Dintre numeroşii adversari pe care Hagi i-a întâlnit pe teren, puţini au avut de partea lor o armată atotputernică, deşi nevăzută, precum are părintele Alexandru Balaban din Dăeni, Tulcea.
Evoluând cu numărul 5 pe tricou, ca fundaş stânga, preotul din Dobrogea a dejucat, atât prin puterea rugăciunii atent formulate, cât şi prin viteza de alergare, multe atacuri coordonate de însuşi Regele şi construite ambiţios de foşti golgheteri ai Ligii 1.
Toate acestea şi multe altele s-au petrecut în meciul de gală, organizat miercuri, în scop caritabil, pe Stadionul „1 Mai” din Slobozia.
Solidaritate pentru copiii de la Fundeni
Evenimentul a fost organizat de Iulian Mihăilă, preşedintele Asociaţiei Liga Legendelor, şi a adunat pe acelaşi teren foşti fotbalişti, vedete şi voluntari. Scopul: dotarea cu aparatură modernă a secţiei de Oncohematologie Pediatrică de la Institutul Clinic Fundeni.
Motivarea a venit de la arhidiaconul Mihail Bucă, a cărui fetiţă de 4 ani se află la patra sesiune de chemoterapie. „M-am gândit, vorbind cu Iulian, că am putea ajuta, cu un meci caritabil, nu doar pe fetiţa mea, să beneficieze de condiţii bune de tratament. Am putea să ajutăm şi ceilalţi copii internaţi la Fundeni”, spune preotul Bucă.
Tatăl micuţei paciente şi părintele Horia Prioteasa, de la biserica din curtea Institutului Fundeni, au dat lovitura de începere a meciului, apoi au privit spectacolul emoţionaţi, de pe bancă. Arbitru de centru a fost Alexandru Tudor.
În echipa Legendelor, au evoluat Hagi, Miodrag Belodedici, Lucian Sânmărtean, Dani Coman, Eric de Oliveira, Florin Gardoş, Bogdan Argeş Vintilă. Pe postul de antrenor a fost distribuit Helmuth Duckadam.
În echipa vedetelor, s-au aliniat la start, printre alţii, luptătorul Daniel Ghiţă, realizatorul TV Dani Oţil, magicianul Robert Tudor, Iulian Mihăilă, părintele Alexandru Balaban. Legendele au avut de înfruntat, în a doua repriză, şi o selecţionată cu foste glorii ale fotbalului din Ialomiţa.
În public, s-au aflat multe grupe de copii şi juniori, de la cluburile sportive din Slobozia şi Ţăndărei. Deşi nu erau nici în stadiul de email de dragoste când Hagi făcea istorie pentru fotbalul românesc, micuţii îi scandau numele “decarului” şi aplaudau de câte ori acesta trecea prin dreptul tribunei lor. Toţi se înghesuiau să-l vadă cât mai de aproape, spre exasperarea paznicului, care voia şi el să facă poze liniştit.
O remiză cât o victorie
În prima repriză, deşi Regele şi Belodedici se găseau pe teren ca-n vremurile de aur, echipa părintelui Balaban a reuşit să înscrie de două ori.
La goluri s-a bucurat tot stadionul, dar mai ales cei zece copii de la Racheta Dăeni, pe care preotul Alexandru i-a adus cu el “să vadă şi altceva, să-şi deschidă ochii spre lumea mare”.
Legendele fotbalului au echilibrat scorul, după scurta pauză şi duelul caritabil s-a încheiat cu un 2-2 spectaculos şi muncit. Pe teren au intrat şi foştii fotbalişti din Ialomiţa, pentru ca părintele Balaban şi compania să-şi tragă un pic sufletul.
Cutii pentru donaţii circulau prin tribune. Biletele la meciul din campania „Fotbalul face bine” se găsesc până pe 30 septembrie de vânzare, pe bilete.ro.
“Vrem să organizăm, în toamna aceasta, un meci caritabil tot pentru Institutul Fundeni şi la Bucureşti”, susţine organizatorul Iulian Mihăilă, care are experienţă în strâns bani pentru tratamentul copiilor bolnavi de cancer.
Traseele Domnului
Şi părintele Balaban are o astfel de experienţă a campaniilor umanitare, după cum aţi putut citi în “Libertatea”. Preotul din comuna tulceană a avut, în copilărie, gânduri să devină fotbalist. Dar s-a accidentat la coloană şi, când medicii au zis că nu mai e nimic de reparat, copilul Alexandru a visat “o bătrână care-l duce de mână într-un spital şi acolo se vindecă”. Şi s-a vindecat. După ce a fost iar pe picioare, a lăsat fotbalul deoparte şi a început să meargă mai des la biserică.
Căile Domnului fiind necunoscute, părintele Balaban a ajuns, până la urmă, pe aceeaşi bancă şi în acelaşi vestiar cu Hagi. A ajuns să fie fluierat de Alexandru Tudor, într-o versiune mai relaxată, e drept. Şi să aibă “ultraşii” lui, pe care să-i ducă la pizza după meci. “Părinte, dumneavoastră şi magicianul Robert aţi alergat cel mai mult!”, i-au spus copiii preotului tulcean, roşu la faţă după efort.
Cozi la autografe şi poze
După meci, micii spectatori au alergat după autografe la toţi jucătorii. Belodedici a stat aproape o oră să semneze şi să pozeze. “Fac cu fiecare, aveţi răbdare!”, a apucat să spună Căprioara, înainte de a dispărea în marea de căpşoare şi mânuţe.
Sânmărtean, Eric, Duckadam, Gardoş, Daniel Ghiţă, Dani Coman, magcianul Robert au stat şi ei cuminţi la fotografii cu fanii.
Copiii din Dăeni, poate pentru că aveau vedeta lor, care le-a fost şi şofer, nu s-au dat în vânt după autografe. I-a interesat, în schimb, zgura din spatele porţii. Un lucru nou, faţă de iarbă. Au testat-o, au răscolit-o, au mirosit-o, până s-au făcut portocalii din cap până în picioare.
Uşor accidentat la un genunchi, preotul i-a numărat pe copii şi i-a dus la maşină şi de acolo la masă. Hagi intrase la duşuri. Iar Belodedici probabil dă autografe şi acum, la marginea terenului, zâmbind senin la smartphone-urile întinse spre el.
Fotografii: Maria Andrieș