pe cap, dar le-au dat penele iar. Trebuie să le iau și lor boabe”.
Așteptând banii pe „cardul de energie”
Pentru căprițe, tanti Florica a cumpărat materiale și a tocmit un meșter din sat să încropească un adăpost nou. „I-am dat 150 de lei. Că nu-ți lucrează nimeni pe degeaba. Și ar lucra nepotul meu, dar nu mai are cu ce, au ars toate sculele, menghina a căzut pe jos, că a ars bancul, au ars ciocanele, bormașina, betoniera, tot. Uite, asta-i găleata de mulgeam caprele în ea, e topită”.
Tot pentru capre, femeia a plătit 600 de lei, să cumpere baloți cu fân, să refacă stocul pentru iarnă. Și pentru ea și nevoile ei în lunile friguroase, a chibzuit și a cumpărat lemne. „Am dat 800 de lei, acum aștept să ne intre banii pe cardul de energie. Cei 700 de lei. Data trecută, i-am dat la gaz. Acum i-am dat pe lemne”.
Cineva i-a trimis lui tanti Florica un sac cu ardei gras. Fiecare ajutor, cât de mic, îi produce o mare recunoștință. Faptul că preotul satului „a lucrat să ne aducă seara mâncare gătită, la cei care nu aveam unde găti”. Faptul că la biserică s-au adus ajutoare, haine, mai ales. Tanti Florica nu are nevoie de haine, garderoba ei n-a avut de suferit. Dar mărturisește că a luat câteva și i-a dus cuscrei sale, ca mulțumire că a găzduit-o două săptămâni.
„Nu cer palate! Vreau în căsuța mea!”
Înainte de explozii, viața lui tanti Florica era mult mai simplă. Ducea caprele pe islaz. Făcea brânză. „Mergeam în vizită la bătrânica de stătea acolo, lângă mine. La ea a ars tot, acum nu știu unde e, au luat-o copiii. Ca să mănânc, mergeam în grădină, luam un pumn de teci, niște mazăre, roșii, ceapă, ardei, aveam borș proaspăt făcut de mine, puneam de ciorbă și mâncam, nu-mi mai trebuia felul doi”.
Nepotul sau băiatul îi mai aduceau câte o pâine de la magazin. Gătea la aragaz, în bucătăria casei sale. Se spăla în baia amenajată cu cadă și boiler. Numai WC-ul îl avea încă în curte. Strânsese nutreț și lemne pentru iarnă. Toate au ars. Dormea în patul ei, fără să audă zgomote ciudate în tavan.
„Apoi a venit vâltoarea!”. Acum doarme în container. Acolo și-a mutat televizorul, medicamentele, ceva haine. „La iarnă, nu știu ce-om face. Că e periculos curentul. Ne-a zis să nu găurim. Că dacă am avea voie să găurim, aș găsi o sobiță, ceva. Nu știu ce-oi face, stau în frig!”.
În locul unde-au fost straturile cu legume, pe vrejurile arse de vinete, au dat frunze noi. „Ce de-a roșii am avut, Doamne! Eram asigurată, eram mulțumită că aveam de toate pentru la iarnă”.
Tanti Florica nu vrea să-și împovăreze băieții, are doi, cu problemele ei. „,Dacă aș putea, să-i ajut eu. Că și lor le e greu”. În curte, o casă pe care unul dintre fii începuse să o ridice a fost grav avariată de flăcări. Grinzile de lemn ale acoperișului sunt, în partea dinspre drum, complet carbonizate.
„Mi-a zis dom primar să mă duc la cămin. Dar nu vreau la cămin, vreau în căsuța mea, acolo. O repar eu, dacă aș avea cu ce. Cât de puțin, dacă sunt oameni cu suflet pentru Dumnezeu, un bănuț, acolo, să mă ajute, să mă mai despăgubească și pe mine. Că am avut. Nu ceream dacă nu aveam. Nu cer palate, vreau în căsuța mea, să pot sta în ea”. Își cere, de fapt, viața de dinainte de „vâltoarea” care a lovit-o, din senin și fără judecată, pe ea și pe mulți alții. Cere iluzia liniștii. Întoarcerea rostului zburat de suflul din altă lume.
Genunchii lui tanti Florica încă sunt umflați, albaștri, de la izbitura din momentul exploziei. „M-am dus atunci la o salvare, să cer niște spirt. Și mi-a zis un infirmier: mamaie, nu te supăra, sunt alții mai rău ca tine. Du-te și caută apă și te spală singură pe rană!”. Și asta a făcut: a găsit niște apă într-o găleată și s-a spălat singură pe genunchii juliți ca în copilărie.