1 comentariuLocuinţa familiei Stan se află chiar în capătul străzii, lângă culmea împădurită a dealului. Dincolo de gardul vopsit în negru spălăcit urmează o alee ierboasă. Imobilele, două, sunt mascate de draperii de verdeaţă şi din drum li se văd doar coamele acoperişurilor şi ceva din ziduri.
În construcția veche, mică, locuiau părinţii, ingineri pensionari, şi cei doi fii, gemeni, în vârstă de 53 de ani. În casa nouă, îngrijită, cu etaj, locuia sora gemenilor cu soţul ei, medic militar, şi fetiţa lor în vârstă de 6 ani.
Potrivit vecinilor, familia se mutase în urmă cu 20 de ani din Pitești, unde locuise la bloc.
O familie retrasă
„Ceea ce se întâmpla în curte sau în casă nu ştiau decât ei. Doar când ieşeau din curte pe drum îi vedeam”, povesteşte o vecină care stă la două case mai în jos de familia Stan. Cel care ieşea cel mai des din casă era medicul militar, care, după pensionare, îşi găsise un serviciu la Mioveni. Pleca în fiecare dimineaţă la opt şi se întorcea după ora patru după-amiază. Colonelul sau Gigi, cum îl chemau vecinii, era şi membrul familiei care interacţiona cel mai des cu oamenii de pe strada Stejeret.
Socrul colonelului, inginerul pensionar, mai discuta cu vecinul din susul străzii, cu viceprimarul comunei Bascov, şi cam atât.
Fiica soţilor Stan era asistentă la Spitalul Militar din Piteşti. Unul dintre gemeni, cu dificultăţi de vorbire şi de mişcare, lucra ca taximetrist. Pe el, vecinii l-au văzut doar în taxi.
Fratele lui, V., cel care avea să-și omoare familia, nu avea nici o ocupaţie, stătea acasă. Foarte rar îşi amintesc vecinii să-l fi văzut pe drumul care coboară spre şosea. Odată, bărbatul a coborât de mână cu nepoata lui. Şi atunci zeci de perechi de ochi l-au urmărit, de dincolo de garduri şi geamuri de verandă, mergând până în intersecţie şi apoi întorcându-se, împreună cu fetiţa.
„Când a trecut pe lângă poarta mea, el i-a zis fetiţei: «Cum îi spunem lui doamna? Bună ziua îi spunem!» Şi ea mi-a zis bună ziua!”, îşi aminteşte o vecină care locuieşte câteva case mai încolo de familia S.
„L-am văzut cu fetiţa de mână pe drum. Nu prea ieşea el, dar când a ieşit atunci, a fost foarte la locul lui, liniştit. Nu ştiu să fi avut o meserie, dar mi-a spus cineva că era instruit, că l-a auzit vorbind şi n-a mai văzut bărbat aşa deştept ca el”, povesteşte vecinul care stă gard în gard cu familia Stan. „Muncea în grădină cu maică-sa, să vedeţi cum umbla cu motocultorul! Şi ce grădină aveau! Puneau şi roşii negre!”.
„În jurul lui, era aşa, un fel de teamă!”
Oamenii de pe strada Stejeret caută explicaţii. Cum de un om pe care-l descriu ca fiind „liniştit”, „politicos”, dintr-o familie de „condiţie foarte bună”, care „n-a făcut niciodată probleme, dimpotrivă, sunt alţii pe strada noastră care fac” să-şi ucidă părinţii, fratele, sora şi nepoata?
Adevărul e că vecinii, chiar şi după zeci de ani, ajunseseră să ştie foarte puţine despre familia Stan. Chiar dacă e situată, teoretic, într-un sat, pe strada Stejeret funcţionează doar vag circuitele de relaţii şi informaţii specifice comunităţilor rurale. Iar soţii Stan, originari din Teleorman, nu aveau nici un fel de alte rude în zonă. Veniseră în Argeş cu serviciul. Ginerele lor, medicul militar, e originar din Bradu. Dar unul din primele lucruri pe care le-au aflat oamenii la mutarea familiei Stan pe stradă a fost că V. suferă de o boală psihică.
Descoperit de câinele vecinilor
În noaptea de 8 spre 9 august, V. şi-a omorât părinţii: întâi tatăl, apoi mama, susţin surse din cadrul Poliţiei. S-a dus în camera fratelui său şi l-a ucis şi pe el, în somn. Au urmat ulterior, sora și fiica acesteia, din casa nouă. Primele rezultate ale anchetei, anunţate de medicii legişti şi de procurorii din Piteşti, arată că V. a folosit, ca arme, un ciocan, nişte pietre şi nişte obiecte tăioase, probabil cuţite. Bărbatul a petrecut noaptea alături de cadavre.
„Sângele era peste tot, mi-a zis finul, care a stat la poartă când au intrat poliţiştii în casă”, afirmă o femeie, care a venit de pe strada vecină să vadă aglomerația de maşini de poliţie ajunse în faţa casei familiei Stan, după ce ginerele, Colonelul, a descoperit cadavrele.
Între timp, după care a fugit din curte. „Uitaţi, a rupt gardul şi a urcat, prin grădina mea, spre pădure”, spune vecinul din susul drumului. Povestind, omul îi dă iepei Crina nişte morcovi de la magazin, aduşi pe bicicletă.
Gardul de plasă e mai mult de formă şi lăstarii de salcâm şi măceş îl acoperă aproape complet. „Vedeţi unde l-a rupt? Acolo. Mai încolo, uitaţi, unde am pus eu o tablă, să nu vină căprioarele, acolo s-a ascuns. Stătea acolo. Pe la cinci seara, aşa, am văzut maşina de poliţie pe drum, dar habar n-aveam. O aud pe fiică-mea că vine pe poartă: «Tată, eu stau afară, că ăsta i-a omorât şi a fugit. Nu intru în casă»”.
Cel care l-a descoperit pe fugarul V. înaintea poliţiştilor a fost câinele Burduş, zis şi Botosul, mic, negru şi cu coada covrig. „Burduş şi mama lui l-au găsit. Stăteau acolo, spre pădure şi lătra. Nu ştiam de ce latră. M-am dus să mă uit şi era acolo. Au intrat şi poliţiştii în curte şi s-au dus după câine”.
După ce l-au prins, poliţiştii l-au percheziţionat pe V. „Am văzut eu cum i-au scos din buzunare un spray şi pliculeţe cu piper praf, pisat, din acelea care se pun în mâncare”. Vecinul adaugă că, după ce a fost încătuşat, când era condus spre maşina poliţiei, V. şi-a tras şapca peste ochi, să nu se uite la mine”.
„Ajungea şi la copiii mei, bine că l-au oprit!”
Tragedia i-a atins în mod diferit pe localnici. Unii, cum e vecinul din susul străzii, care e mai în vârstă, lăcrimează când vorbesc despre tatăl lui V.: „Cât a muncit la casă, la locul ăsta! Şi acum, când să se bucure… Am văzut când i-au băgat în saci de folie, pe ei trei, apoi le-au scos, tot în saci, pe mamă şi fetiţă. M-au rugat de la Primărie să vorbesc eu cu preotul, cum le facem slujba. Pe mamă şi fetiţă le duce Colonelul (soțul acesteia, n.red.) la Bradu, unde au criptă”.
Bunicile şi bunicii de pe stradă se înfioară când pomenesc de fetiţa ucisă. „Ce rău îmi pare de fetiţa aia! Ce frumoasă şi isteaţă era!”, oftează o vecină mai în vârstă. Un tătic insistă că, dacă nu era prins la timp, V. ar fi intrat şi în alte curţi, „ajungea la copiii mei, ei urmau. Bine că l-au oprit!”.
„O traumă în amor. N-am sesizat că are nevoie de psihoterapie”
V. a fost arestat şi dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, unde, spun surse din cadrul procuraturii, a fost interogat o oră. În prezent, este internat la Spitalul Penitenciar Mioveni.
Curtea cu alee de pe strada Stejeret a rămas mai tăcută ca niciodată. E rândul autorităţilor locale, anchetatorilor, doctorilor care l-au tratat pe V. să umple cu vorbe liniştea nefirească.
Peste drum de casa familiei Stan., locuieşte medicul de familie al lui V., o doamnă care şi-a pus la dispoziţie veranda şi curtea pentru ca şefii IPJ Argeş şi procurorii de caz să-şi desfăşoare activitatea la faţa locului.
În evidenţele medicului de familie, V. apărea ca suferind de o boală psihică gravă, incurabilă. Pentru această boală, era tratat de medicul psihiatru Eugen Smeureanu, care a profesat şi la Spitalul Judeţean Piteşti, iar acum are cabinet într-o clinică privată, nu departe de spital.
„Boala s-a declanşat când avea vreo douăzeci şi ceva de ani. Evenimentul precipitant a fost o traumă din amor. Din 2014 îl tratez”, declară medicul. „Îi prescriam reţeta, medicamentele. Se poate, la boala lui, să încerce şi psihoterapie. Adică să discute cu un psiholog. Dar cea mai bună terapie e familia. El era destul de bine inserat în familie. Familia era foarte mândră de comportamentul lui. Episoade de anxietate? Toată lumea are. Tot timpul suntem anxioşi, dar trebuie să ne asumăm riscul. N-am sesizat că are nevoie de intervenţie psihoterapeutică. De 3-4 ori pe an îl vedeam. În rest, venea tatăl lui şi lua reţeta. Familia a făcut un cerc de protecţie în jurul lui”.
„Eu mai ştiu ce-mi spunea? Problemele lui, durerile lui”
Din ce relatează medicul Smeureanu, relaţia lui cu pacientul V. consta, în mare, în eliberarea reţetei, lucru obişnuit când este vorba de o boală cronică.
„Nu era nevoie să-l văd (consult). Cele mai fine observaţii le are tot familia, pentru că trăieşte în permanenţă cu el. El poate să disimuleze. De fapt, familia este în prim-plan. Sigur, nu tratez familia, tratez omul ca atare, dar omul îşi manifestă toate sentimentele în mediul familial. Cu el, când vorbeam, nu-mi spunea lucruri de felul ăsta. Eu mai ştiu ce-mi spunea? Problemele lui, durerile lui. El era foarte mulţumit că a reuşit să-şi salveze existenţa”.
Problema internării lui V. nu s-a pus niciodată, adaugă psihiatrul. „De la un an la altul, nu au apărut schimbări. Tratamentul pe care-l făcea era de profilaxie, ca să nu mai apară episoade noi de boală. Boala există, ea evoluează probabil, în subteran”.
În concluzie, susţine medicul Smeureanu, asemenea tragedii au semne prevestitoare, trebuie doar să le observe cineva la timp: „Nu cred că trebuie să existe teamă în familiile unde sunt bolnavi psihic. Aş zice că trebuie să fie foarte atenţi la micile deviaţii. Sunt mici, mici probleme. De obicei, familiile le sesizează. Tatăl lui nu mi-a spus nimic. Era tot timpul mulţumit şi vesel că poate să-l îngrijească”.
„Ultima oară a fost la comisii în 2004”
La DGASPC Argeş, instituţia care îi achita indemnizaţia de boală lui V., am aflat că bărbatul din Bascov a fost evaluat prima şi ultima dată de o comisie de specialitate în anul 2004. „Pentru că a fost încadrat la handicap permanent, n-a mai fost evaluat după aceea”, a precizat o angajată a instituţiei, membră într-o astfel de comisie.
„Dar să ştiţi, şi dacă vin în faţa comisiei, rar scoatem mai mult decât numele şi prenumele de la ei. Nu vorbesc cu noi. Sunt supăraţi pentru că cred că noi i-am chemat, nu înţeleg că familia i-a adus. Noi le dăm adeverinţa şi le plătim indemnizaţia. Atât. Legea nu ne permite să intervenim, să-i internăm în cămine-spital de psihiatrie, pe termen lung. Asta e o problemă care nu ţine de noi, ţine de Ministerul Sănătăţii. În ultima vreme, Ministerul Sănătăţii îi externează pe bolnavii psihic din spitalele de psihiatrie şi îi trimite în centrele noastre. Nu mai are unde să-i ţină. Nu sunt locuri. Şi asta, nu de ieri, de azi”.
Între timp, la Parchet
La câteva străzi distanţă de sediul DGASPC Argeş, la Parchet, prim-procurorul Laurenţiu Palaghiea urmărea la TV, din biroul lui, care e cam cât o garsonieră, conferinţa de presă a medicului legist Dan Manu. Când medicul s-a oprit, aşteptând fără succes alte întrebări de la reporteri despre cele cinci necropsii, prim-procurorul a dat sonorul mai încet din telecomandă.
„Asta n-o văzusem, nu ştiam ce-au găsit”, a explicat el. „Procurorii care se ocupă de dosar pot dispune, sigur, evaluare psihiatrică. Eu nu ştiu ce vor dispune. Nu dispun nimic eu. Şi nu vreau să facem comparaţii între cazuri, cu alţi suspecţi bolnavi psihic. Analiză toxicologică? Da, se poate dispune şi asta. Să vedem dacă şi-a luat medicaţia. Se poate. Dar, încă o dată, nu dispun eu asta”.
Parchetele, cum e şi cazul celui argeşean, sunt, de obicei, clădiri labirintice, în care până şi câinele Burduş s-ar rătăci. Nu se ştie niciodată cine, ce şi când poate dispune.
„Aşteptăm cu nerăbdare să aflăm amănunte”
Dincolo de marginea Piteştiului, adică în Bascov, primarul social-democrat al comunei, Gheorghe Stancu, participă la conferinţa de presă, la startul unei competiţii sportive destinate persoanelor cu dizabilităţi.
La sediul primăriei, Gheorghe Nedelea, „vicele” liberal, exprimă o poziţie destul de hotărâtă despre crimele de pe strada Stejeret: „o pată neagră, greu de şters de pe imaginea comunei”.
„Locuiesc de 44 de ani în Bascov. Credeţi-mă, om la 67 de ani, sunt încă bulversat. Pentru că şi eu am doi nepoţei de 6 şi 8 ani. Nu mă duce capul, nu pot să cred, cum să iei cuţitul, să omori un copil?”, se întreabă viceprimarul.
„L-am cunoscut pe tatăl lui V.. Era o familie de oameni deosebiţi. Oameni la locul lor, de bună-credinţă, se comportau normal. O familie frumoasă. Şi s-a găsit acest… că nu pot să-i spun om, acest criminal pur şi simplu, că nu poţi să intri în mintea omului. Pur şi simplu, el a premeditat să omoare mamă, tată, soră, care era locotenent-colonel la Spitalul Militar, frate, care îşi câştiga pâinea prin taximetrie, şi fetiţa, că asta m-a intrigat cel mai mult. În zonă acolo, sunt toţi consternaţi. Noi aşteptăm cu nerăbdare raportul după cercetarea de la faţa locului, să aflăm amănunte”.
Măsurile de prevenţie, spune viceprimarul, „trebuie să le ia tot statul, să creeze condiţii, să-i izoleze”. Pentru că „e de-ajuns să găsim unul din ăsta şi să pună o comunitate cum e Bascovul, care e o comună deosebită, cu mulţi locuitori, o comună de tradiţie, recunoscută prin mai multe evenimente la nivel naţional… Ne-a pus într-o postură că nu mă mai gândesc la cei omorâţi cu bestialitate, mă gândesc că imaginea noastră este extrem de pătată şi nu merităm acest lucru!”.
Viceprimarul, îngrijorat de imaginea comunei și de listele de votare
Viceprimarul e conştient, totuşi, că „nu există lege în România să-şi primească pedeapsa proporţional cu faptele comise”. „Acum vreo opt-zece ani, am vorbit şi cu un fost şef de poliţie de la noi, de la Bascov, aceştia erau într-o bază de date, într-o listă la poliţie şi poliţia îi monitoriza, se ocupa de ei, îi mai lua la întrebări. Îi întreba de tratament, cu ce se ocupă…”, explică Nedelea.
„În urmă cu 3-4 mandate, nu vreau să pronunţ numele vreunui partid, dar cineva, la nivel naţional, premier, preşedinte a luat hotărârea ca ei să nu mai fie în vizorul poliţiei. Să fie doar la medicul de familie pe listă. Ce să-ţi facă medicul de familie? Nu poţi tu ca părinte, care-l naşti, îl creşti, îl educi, consumi o mulţime de bani ca să-l faci mare… El a scăpat de sub control. Şi cred că el a avut foarte mari frustrări. Fiind trei fraţi, el neavând serviciu, el fiind şi bolnav psihic… Cred că a lucrat şi el ceva în tinereţe. Cineva mi-a şi spus: cred că putem verifica, dacă a şi votat. Ăştia nici n-au dreptul să voteze. Ăştia trebuie scoşi de pe lista de votare”.