17 comentarii- În județul Covasna, potrivit datelor de pe site-ul inspectoratului școlar, în aproape 66 la sută dintre unitățile de învățământ predarea se face în maghiară. În aproximativ 18 la sută din școli se studiază în română, iar în 16 la sută din școli se studiază și în maghiară, și în română. În Târgu Secuiesc, singurele clase unde se predă în română sunt cele de la Școala Turoczi Mozes.
De pe străduțele dintre blocuri, se adună în curtea acoperită cu bitum elevii, în grupuri sau câte unul. Sunt îmbrăcați în alb și negru și poartă cravata albastră a școlii, așa cum le-a recomandat conducerea instituției, printr-un mesaj bilingv pe Facebook.
Invitația conducerii a fost precedată de două poezioare, una în maghiară și una în română: „Să punem în ghiozdan speranță și-o amintire din vacanță!”. Dar în cele mai multe cazuri, mesajele din rețeaua de socializare sunt în maghiară și atât.
Două clase I s-au aliniat sub comanda învățătoarelor: o clasă cu predare în limba maghiară și una cu predare în limba română. Nu poți să-ți dai seama care e una și care cealaltă, pentru că piticii sunt prea emoționați să vorbească. Sau să se miște. Cel mult își rotesc capetele, păstrând cu sfințenie formația de doi câte doi. Buchetele pe care le țin în mâini cu strășnicie sunt mai mari decât ei. Dacă nu te uiți cu atenție, ai zice că e un lan de gerbera și umbra iepurelui acolo, un strat de trandafiri tremurători, nu două clase de copii în prima zi de școală.
Discursuri, de pe foaie
În jur de 500 de elevi în 24 de clase are în total Școala Turoczi Mozes. N-au venit toți la festivitatea de deschidere, dar, grație părinților, bunicilor și cadrelor didactice, curtea s-a umplut. Un tătic care e și polițist a venit în uniformă și se ocupă, voluntar, să dirijeze traficul. Cu o expresie jovială, bărbatul cu chipiu îndeamnă șoferii să nu parcheze pe trotuarul de lângă poartă. Să nu se producă ambuteiaj. În curtea școlii se află, deja, câteva mașini, care îi stingheresc un pic pe cei care vor să vadă mai bine, mai de aproape, toată ceremonia.
Pentru „boboci”, a fost pregătită o scenografie: un arc de sârmă, decorat cu flori lila, din material textil, sprijinit de doi copii din clasele mai mari. Festivitatea începe în jurul orei 9, așa cum fusese anunțat. Întâi, o elevă citește pe ton solemn, cu pauze de expresivitate, un text în maghiară. Apoi un elev citește același text, de data asta în română, text care conține urări de bun venit și anunță ordinea discursurilor.
Întâi vorbește directoarea școlii, Maria Terezia Voloncs. Într-o rochie roșu corai, cu un sacou înflorat, de vară, doamna directoare se adresează audienței în maghiară. Nu se grăbește să ajungă la o concluzie, așa că, după vreo cinci minute, audiența dă discrete semne de plictiseală. Doamna directoare mai vorbește încă vreo cinci minute, citind de pe foaie, într-o liniște ca în sala de examen. Părinții își caută odraslele din ochi, se uită la drapele, cel al UE, al României și steagul școlii, leagănă bebelușul din cărucior, încearcă să se sprijine de mașini, să vadă mai bine în centrul careului.
Momentul „bobocilor”
Al doilea la microfon este directorul adjunct, Decebal-Ilie Moroianu, care citește și el de pe hârtie. Vorbește în română, dar nu are foarte multe de spus după „Dragi elevi”. Ceva despre succes, putere de muncă și proiecte. Primește și el aplauze, mai mult ca mulțumire că nu s-a lungit cu urările.
Tensiunea crește pe măsură ce se apropie momentul Kodak al festivității.
De la stație se aude un cântecel pentru copii, iar „bobocii” pornesc în marș ușor împiedicat spre arcul de flori. Unii se uită în spate, spre mămici, alții stau cu ochii pe sus, după glasul învățătoarei. Prin toată adunarea în curtea școlii care arată ca orice altă curte de școală dintre blocuri, circulă un fior. O stare intraductibilă de așteptare, de parcă toți și-ar ține un pic răsuflarea în fața unui nou început.
Elevii din clasele mai mari își înconjoară și ei diriginții. Sunt veseli, radioși, nerăbdători. Până la următoarea vacanță de vară, toate expresiile astea vor dispărea, pe rând, de pe fețele lor, indiferent de limba în care învață. Vor ajunge la numitorul comun al oboselii și al grijilor pentru schimbările din programă.
După discursuri, muzică și nume anunțate la microfon, copiii s-au încolonat spre clase. Părinții și celelalte rude s-au retras și i-au lăsat, dintr-odată, singuri pe treptele de la intrare. Singuri cu profesorii, manualele și orarele. Ultima care a părăsit curtea a fost stația de amplificare.