REPORTAJ cu ambulanța în București: echipajele au ajuns să viziteze acasă și câte 30 de pacienți cu COVID pe tură. “Avem nevoie de mai mulți oameni”

“Azi am de gând să te bat. La record”, îl amenință David, ambulanțier (șofer), pe colegul său Laurențiu, într-o scurtă pauză în curtea Serviciului de Ambulanță București-Ilfov (SABIF). Recordul: 28 de adrese, 34 de pacienți suspecți de COVID și 300 de kilometri într-o zi.

Astăzi chiar este o zi bună. O spune dr. Alis Grasu, manager al SABIF, care ne întâmpină în aceeași curte. Anunță că s-au ocupat 76 de posturi din cele 141 suplimentate prin Ordonanța de Guvern întârziată. “Sunt ca o gură de oxigen, dar noi mai așteptăm să vină oameni.”

Alis Grasu are prieteni și adversari în sistemul medical. Inclusiv Libertatea a scris de câteva ori despre afacerile de la Ambulanță.

“De nouă luni se muncește la foc continuu. Am avut un vârf de 1.956 de solicitări într-o singură zi. Noi suntem un serviciu de urgență: avem cod roșu (când viața este pusă în pericol imediat), cod galben, unde se mai poate amâna, dar nu foarte mult, pentru că riscăm să devină cod roșu și consultațiile la domiciliu. La toate acestea s-a adăugat un număr foarte mare de persoane care prezentau simptome ale infecției cu SARS-Cov-2 și care doreau și testare”.

Recomandări

Castelul Peleș a ajuns o ruină în proptele. Casa Regală și Ministerul Culturii negociază molcom cine să rezolve problema care accelerează degradarea

Pe scurt, Salvarea este suprasolicitată. Din 5 octombrie, numărul apelurilor a crescut cu 40% față de lunile anterioare. 

Combinezonul SF în care angajații pot sta și 5-6 ore

Echipajul format din Andrei, 28 de ani, asistent medical, și șoferul Laurențiu, 37 de ani, se pregătește de o nouă plecare la un caz suspect de COVID. Au intrat în tură la 7 dimineața. 

Primul pas în astfel de cazuri este echiparea. Durează între cinci și șapte minute, dar pentru o persoană nefamiliarizată, timpul acesta se dilată. Botoșii trași pe deasupra adidașilor, strânși cu șireturi, combinezonul alb pe care-l îmbraci, dar nu-l închizi încă. Urmează mănușile. Prima pereche. A doua pereche. Peste ele o bandă lată de leucoplast, astfel încât să se lipească bine de mânecile combinezonului.

Nicio părticică de piele nu trebuie expusă. Urmează masca KN95, peste care o altă mască, tip chirurgicală. La final, tragi gluga, închizi fermoarul combinezonului și îți pui viziera. 

Recomandări

Primele clipe ale dezastrului din Spania. Șoferii din Valencia așteptau liniștiți la semafor | VIDEO

Asta se întâmplă de zeci de ori pe zi, cu fiecare caz suspect sau confirmat de COVID.

Deși desprins din filmele SF ale anilor 90, combinezonul mă face să mă simt în siguranță. Și claustrofobic. Dacă faci o comparație, să porți o mască în metrou sau la magazin, e un sport mult mai ușor.

Masca nu obturează oxigenarea organismului

“Să vedeți cum era la 60 de grade. Aveam pielea zbârcită”, îmi spune Laurențiu, care crede că nici la -10 grade nu se vor simți mai rău decât perioada caniculară pe care au traversat-o purtând costumele astea spațiale.

“Nivelul saturației de oxigen nu are nicio treabă cu purtarea măștii. Deși se simte diferit, organismul respiră corect”, mă asigură asistentul medical.

Convingerea lui e în concordanță cu studiile medicale, care atestă că masca permite o oxigenare normală a organismului uman.

A treia pereche de mănuși

Odată echipați, ne urcăm în ambulanță. Stau în spate cu Andrei, care își pune a treia pereche de mănuși. “Să-i dăm drumul!”. Și se aprind semnalele sonore și luminoase. Tăiem Bucureștiul cu strigătul sirenei ambulanței. Sirenele care au ajuns coloana sonoră a Capitalei în ultimele nouă luni.

Recomandări

Alexandr Stoianoglo, candidatul prorus la președinția Moldovei, sponsorizat cu bani din România. Afaceristul care i-a plătit o vacanță de lux

Andrei și-a dorit dintotdeauna să fie asistent medical pe ambulanță. A început ca voluntar și de șase ani ajută oamenii așa. De trei ani face echipă la SABIF cu Laurențiu. 

“E o perioadă foarte grea, dar eu, personal, îmi fac datoria în această pandemie. Când am decis să lucrăm în sistem de urgență ne-am asumat inclusiv război, pandemii, calamități etc.”, explică el, convins însă că lumea ar trebui să fie totuși mai înțelegătoare cu cadrele medicale.

Pentru turele suplimentare și contactul direct cu pacienții cu COVID, echipele primesc și sporuri. Andrei a primit două stimulente de la începutul pandemiei.

Pe cei care nu cred în COVID și în purtarea măștii îi invit să facă voluntariat cu noi, să vadă prin ce trecem, să vadă cazuri grave și să înțeleagă că pe unii chiar îi omoară.

Andrei Ștefan, asistent medical pe ambulanță

De ce ambulanțele au întârzieri cu orele în cazurile de COVID

“În martie-aprilie, când coboram din ambulanță în fața unui bloc, oamenii ne aplaudau. Am crezut inițial că erau ironici. Nu erau. Acum, însă, s-au dus vremurile alea”, mărturisește Andrei.

Doar că SABIF funcționează cu doar 67% din capacitatea sa. “E nevoie de mai mulți oameni, suntem epuizați”, spune asistentul medical. E mulțumit totuși că a putut să-și ia câteva zile de concediu în vară și a apucat să-și viziteze părinții și bunicii.

Alis Grasu admite c-au avut și apeluri mai vechi de 24 de ore în cazurile de testare de COVID-19, dar susține că astăzi s-a ajuns, în sfârșit, la zi cu solicitările.

Care sunt pașii pentru evaluarea pacienților diagnosticați cu COVID?

1. Ambulanța primește listele cu pacienții pozitivi de la DSP, oamenii cărora li s-a făcut ancheta epidemiologică. 
2. Operatoarele de la micul dispecerat înființat în sediul SABIF, dedicat COVID, îi sună pe pacienți pentru a identifica situațiile care s-au agravat și devin urgențe. 
3. Dacă nu sunt urgențe, pacienților li se spune că va veni o ambulanță de transport fie de la SABIF, fie de la ISU, care îi va prelua și îi va duce la spitalele de evaluare. 
4. Sunt transportați către aceste centre, apoi înapoi la domiciliu, dacă nu este necesară internarea lor.  

Acestora însă li se adaugă miile de apeluri de la pacienții cu simptomatologie care n-au fost încă testați.

Medicul coordonator face un triaj pe solicitări și, în funcție de ce se spune la telefon, prioritizează urgențele. Trimite ambulanța în 3 minute în unele locuri, în altele, în două ore.

“Oamenii se raportează la momentul în care ei sună, nu la momentul în care noi primim cazurile”, explică și șoferul David în curtea serviciului de ambulanță. Calculul pacienților este însă logic, iar cei din ambulanță știu acest lucru.

Important este cum vorbești cu oamenii când intri în casa lor, fie și la 5 dimineața. Dacă îți ceri scuze și le explici, cei mai mulți înțeleg.

David, ambulanțier

“M-am speriat foarte tare că sunt infectat”

Autosanitara încă gonește spre adresa din sectorul 6. Îl întreb pe Andrei dacă nu-i este teamă că se va infecta. E întrebarea banală în jurul căreia se rotește întreaga planetă. De la începutul pandemiei, aproximativ 80 de lucrători ai SABIF au fost diagnosticați pozitiv.

“Ținând cont că am văzut mulți oameni în suferință infectați cu COVID, cea mai mică simptomatologie m-a speriat și pe mine. De două ori am avut emoții că m-am contaminat”, spune el.

În pandemie, reflexul mintal al fricii se învârte însă în spirală, zi după zi. Iar oamenii din ambulanță nu sunt imuni la teama noastră, a celorlalți.

“O dată am făcut enterocolită și a doua oară am avut o colică biliară, pe alimentație precară și suprasolicitare. De fiecare dată s-a dovedit că nu am avut infecție cu SARS-COV-2, dar m-am speriat foarte tare. Recent, din proprie inițiativă, mi-am făcut testul de anticorpi și nu am tipul care să mă protejeze. Deci, nu l-am avut”, povestește asistentul.

Acasă la un suspect de COVID-19: “Medicul de familie mi-a spus să vă sun”

Mașina oprește în fața unui bloc. “Bărbat, 44 de ani. Febră, durere în gât, tuse”. Urcăm la pacient. Două femei aflate pe casa scării aproape că se scuipă-n sân când văd echipajul selenar. Bărbatul deschide ușa și intrăm cu toții în casa omului căruia urmează să i se facă o evaluare.

“Dureri de mușchi, de cap? Oboseală? În ultimele două săptămâni ați avut contact cu persoană diagnosticată cu COVID-19? Utilizați mijloace de transport în comun? Locuiți cu mai mult de trei persoane în casă? Utilizați masca de protecție în afara domiciliului? Comorbidități?”. Și întrebările curg din formularul pe care asistentul îl completează pe măsură ce bărbatul răspunde la cele mai multe cu NU.

I se ia temperatura: 37,8. Tehnic vorbind e subfebril, dar Andrei decide că îndeplinește definiția de caz pentru o persoană infectată cu COVID-19 și-l întreabă dacă vrea să fie testat, explicând tot parcursul analizei. “E important să nu ieșiți din casă până nu aflați rezultatul de la DSP.”

Testul de care ne temem toți

“Tare nu voiam să fac testul ăsta”, spune bărbatul cu ochii ațintiți pe bețișoarele desigilate acum de asistent.

“Ați auzit povești. Vă spun eu sigur că ați auzit povești”, îi răspunde asistentul amuzat, apoi îl asigură că nu doare așa tare cum vorbește lumea. În câteva secunde îi ia exudat din nas și din gură.

În timpul ăsta, pisica pacientului se învârte printre picioarele echipajului. Combinezonul larg, care foșnește, o intrigă așa tare încât decide să-l cerceteze în amănunt cu ghearele. Laurențiu o dă ușor la o parte.

Pacientul primește tratament cu Paracetamol și recomandarea ca, în cazul în care starea i se agravează, să sune la 112. Și să aștepte rezultatul de la DSP. 

“Eu, sincer, am sunat pentru că așa mi-a zis medicul de familie, că altfel nu sunam”, spune bărbatul ușor jenat în fața întregii mobilizări.

“Ambulanța este, într-adevăr, pentru urgențe”, răspunde Andrei și-i urează “Sănătate multă”. Este salutul comun al oamenilor de la Ambulanță.

Cine trebuie să consulte pacienții?

Dincolo de acest apartament din care echipajul iese, sistemul suferă de confuzie. Ultimele declarații ale ministrului Nelu Tătaru, prin care le cerea medicilor de familie să se implice în anchete epidemiologice și evaluarea pacienților cu COVID-19, au creat un alt rift între specialitățile medicale.

Colegiul Medicilor de Familie (CMR) a refuzat consultarea fizică a pacienților asimptomatici sau cu forme ușoare, spunând că nu au echipamentele necesare de protecție. 

De asemenea colegiul a cerut modificarea contractului-cadru și a normelor de aplicare, astfel încât Guvernul să găsească soluții prin care să plătească medicilor de familie stimulentul de risc prevăzut în lege pentru cazurile de COVID. 

Și-așa povara COVID-ului se aruncă dintr-o curte într-alta. De cele mai multe ori, nimerește în curtea din Mihai Eminescu, baza SABIF. Acolo unde echipajul urmează să se întoarcă. 

Stația și mesajele

Din stație se aude vocea groasă a unui bărbat: 

– 292. Spitalul Elias a anunțat ceva cu locuri la neurologie, neurochirurgie și funcționarea CT-ului?

Operatoare: 

– Nu a anunțat.  

Asistent medical: 

– 244. Liber la adresă, pacient suspect cu Sars-Cov-2, recoltat la domiciliu, venim în stație să aducem probele și să ne decontaminăm. 

Sunt discuțiile aproape codate pentru noi, care lor le oferă informații în timp real.

Șofer de ambulanță: “Tragem de noi până când nu mai putem. Și când cădem și noi, cine o să ne înlocuiască?”

Jos, înainte să reintrăm în ambulanță, ne dezinfectăm. Echipajul se stropește reciproc prima dată cu un spray cu alcool, apoi cu unul cu clor. Din cap până-n picioare. Combinezoanele se simt acum, pe piele, reci și ude. După ce ne uscăm cât de cât, urc în față, alături de șoferul Laurențiu. 

Are 37 de ani și lucrează de 11 ani ca șofer pe autosanitară sau ambulanțier. Vorbim de traficul infernal din București. “Când mergi în regim de urgență e un factor de risc mult mai mare. Trebuie să te orientezi foarte bine, să nu intri în ceilalți, să nu intre ceilalți în tine. Chiar dacă ai sirene și girofar.”

Presiunea psihică de acum însă a devenit mult mai grea: turele interminabile, sutele de kilometri la volan, într-un combinezon, la 40 de grade, l-au făcut pe Laurențiu să coboare de la volan tremurând. “Îmi fugea imaginea din fața ochilor.”

“Încercăm să rezolvăm toate problemele și la final de tură vedem că tot au mai rămas solicitări. E extraordinar de greu să ajungi la toate.”

Starea de urgență ca avantaj pentru ambulanțe

În primele două luni din pandemie nu a apucat să-și vadă copilul de 5 ani. Starea de urgență, totuși, i-a adus ceva bun: un București gol. “Puteam să facem și câte 50-60 de testări pe zi în perioada aia. Nu era nimeni pe stradă în afară de noi, Poliția și Pompierii”, spune Laurențiu.

Șapte luni mai târziu, volumul de muncă s-a dublat, dar personalul a rămas același. Viitorul nu se arată prea senin, dacă lucrurile vor continua în același ritm.

“Până la finalul anului va fi o situație cruntă. Deja am ajuns la o stare de epuizare, tragem de noi, tragem de noi și vom trage până când nu mai putem. Și atunci cădem și noi, cine o să ne înlocuiască?”, se întreabă mâhnit Laurențiu.

E însă o estimare neștiințifică, la firul ierbii.

Și-ar dori ca Guvernul să suplimenteze definitiv numărul de posturi pentru serviciile de ambulanță, nu doar în starea de alertă: “Acum e o reală nevoie de oameni.”

De bine despre Firea: “A dat ambulanțe noi”

Laurențiu conduce o ambulanță nouă, pe care scrie mare Primăria Capitalei. E una dintre cele 106 oferite de Primărie parcului auto SABIF. Iar el e mândru de mașina „lui” mult mai confortabilă și bine dotată. Celelalte 100 de mașini pentru urgențe sunt vechi din 2007.

“Nu fac politică, dar o simpatizez pe Firea. E singura care ne-a dat. Ne-a ajutat și pe noi, și pe cetățeni.”

Înapoi în bază, la decontaminare 

Ruta ajunge din nou la sediul SABIF. Ambulanțierul face stânga pe strada Suvenir și trage autosanitara în parcare, unde urmează să fie nebulizată cu aerosoli uscați și dezinfectată cu șervețele și soluții cu spray de interior.

Noi intrăm într-un fel de cort de triaj, doar după ce o doamnă în combinezon ne pulverizează cu aerosoli uscați.

În cort suntem din nou stropiți cu altă soluție, iar o sticlă cu spirt îmi inundă mănușile.

Urmează dezechiparea conform protocolului. Alte minute greu de recuperat pentru cazurile în așteptare. Tot echipamentul se dă jos, într-o ordine clară, apoi este rulat atent și aruncat într-un sac de plastic galben. 

Andrei predă probele recoltate care, la final de tură, se strâng și se trimit la laborator, apoi ajung la DSP. 

Cod galben de urgență 

Finalul turei e încă departe. Un anunț în boxele din curtea Serviciului de Ambulanță îi urcă înapoi în mașină pe Andrei și Laurențiu. Plecăm, de data asta doar cu două seturi de mănuși, mască și vizieră la o urgență de cod galben.

“Bărbat cu durere toracică, transpiră, vomită și nu poate sta în picioare. Poate fi de la colică biliară până la un infarct miocardic. În funcție de ce găsim, facem tratament, stabilizăm pacientul, apoi îl transportăm la spital, dacă este cazul”, vorbește asistentul către mine sau către el, repetându-și variantele.

Adresa e cumva mai aproape, pe Calea Victoriei, Casa Venus. Ajungem în câteva minute. Conform legii, timpul statistic pentru sosirea ambulanței în București este de 8 minute și în afara orașului de 15 minute.

Real, un echipaj cu un ambulanțier foarte bun, la orice solicitare, face 15 minute dintr-un capăt în altul al orașului. Uneori, însă, traficul e atât de aglomerat, încât nu ai pur și simplu pe unde să treci.

Andrei, asistent medical:

De data asta suntem în timp. Echipajul în salopete roșii, cu benzi reflectorizante și multe buzunare, intră în clădire cărând monitorul cu defibrilator, tubul de oxigen și trusa. Îi oferă asistență bărbatului, în timp ce-i face și o evaluare COVID. 

Nu prezintă simptomatologie de infectare cu noul coronavirus, așa că urgența este una obișnuită pentru ei. 

Pacientul, odată stabilizat, poate fi dus la spital pentru mai multe investigații, dar refuză.

Andrei și Laurențiu ies din clădire în Calea Victoriei, unde viața se derulează aproape nealterată. 

“Urgența fiecăruia este cea mai mare”

Frustrarea nu e însă un sentiment străin de „oamenii de pe salvare”. Mulți dintre ei cred că meseria asta e una vocațională, plină de adrenalină. Tocmai d-asta au ales ambulanța. Un serviciu de urgență în care acum sunt obligați să facă mii de testări de COVID. O frustrare la nivel personal, spune Andrei:

Asistentul povestește că a avut și cazuri de COVID urgente, în care pacientul se afla în stop cardio-respirator și a trebuit să-l resusciteze “o oră jumate echipați în combinezoane”. Dar și cazuri în care persoana care a apelat la 112 a exagerat simptomatologia, doar ca ambulanța să ajungă mai repede.

“În astfel de situații, există riscul ca resurse foarte importante și necesare să nu ajungă la o urgență de cod roșu pentru că s-a dus la o consultație la care s-a exagerat simptomatologia și a fost încadrată ca și urgență”, explica și Alis Grasu, care-i roagă pe pacienți să fie onești când sună la 112.

“Realitatea e acum”

Și șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a îndemnat populaţia să nu apeleze numărul de urgenţă 112 doar pentru a cere testarea sau dacă DSP nu le răspunde. “Asta încarcă foarte mult sistemul de urgenţă. Apelurile la 112 trebuie să fie apeluri de urgenţă.”

Cu toate astea, oamenii, îndrumați de medicii de familie, din necunoștință sau chiar din teamă, apelează în continuare la Serviciul de Urgență pentru că au rămas fără gust sau miros. 

În curtea SABIF, șoferul David își amintește cum stăteau lucrurile în luna martie. 

„Când i-au închis în casă, în starea de urgență, nu mai suna nimeni dintr-o prostie la salvare, toți cei care sunau aveau cu adevărat probleme. Acum…”

„Era ce trebuia să fie Ambulanța”, completează Laurențiu.

E o discuție pragmatică, purtată sub soarele rece.

În București, rata infectării a depășit trei la mia de locuitori, iar numărul total al cazurilor de COVID a ajuns la 27.284 doar în Capitală. 

“Starea de urgență a fost pe frică, nu pe realitate. Realitatea e acum”, mai spune ambulanțierul David și sare în mașină ca să gonească spre o nouă adresă. Recordul stă să cadă.

Un reportaj video din Ambulanța București-Ilfov poate fi urmărit pe Recorder.ro

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 20

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro