REPORTAJ. De ce au ieșit sute de femei să-și ceară drepturile în stradă: „La mine în sat, violența domestică e regula zilei. Iar poliția nu te ia în serios”

„Cade una, sărim toate”. „Indiferența hrănește violența”. „Eu sun la poliție atunci când văd că o femeie este agresată pe stradă”. „Rușinea este a agresorilor”. 

Acestea sunt doar câteva dintre pancartele care stau întinse prin parcul din fața Teatrului Național din București. În jurul lor, sute de oameni umblă forfota: unii își îmbrățișează cunoștințele, alții își leagă la brâu, pe cap sau la gât eșarfe inscripționate „Împreună pentru siguranța femeilor”. Este 22 octombrie și la fel ca în ultimii nouă ani, la mijlocul toamnei se organizează marșul dedicat victimelor violenței domestice și sexuale. Are loc, simultan, în București și alte șapte orașe din țară, din Timișoara, la Baia Mare și la Giurgiu. 

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 10

Tot mai multe cazuri de violență domestică

Oamenii care s-au adunat în Capitală sunt îmbrăcați vesel și colorat, potrivit pentru o zi cu 30 de grade în termometre. Majoritatea sunt tineri. Adică Mileniali și Gen Z. Și majoritatea sunt femei, dar în mulțime se disting și destui bărbați, veniți singuri, în mici grupuri ori cu partenerele. 

Recomandări

Soțiile lui Beniamin Lup, liderul unui ONG cu relații în SUA, moarte în condiții suspecte în România și Republica Moldova. Alte două partenere, date în judecată după ruperea relațiilor

Toți s-au strâns la Kilometrul 0 al României pentru a fi o voce în numele aproape unei treimi din femeile române care au suferit din cauza violenței fizice ori sexuale după vârsta de 15 ani, așa cum arăta o statistică din 2018. 

Însă cifrele au crescut exponențial în cei doi ani de pandemie – și mai ales în carantină – au atras atenția autoritățile de la Bruxelles. Două exemple: în Franța, violența domestică a crescut cu 32% într-o singură săptămână, iar în Lituania – cu 20% în trei săptămâni de perioadă de carantină. 

„Extrema dreaptă a prins curaj”

„Femeile în continuare mor din cauza patriarhatului, a bărbaților abuzivi, din cauză că poliția nu intervine și din cauză că nu există servicii sociale”, explică nevoia de a fi astăzi în stradă Anca Nica, 38 de ani, de la Asociația E-Romnja, unul dintre ONG-urile organizatoare ale marșului. 

Anul acesta, spre deosebire de cei anteriori când s-a organizat marșul, climatul politic european și național e mult mai vulnerabil pentru situația femeilor și minorităților, spune activista. „Mișcarea de extremă dreapta a prins mult curaj, în ultima vreme crește din ce în ce mai mult acest pericol. Alegerile de la anul or să ne zică în ce direcție se îndreaptă România. Dar vedem că, din păcate, în România nu există o conștiință pentru drepturile femeilor din partea clasei politice”, spune Anca Nica. 

Recomandări

Trei măsuri arbitrare ale regimului comunist au cauzat catastrofa de la Certej. Un munte de nămol și cianură a îngropat de vii 89 de oameni

Femeile rome și din mediul rural, cele mai vulnerabile

Activista crede că, spre deosebire de deceniile anterioare, în 2023 femeile nu mai resimt atât de mult rușinea de a raporta actele de violență la care sunt supuse. Sunt conștiente, sunt curajoase și vor să-și apere drepturile. Problema rămâne însă tăcerea complice. Mai ales a instituțiilor de stat. 

„Foarte multe femei – femei sărace, femei rome, femei din comunitatea LGBT sau lucrătoare sexuale – nici măcar nu reușesc să acceseze serviciile sociale de suport, care sunt oricum insuficiente. Pentru femeile fără educație sau pentru femeile vizibil rome, prin culoare sau prin port, accesul la aceste servicii este aproape inexistent”, spune Anca Nica. 

Eu lucrez doar cu femei rome din comunități foarte vulnerabile. Din ce în ce mai multe reclamă violențele, dar, din păcate, dacă nu ai și o intervenție din partea polițiștilor, nu ai cum să crezi că ești într-un sistem care te poate proteja.

Anca Nica, activistă E-Romnja:

Recomandări

Șofer român de TIR blocat trei zile pe autostrada distrusă de inundațiile din Spania: „Nici în războiul din Iugoslavia nu am văzut așa ceva”

Sistemul de sprijin rămâne grav subfinanțat

Anca Nica are și câteva soluții pentru aceste probleme: în primul rând, sancționarea funcționarilor care nu-și fac treaba corect. 

O altă soluție ar putea fi adoptarea modelului spaniol. „Acolo există o poliție specializată pe subiectul violenței domestice, ceea ce face o diferență extrem de mare. În schimb, la noi, toate cazurile de violență sunt preluate de polițistul de serviciu, chiar dacă are sau nu pregătire”, explică Nica. 

O oglindă a sistemului șubred o reprezintă bugetele alocate pentru a ajuta victimele violenței. 

„Sumele cheltuite anual pentru serviciile oferite victimelor violenței domestice în raport cu bugetele anuale totale ale DGASPC-urilor de județ sunt între 0,74% și 1,93%. Și de fapt doar în trei județe procentul sumei alocate se plasează între 1,34% și 1,93%. Toată această subfinanțare se reflectă la nivelul capacității de a primi victime, al capacității reduse de a oferi consiliere de specialitate victimelor. Consecința e că acestea nu mai apelează la astfel de servicii”, explică de pe o scenă mică, improvizată, una dintre organizatoare. 

Poliția, acuzată că nu ia victimele în serios

Aceeași atitudine au avut-o și prietenele Claudiei, studentă în anul I la SNSPA, care au fost victimele unui viol. „N-au avut cum să se ducă la nimeni, și-au găsit sprijinul în prieteni. Nu s-a făcut absolut nimic. Pentru că s-au temut să meargă la poliție, unde am auzit toți de cazuri când fetele s-au dus și au râs de ele, n-au fost luate în serios”, povestește tânăra de 19 ani, originară din Iași. 

În fundal, mulțimea scandează „Solidaritate” și „1, 2, 3, agresorii, jos cu ei!”. Ecoul sutelor de oameni din piață care pornesc în marș se lovește de tăcerea Claudiei. 

Intervine prietena ei, Leti, o fată cu părul în două culori. „Se face victim blaming! (blamarea victimei, n.r.)”, spune ea și preia discuția. 

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 9

„În Alexeni, violența domestică e regula zilei”

„Chestia asta cu poliția e adevărată mai ales când vine vorba de femei rome. Eu vin dintr-un sat din Ialomița, Alexeni, o zonă chiar segregată, unde stau mai mulți romi”, povestește Leti. „Acolo, violența domestică e regula zilei. Și mulți zic asta: de ce nu se duc la poliție? Se duc! Dar nu le ia nimeni în serios, rămân doar niște foi pe birou”, relatează tânăra realitățile din satul din care provine. 

Povestește și că între membrii comunității violența împotriva femeilor e ceva atât de normal, încât oamenii admit unul față de altul că își bat soțiile. 

„Nu dă nimeni vina pe comunitate. Doar că ei nu au acces la informații. Nu trebuie însă să-i arătăm cu degetul: sunt needucați”, spune Leti. 

„De asta suntem aici. Pentru că vrem ca tot mai multă lume să conștientizeze această problemă. Iar hărțuirea stradală, care ni se întâmplă zilnic, tuturor, ar trebui să înceteze. Să începem de aici”, adaugă Claudia și fetele se întorc să-și recupereze de pe trotuar pancartele cu care au venit.

„Cei mai mulți adulți sunt conservatori”

Marșul înaintează ușor pe bulevardul Magheru, flancat de jandarmi. Circulația continuă pe o singură bandă spre Piața Victoriei. Din când în când, mașinile încetinesc pentru a vedea ce se întâmplă. Un șofer face chiar o jonglerie: cu o mână ține telefonul pentru a filma, pe cealaltă o scoate pe geam, cu pumnul strâns pentru a scanda alături de mulțime. Un domn care cântă cu harpa pentru mărunțiș își întrerupe repede pauza pentru a acompania convoiul ce strigă „Adăposturi pentru toate și bugete adecvate!”. 

Pentru Cezar, în vârstă de 17 ani, lumea care s-a strâns aici e mai aproape de valorile în care crede el. Adulții din mediul în care trăiește sunt mai degrabă conservatori, spune el. „Resping tot ce nu este tradițional”. 

„Cred că România are o societate mai înapoiată din cauza impactului pe care l-a avut comunismul. Au stat izolați”, explică băiatul. „Multe persoane, chiar dacă au acces la informații, refuză să se documenteze și să înțeleagă perspectiva celorlalți”.

Hărțuire într-un autobuz 

Are părul blond, tuns scurt, iar în urechi poartă o pereche de cercei în formă de stele, mari și negre. Cezar este o persoană transgender. Însă își amintește de un incident petrecut pe când era o fată de doar 12 ani. 

„Mă întorceam seara cu autobuzul. Pe scaun, era un bărbat băut. Când am vrut să mă așez, vizavi de el, s-a întins spre mine și m-a atins cum nu trebuie, pe picior”, povestește Cezar și ochii i se umplu de lacrimi. 

„În autobuz mai erau câteva persoane, dar nimeni nu a făcut nimic. A fost nasol. A fost absolut dezgustător. Am coborât la stația următoare și n-am vorbit despre asta decât cu prietenii. Nici măcar părinților n-am avut curaj să le spun”. 

După 40 de ani de abuzuri

Nici Otilia, în vârstă de 39 de ani, nu se simte în siguranță când merge singură pe străzile din București. „Eu am locuit cinci ani în Spania. Văd diferențe când e vorba de atitudinea față de femei, față de modul în care sunt tratate. Când mergeam în pataloni scurți sau fustă pe străzile din Barcelona mă simțeam cât se poate de în siguranță. Aici stau de două ori să mă gândesc, vara, ce haine pun pe mine”, spune ea. 

Otilia a ieșit la marș după ce a trecut, cu mama sa, printr-un episod cu autoritățile române. Mama ei a fost victimă, acum trei ani. 

„A fost bătută foarte, foarte rău de taică-meu. Și singurul ei sprijin am fost eu. Am rugat-o să meargă la INML pentru certificatul legal. Însă când am ajuns la judecător, nu voia să îl ia în considerare. A trebuit să vin în țară, să iau legătura cu Asociația Anais, care m-a ajutat cu consultanță juridică. Abia la apel am reușit să obținem un ordin de restricție provizoriu, pentru trei luni. Prea puțin pentru cât de gravă era situația”, povestește Otilia. 

Astăzi, părinții ei sunt divorțați.

Au fost căsătoriți 40 de ani, iar eu recent am aflat, vorbind cu mama mai mult în ultima vreme, că prima bătaie și-a luat-o chiar în noaptea nunții. Sper ca generațiile mai tinere să aibă alte mentalități față de cele ale părinților noștri.

Otilia:

Cum vede Generația Z violența de gen

Mara și Roman sunt verișori – au 17, respectiv 15 ani. Au venit la marș cu acordul părinților. În Piața Victoriei, când evenimentul este deja pe final, stau pe trotuar și urmăresc oamenii care încep să plece în grupuri spre case. 

„Am venit, în primul rând, ca să fim solidari cu victimele agresiunilor, dar și pentru că, cel puțin mie, ca fată, mi se întâmplă tot felul de chestii nu prea drăguțe, ba pe stradă, ba în medii sociale. Uneori sunt discriminată doar pentru că sunt fată”, spune Mara. 

„Mi s-a întâmplat să vină să mă atingă pe fund chiar un băiețel foarte mic. A fost foarte scary (înspământător, n.r.), mai ales că era seară. Dar a fost și heartbreaking (sfâșietor, n.r.), pentru că mi-am dat seama că a fost crescut într-un mediu în care asta a văzut, asta a învățat”, povestește Mara. 

Cei doi adolescenți spun că au învățat doar în familie despre respectul pentru femei sau despre consimțământ în relații. „Eu sunt elevă la «Lazăr», la cel mai bun liceu din București, și nu am făcut nici măcar un workshop, nici măcar o oră de dirigenție pe tema asta. Nimic!”, spune Mara indignată. 

Însă astăzi pleacă acasă cu un sentiment de comunitate, cu o speranță că și-ar putea găsi un sprijin în societate. 

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro